Quantcast
Channel: as
Viewing all 1975 articles
Browse latest View live

Oamenii de ştiinţă au creat picăturile care dizolvă cataracta

$
0
0
STIINȚĂ
07.27.2015
   
Oamenii de ştiinţă au creat picăturile care dizolvă cataracta
Cercetătorii americani au dezvoltat un nou medicament care poate fi administrat direct în ochi printr-un picurător destinat micşorării şi dizolvării cataractei, principala cauză de orbire la oameni.
Cu toate că efectele acestui medicament nu au fost încă testate pe oameni, echipa de la University of California din San Diego speră să obţină şi în studiile clinice aceleaşi rezultate obţinute în timpul testărilor pe cobai şi să ofere o alternativă la singurul tratament disponibil în prezent pentru pacienţii cu cataractă: chirurgia dureroasă şi deseori prohibitivă datorită costurilor.
Afectând zeci de milioane de oameni din întreaga lume, cataracta este cauzată de opacifierea cristalinului iar atunci când este lăsată netratată poate duce la orbire totală. Acest lucru se întâmplă în cazul în care structura proteinelor cristalinului care alcătuiesc lentila ochilor noştri se deteriorează, provocând proteinele deteriorate sau dezorganizate să se strângă în grupuri şi să formeze un strat de culoare albastru lăptos sau maro care împiedică vederea clară. Deşi cataracta nu se poate propaga de la un ochi la altul, ea poate să apară în mod independent la ambii ochi.
Oamenii de ştiinţă nu sunt în totalitate siguri în legătură cu cauzele producerii cataractei, dar cele mai multe cazuri sunt legate de vârstă. Potrivit US National Eye Institute, la vârsta de 80 de ani, mai mult de jumătate dintre americani au fie o cataractă, fie o operaţie de cataractă. Cu toate că este neplăcută, procedura chirurgicală de eliminare a cataractei este foarte simplă şi sigură, însă multe comunităţi din ţările în curs de dezvoltare şi din anumite arii regionale nu au acces la bani sau facilităţi pentru a o efectua, ceea ce înseamnă că orbirea este inevitabilă pentru marea majoritate a pacienţilor.
Potrivit Fred Hollows Foundation, un număr estimat la 32,4 milioane de oameni din întreaga lume sunt orbi şi 90 la sută dintre ei trăiesc în ţări în curs de dezvoltare. Mai mult de jumătate dintre aceste cazuri au fost cauzate de cataractă, ceea ce înseamnă că nişte picături oculare ar fi o alternativa la intervenţia chirurgicală, ceea ce ar face o diferenţa incredibilă faţă de situaţia actuală.
Noul medicament se bazează pe un steroid natural numit 'lanosterol'. Ideea de a testa eficienţa lanosterolului în cazul cataractei le-a venit cercetătorilor atunci când au cunoscut doi copii din China cu o formă congenitală de cataractă, care nu i-a afectat niciodată pe părinţii lor. Cercetătorii au descoperit că aceşti fraţi au în comun o mutaţie care opreşte producţia de lanosterol, pe care părinţii lor nu o aveau.
Aşadar, în cazul în care părinţii au fost producători de lanosterol şi nu au făcut cataractă, iar copiii lor nu au fost producători de lanosterol şi au dezvoltat cataractă, cercetatorii au sugerat că steroizii ar putea opri proteinele defecte ale cristalinului să intre în starea de agregare şi să formeze cataracta în forma necongenitală a bolii.
Ei au testat picăturile pentru ochi pe bază de lanosterol în trei tipuri de experimente. În primul rând au lucrat cu cristaline umane de laborator şi au văzut o scădere în dimensiuni a cataractei. Apoi au testat efectele asupra iepurilor şi, potrivit Hanaei Armitage de la Science Mag, după şase zile, din totalul de 13 pacienţi, doi care aveau forme severe de cataractă au ajuns la forme moderate, iar restul nu au mai avut nici un fel de cataractă. În cele din urmă au testat picăturile pentru ochi pe câini care fac în mod natural cataractă.
La fel ca în cazurile cristalinului uman de laborator şi al iepurilor, câinii au răspuns pozitiv la medicament, cei cu cataractă severă vindecându-se complet sau aproape complet.
Studiul a fost publicat în revista "Nature".
"Aceasta este o lucrare foarte cuprinzătoare şi convingătoare, cea mai puternică de acest gen pe care am văzut-o pe parcursul unui deceniu", a spus biologul molecular Jonathan King de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Deşi nu a participat la acest studiu, King, care a fost implicat în cercetarea cataractei în ultimii 15 ani, a remarcat că echipa de cercetători a descoperit fenomenele şi a făcut experimentele necesare.
Următorul pas pentru cercetători este de a afla exact cum picăturile pentru ochi bazate pe lanosterol provoacă acest răspuns din partea proteinelor cataractei şi de a trece la studiile pe fiinţe umane.
Sursa: Science Alert


Subconştientul este mai ”inteligent” decât se credea

$
0
0
Subconştientul este mai ”inteligent” decât se credea

02.23.2015 |
Foto: Publimedia // Shutterstock    +ZOOM
Atunci când citim sau când reuşim să rezolvăm o ghicitoare avem impresia că deţinem controlul, spune Tom Stafford, specialist în ştiinţe cognitive. Un nou experiment arată, însă, că procesele care au loc independent de gândirea conştientă ar putea fi mai vaste decât se credea.
Psihologii sunt de acord cu faptul că există un subconştient care are un rol foarte important în orice proces de gândire. Dacă vă întrebaţi care este capitala Franţa, Parisul vă vine imediat în minte. Dacă vă mişcaţi degetele de la picioare, procesul nu a fost pregătit în prealabil în mod conştient. Acesta a fost pus la dispoziţie de inconştient.
Marea întrebarea din lumea psihologiei este ce anume realizează inconştientul şi ce necesită gândire conştientă. O teorie populară spune că inconştientul este responsabil de acţiunile simple de stimul-răspuns, de reţinerea unor lucruri de bază, de recunoaşterea obiectelor şi de executarea unor mişcări învăţate. Cogniţia complexă, cea care implică planificare, raţionament logic şi combinarea ideilor, este un proces al gândirii conştiente.
Un experiment recent al unor cercetători din Israel arată că lucruri nu stau chiar aşa. Ran Hassin şi colegii săi au folosit un truc vizual numit ”suprimare flash continuă” pentru a ”planta” anumite informaţii în mintea voluntarilor fără ca aceştia să fie conştienţi de ele.
Tehnica se foloseşte de faptul că avem doi ochi, iar creierul încearcă să contopească cele două imagini primite într-o singure viziune coerentă a lumii. Suprimarea flash continuă foloseşte nişte ochelari speciali pentru a le arăta subiecţilor imagini diferite în fiecare ochi. Un ochi vede o succesiune rapidă de pătrate colorate ţipător care distrag atenţia atât de mult încât atunci când celălalt ochi primeşte infomaţii autentice, persoana nu este imediat conştientă de asta. În realitate, e nevoie de câteva secunde până când ceva ce este, în teorie, perfect vizibil, să fie conştientizat.
Experimentul lui Hassin a implicat prezentarea unor probleme de aritmetică în mod inconştient. întrebările erau de tipul ”9 - 3 - 4 =” şi erau urmate de prezentarea unui număr perfect vizibil pe care participanţii îl citeau cu voce tare. Numărul era fie răspunsul corect la problema de aritmetică, fie un alt număr care nu avea nicio legătură cu aceasta. Rezultatele arată că participanţii au avut un timp de reacţie semnificativ mai bună dacă numărul pe care trebuia să îl citească reprezenta răspunsul corect al problemei de aritmetică, decât dacă acesta era ales la întâmplare.
Acest lucru arată că ecuaţia a fost procesată şi rezolvată în mintea lor, chiar dacă nu au fost conştienţi de problemă. Prin urmare, ei au fost mai predispuşi să citească numărul corect mai repede.
Rezultatele sugerează că mintea inconştientă are capacităţi mai sofisticate decât se credea. Spre deosebire de alte studii similare, acesta nu a testat reacţia automată la un stimul, ci un răspuns concret la care se putea ajunge doar urmând regulile aritmeticii, lucru despre care se poate spune că necesită un anumit nivel de deliberare.
Autorii studiului spun că tehnica folosită ”schimbă tot ce ştim despre studiul inconştientului”, argumentând că ”procesele inconştiente pot executa orice funcţie de bază pe care o poate executa un proces conştient”.
Sursă: BBC
Preluare de pe http://www.descopera.ro/

Cu fiecare zi, Noua Lumină strălucește mai puternic (I)

$
0
0
Mesaje de la Adama, Mama Divină, OWS (Cel Care Servește) și Ashira
(29 iulie 2015; channeleri James Mc Connell și dr. Susan Sammarco)
(Notă: mesaje primite pe 26 iulie 2015 in Glendale, AZ)
Traducere Const. Mihăilescu.


Mama Divină 
Eu sunt Mama Divină. Voi mă știți și sub numele Mama Maria și am avut, ca și voi, multe încarnări. Mama Divină pare a fi numele cel mai potrivit pentru sarcinile și menirea mea.
În acest moment, spațiul acestei camere este plin cu lumina multor ființe care au trăit cândva în corp fizic sau numai în corp de lumină. Aceste ființe au venit din multe locuri și multe dimensiuni ale universului. Ele sunt aici pentru a vă împărtăși lumina și dragostea lor. Mesajul pe care ele vi-l aduc este de profundă dragoste și încurajare.
Dragilor, în această perioadă, observăm că mulți din familia umană sunt stresați, obosiți și chiar disperați. Chiar unii dintre cei care au ales să facă parte din forța Lucrătorilor întru Lumină, încep să dea semne de oboseală și de oarecare descurajare. 

Cei din acest grup au avut în ultima perioadă o creștere de frecvență în energia lor și sperăm că în perioada următoare își vor menține trendul ascendent.
Dragilor, voi sunteți ființe minunate, ființe frumoase, sunteți copiii noștri, partenerii și prietenii noștri. Știm că o bună parte din informațiile care vă parvin sunt de necrezut și greu de înțeles. De mai multe luni vă furnizăm asemenea informații, unele dintre ele producând fie neliniște fie nerăbdare, iar, pentru unii, probabil teamă.
Dansul informațiilor este unul delicat și destul de complicat, de multe ori voi neputând depista sau crede tot adevărul cuprins în ele. Noutățile care vi s-au adus se referă nu numai la evenimentele din mediul înconjurător dar și din ființa voastră. Aceste informații vă parvin când sunteți fie în stare de veghe fie în timpul somnului. Însă calea cea mai bună și cea mai puțin deformantă a adevărurilor este meditația. Observați că de la o vreme, toate spiritele superioare, ființele de lumină și prietenii voștri din civilizațiile foarte avansate, vă îndeamnă să practicați tehnicile de meditație. Această convergență nu este întâmplătoare. Trebuie lărgită calea prin care voi primiți informații, și cea mai indicată este meditația, deoarece ea este modalitatea cea mai directă prin care puteți intra în contact cu lumea spiritelor și cu cea din dimensiunile superioare. De asemenea, această legătură energetică este cea mai puțin „bruiată” și cea mai operativă.
Suntem încântați de viziunile fraților și surorile voastre galactice. Multe dintre aceste ființe se află în navele spațiale aflate mai aproape sau mai departe de Pământ. Dar ele se află, și nu de puțină vreme, și în interiorul planetei, la diferite adâncimi, acolo unde există mari spații (goluri) despre a căror existență voi nu aveți habar. Dar nu numai în solul și subsolul planetei se află staționate formațiuni de proveniență extraterestră, ele există la mari adâncimi în oceanul planetar, în solul acoperit de ape.
Scopul prezenței lor în proximitatea planetei, pe planetă sau în interiorul ei, este unul eminamente pașnic și benefic pentru civilizația umană. Aceste civilizații încearcă să vindece rănile planetei, să o revitalizeze și să-i redea frumusețea și puritatea de altă dată.


Revenind la prezența noastră și a voastră în această sală, eu îmi întind brațele și vă cuprind pe toți cei prezenți, care vă aflați aici din dorința de a vă hrăni cu adevărurile sacre, cu iubirea divină și cu din ce în ce mai multă cunoaștere.Vă ofer iubirea mea, compasiunea mea și protecția mea. Lăsați sufletele voastre să se întărească cu energia iubirii mele. Deschideți inimile voastre pentru a primi energia unei mame devotate și iubitoare.
Dragilor, întăriți-vă credința în Creatorul și în Dumnezeul vostru, simțiți vibrațiile inimii mele și lăsați ca în inimile voastre să se aștearnă pacea și împăcarea. Voi trebuie să fiți convinși că sunteți fiii mei cei mai iubiți, de dragul cărora am adus pe Pământ pe Fratele și Mântuitorul vostru. Mulțumesc! 
Adama 
Sunt Adama. Eu mă alătur mai rar acestui grup de ființe divine și superioare. O fac atunci când doresc să vă aduc un mesaj din partea fraților și surorilor voastre din Pământul Interior. În primul rând doresc să vă asigur că noi nu ne neglijăm îndatoririle și angajamentele față de lumea de la suprafață. Cel mai important rezultat obținut în ultima perioadă este că a crescut substanțial posibilitatea de comunicare cu voi, datorită ridicării semnificative a frecvenței de vibrație a multora ființe umane de la suprafață, ceea ce a făcut ca energetica planetei să cunoască o îmbunătățire. În această privință au loc progrese care ne dau nu numai speranța dar și certitudinea că modalitatea de comunicare între noi va fi, nu peste multă vreme, la nivelul care să ne permită interacționări directe. O foarte importantă contribuție, în acest sens, o aduc Lucrătorii întru Lumină, a căror muncă face ca din ce în ce numărul ființelor umane care se trezesc să crească. 
Este minunat și reconfortant când observăm că apar noi luminițe, din ce în ce mai strălucitoare, în componența colectivităților voastre. Câmpul energetic de la suprafață devine mai luminos și mai strălucitor. Mare păcat că voi încă nu aveți abilitatea de a vedea acest spectacol luminos, care se amplifică cu fiecare zi care trece.
Imaginați-vă că pe o suprafață vastă, apar din ce în ce mai multe luminițe multicolore care se deplasează în toate direcțiile. Sunt milioane de scântei, unele mai mari, altele mai mici, de culori și intensități diferite. Ce tablou minunat! Este cu atât mai minunat cu cât realizăm că aceasta înseamnă creșterea conștiinței umane a celor de la suprafață. 

Această înseamnă și că fiecare dintre voi începe să înțeleagă mai bine, mai cuprinzător, cine este și pentru ce se află acolo unde-și strălucește lumina.
Cu cât acest câmp luminos crește, se extinde și se întărește, cu atât "Evenimentul" se apropie. Această creștere este observabilă de la zi la zi. Știm că această intensificare de lumină, înseamnă creștere de frecvență, creștere de conștiință și apropiere de dimensiunea superioară 5D. 

Și noi, cei din Pământul Interior, suntem angajați în procesul de ascensionare, deși suntem cu câțiva pași înaintea voastră (Nota C.M.: civilizația din Agatha se află de mult în dimensiunea 4D și este angrenată pe calea ascensionării în 5D).
Pe de altă parte, civilizația noastră din tărâmul interior se pregătește pentru întâlnirea cu civilizația voastră, de la suprafață. Știm că aceasta se va întâmpla când spectrul vostru de vibrație va deveni compatibil cu al nostru. Atunci, vălul care acum vă împiedică să ne vedeți, va fi fost dat la o parte și noi vom apărea în fața voastră cu fizionomii observabile și palpabile. 

Atunci, incursiunile noastre la suprafață vor putea fi efectuate fără restricții, așa cum, de altfel și voi ne veți putea vizita. Pentru aceste întâlniri și călătorii, la noi se lucrează de mai multă vreme, atât ca puncte de acces (locații) cât și ca pregătiri festive. Știți probabil, sau măcar unii dintre voi, că sunt multe căi de acces între tărâmul interior și suprafața Pământului. (Nota C.M.: aceste intrări sunt amplasate în locuri ferite de vederea celor de la suprafață și mascate cu elemente ale dimensiunii 4D, neobservabile de ființele trăitoare în dimensiunea 3D)
Noi apreciem că cele două civilizații ale noastre sunt foarte aproape de momentul când se vor întâlni. Vă puteți imagina bucuria întâlnirii dintre noi? Trăim de multă vreme pe aceeași planetă dar numai nouă ne-a fost dat să vă vedem. De multă vreme navele noastre călătoresc în galaxie, dar, ca un făcut, nu ne vedem, nu ne vizităm și nu ne salutăm, deși suntem cei mai apropiați vecini. De fapt, se poate spune că locuim în aceeași casă, dar la nivele diferite. Cu toate acestea, locatarii „de sus” cred că în pământul de sub picioarele lor nu există nimeni. Această anomalie trebuie să dispară cât mai curând. În cea mai mare măsură aceasta depinde de creșterea nivelului vostru vibrațional.
Vă las acum în iubire și pace.
Adonai. 

SURSE: www.meetup.com/ancient-awakenings
www.ancientawakenings.org

Pamflet

Cu fiecare zi, Noua Lumină strălucește mai puternic (II)

$
0
0
Mesaje de la Adama, Mama Divină, OWS (Cel Care Servește) și Ashira.
( 29 iulie 2015; channeleri  James Mc Connell și dr. Susan Sammarco)
(Notă: mesaje primite pe 26 iulie 2015 în Glendale, AZ)
Traducere Const. Mihăilescu
(continuare)

Cel Care Servește
Salutări vouă! Eu revin la voi pentru a răspunde întrebărilor pe care veți dori să mi le adresați; vin împreună cu sora noastră, Ashira, care, de asemenea, așteaptă să-i puneți întrebări.
Așa dar, suntem gata să vă răspundem. Întotdeauna așteptăm cu interes și nerăbdare întâlnirea noastră săptămânală. Ne-am obișnuit cu acest program al întâlnirilor cu voi. Ne străduim să fim cât mai documentați pentru ca mesajele noastre să vă fie cât mai utile.Totodată, energiile pe care vi le trimitem cu ocazia acestor întâlniri periodice,  produc în ființa voastră schimbări în structura ADN-ului vostru, ele fiind recepționate de voi la nivelul glandei pienale și în centrul inimii voastre.
Toate acestea aduc schimbări, în ceea ce privește capacitatea voastră de a ancora energiile telurice pe care le recepționați.
Da, literalmente eneriile noi bombardează Pământul cu intensități mari și pe zone foarte întinse. Scopul principal este trezirea celor car încă n-au făcut-o încă.
Voi, care sunteți Lucratori întru Lumină, Luptătorii și purtătorii Luminii, faceți un lucru minunat deși foarte dificil. Voi luptați să readuceți Lumina pe Pământ și în fiecare ființă. Voi sunteți percepuți ca făclii vii care luminează întreaga planetă.
Maestrul a spus: "Eu sunt calea, adevărul și viața". Unii spun ca aceasta este similar cu: „Eu sunt Lumina”. Sțiți la ce Maestru fac referire.
Acum, rolul vostru este de a aduce Lumina și nu este greșit să spun că voi suntați calea, adevărul și viața (sau Lumina). Pentru această grea dar sublimă sarcină, v-ați pregătit îndelung. Fiți gata prietenii mei, frații mei, surorile mele. Totul este pe cale să se schimbe. Ați auzit mereu și mereu: „Voi sunteți cei care slujesc acum”. Trompeta va suna când nici nu vă veți aștepta; va suna deșteptarea și veți sări în sus de bucurie dar și de surpriză. Veți zice: „Iată că este adevărat! Nu ne-au mințit!”
Aveți întrebări pentru mine și pentru Ashira?
Întrebare: Am avut o experiență neplăcută cu cineva care m-a vampirizat energetic pe aproape toată durata călătoriei pe care am făcut-o cu acea persoană. Disciutând cu cineva desptre acest lucru, mi s-a spus că, pentru a evita asemenea situații, ar trebui să port cu mine un cristal de OBSIDIAN, pentru protecție. Ce spui despre aceasta?
OWS:  Da, îți răspund, după care, presupun că și Ashira va avea ceva de adăugat.
Printre diversele modalități de protecție energetică, există și cea cu cristalul de OBSIDIAN, dar sunt multe alte cristale cu asemenea proprietăți.
În cazul tău, beneficitatea cristalului de OBSIDIAN o deții încă de pe timpul Atlantidei și Lemuriei. Există între tine și acest cristal o anume afinitate, un tip de rezonanță, care nu v-ați pierdut-o de-a lungul timpului. Cristalul acesta te poate ajuta prin acțiunea lui de a te apăra de energiile negative care te-ar putea agresa. Sunt și alte cristale indicate în asemenea cazuri, pentru protecție, cum ar fi AMETISTUL și CUARȚUL

Dar trebuie să știți, de asemenea, că nu sunt afectați negativ cei care nu acceptă că ar putea fi afectați, ceea ce va face imposibilă introducerea în ființa lor a unor programe de teamă (n.m. că ar putea fi vulnerabili la asemenea atacuri de negativitate).
Și conștiința voastră este capabilă să ridice bariere în calea energiilor negative, care vor să vă agreseze.
Vă puteți amplifica puterea, devenind o citadelă inexpugnabilă, dacă vă puteți convinge mintea să vi se alăture în acest demers. Convingeți-o să acționeze prin intermediul inimii. Pe măsură ce vă creați această barieră, nicio energie negativă nu vă va mai putea afecta.
Puteți folosi lumina corpului mental, dacă ați ajuns să lucrați cu ea. 
Desigur, asta face Lumina.
Procedați astfel: imaginați-vă cum ființa voastră se înconjoară de Lumină. De mare ajutor este să vă folosiți în acest exercițiu de flacăra unor lumânări aprinse și plasate în jurul corpului fizic. De asemenea, puteți să utilizați imaginar (sau chiar material) o sursă de raze violete. Flacăra violet are un efect foarte puternic în crearea unui zid de nepătruns spre corpul vostru. Sunt multiple metode de producere a unor asemenea „instrumente” de protecție.
Vrei să completezi cu ceva, Ashira?
Ashira: Nu, răspunsul tău a fost perfect și complet.
Întrebare: În ceea ce privește mentorii noștri, vom începe comunicarea la un nivel telepatic?
OWS: Da. Vor începe să lucreze cu voi. Sunteți deja în pregătire, în acest sens. Cum veți comunica, veți afla pe parcurs. Nu numai cu frații și surorile din Galaxie, cei din tărâmul Agarthan, cei din tărâmul angelic, dar și cu proprii voștri frați și surori de pe planetă. Veți învăța comunicarea telepatică și veți găsi că este mult mai ușor decât prin cuvinte. Mă rog, poate că nu este prea potrivit aici cuvântul „mai ușor”. Oricum, veți constata cât de avantajos este să comunicați telepatic, nu prin cuvinte, fie doar și pentru faptul că vorbele sunt interpretabile diferit, intonația îndeplinind un rol determinant. Gândurile, sentimentele realizează telepatic legături imposibiul de alterat. Interlocutorul vostru nu va mai putea spune una și gândi alta. (Nota C.M.: unul din cele mai importante avantaje în utilizarea comunicării telepatice este că interlocutorii nu tebuie să cunoască o limbă anume. Comunicarea telepatică exclude minciuna, prefăcătoria).
Mulțumit de răspuns? Ashira, faci o completare?
Ashira: Mă face să zâmbesc gândul că în visele tale, deja folosești comunicarea telepatică cu cei cu care te întâlnești în stare onirică. Vreau să spun că, de fapt nu va fi o noutate pentru tine, decât în stare de veghe.
OWS: Foarte bine. Alte intrebari aici? Văd că domnul de aici vrea să pună o întrebare. Puneți-o, domnule James!
James: Când sunt în meditație, ceva parcă nu se potrivește. Nici nu pot explica acea stare. Sunt alunecări din meditație în realitate.
OWS: Răspunzi tot tu, Ashira?
Ashira: OK, răspund eu. Deci, ai senzația că ești controlat?
James: Nu sub control. Nu mă pot concentra suficient, îmi apar secvențe care mă conturbă.
Ashira: Ei bine, tu vezi asta ca pe un lucru rau. Noi vedem acest lucru ca fiind bun!
De fapt este un semn că meditația ta este interferată de scene din alte dimensiuni. Acestea sunt sclipirile pe care le sesizezi în timpul meditației. Pentru unii, asemenea sclipiri provin tot din lumea 3D. Le apar în colțul ochilor, ca vedere laterală.
Nici în acest ca, ceea ce se întâmplă nu este rău. Este fructul minții care se comportă ca o maimuță, așa cum spunea Buddha. Cu timpul, mintea se liniștește și „iese din scenă”. Aceasta va fi o oportunitate pentru tine de a muta intenționat contemplarea mai departe, lăsând scenele colaterale să se estompeze.
Vă încurajăm să nu renunțați la ședințele de meditație. După un timp, veți constata că aveți progrese.
Acesta este un mesaj și o încurajare pentru fiecare dintre voi cei aflați în această cameră, și nu numai.
Toate fac parte din energia care vine, vă înconjoară și vă pătrunde. Este energia care vă deschide noi oportunități de a vă recupera abilitățile pe care le aveți și de care vă foloseați în alte vieți sau în alte dimensiuni.
Noi cunoaștem căîn înaintarea voastră vă mai puteți și poticni. Asta am dori să subliniem. Important este să vă ridicați și să înaintați, să nu vă descurajați și să nu vă opriți. Pe măsură ce progresați, vălul începe să se destrame și atunci începeți să știți ce trebuie să faceți și care vă sunt abilitățile recuperate.
Veți auzimai mult,vețivedea mai multe, vețigustamai multe, veți experimentamai multe. OWS, dorești să completezi?
OWS: Nu am completări, Ashira, mulțumesc.
Întrebare: Referitor la corpul mental de lumină, cum putem să lucrăm cu el și cât este de puternic?
OWS: Ai pus două întrebări: cum poți dipune de corpul mental de lumină și cât este el de puternic. Mai întâi, răspunsul la cea de a doua întrebare. Succint: într-adevăr corpul mental de lumină este foarte puternic, mai puternic decât v-ar trece...prin minte.
Este disponibil pentru voi? Da. Oricând îl chemați și vă concentrați pe el. Credeți și veți vedea că este adevărat. Credeți și veți ști. Aceasta este cheia.
Ori de câte ori te vei concentra asupra lui, îl vei găsi acolo și vă slujește acționând în numemele și în interesul tău. Asta atâta timp cât ceea ce faci nu este împotriva firii și a menirii tale de ființă inteligență și cu discernământ. Înțelegi? Asta este cheia. Alte întrebări?
Întrebare: Aș dori să întreb despre orbs. Au ceva de-a face cu civilizația Aviarilor Albaștri? Au o natură umană? Există un motiv pentru care numărul celor care i-au observat a crescut?
OWS: Da. S-ar părea că mulți se confruntă cu aceste entități „orbs” observate în diferite îmrejurări și diferite locuri. Ceea ce știm este că ele sunt ființe multidimensionale, care au ajuns aici, pe Pământ, în spațiul vostru. Ele sunt considerate de mai multe tipuri. Acum, dacă acestea aparțin civilizației Aviatre Albastre sau sunt alte tipuri de entități sferă, răspunsul nostru este că ar putea aparține și acestei cuivilizații. În acest moment este însă puțin probabil.
Maisunt și alțiicare se confrunta cuaceastă realitate și care susțin că aceste entități vin de mult mai departe; mă refer laCoreyGoode, care a scris despre aceasta. Aceștia, deși sunt pe planetă, nu și-au făcut încă apariția. Pentru cea mai mare parte a celor care au văzut aceste sfere, care apar și dispar intempestiv, este un semn de conștientizare a multidimensionalității sufletelor voastre. Asta este ceea ce se întâmplă aici și acum; în viitor vor apărea și alte prezențe și manifestări de care nu trebuie să se teamă nimeni. Vă integrați în multidimensionalitate.
Ai de adăugat ceva, Ashira?

SURSE: www.meetup.com/ancient-awakenings
               www.ancientawakenings.org

Trei concepte cunoscute de ştiinţa Chinei antice pe care fizica modernă abia le descoperă

$
0
0
Niels Bohr, un pionier al fizicii cuantice, a ales simbolul taoist Yin-Yang ca emblemă a sa. Acesta a văzut, de exemplu, că anumite stări ale particulelor prezintă similitudini cu manifestările celor două concepte Yin şi Yang din cultura clasică chineză.
Multe concepte din ştiinţa antică chineză corespund ideilor fizicii ultimului secol. Haideţi să vedem câteva exemple:
1. Cele opt trigrame şi aranjamentul particulelor
Cele opt trigrame sunt prezentate în cartea clasică chineză „I Ching” („Cartea Schimbărilor”), o operă fundamentală în istoria chineză. Fiecare trigramă reprezintă principiile esenţiale ale realităţii, iar acestea sunt aranjate într-un tipar octogonal format în baza relaţiilor şi interacţiunilor dintre ele.
În cartea sa din 1975, „The Tao of Physics”(„Calea Fizicii”) fizicianul Fritjof Capra a notat că acest tipar octogonal este similar în anumite feluri cu octetul mezon „în care particulele şi antiparticulele ocupă poziţii opuse”. Partea importantă pentru Capra este că noţiunea de structură şi schimbare este similară.
Atât fizica modernă cât şi gândirea antică chineză consideră schimbarea şi transformarea drept aspectul primar al naturii, şi văd structurile şi simetriile generate de schimbări drept ceva secundar”, a notat acesta.
2. Cartea Schimbărilor şi Teoria Misterioasă a Totului
Fizica modernă s-a dezvoltat pe fundamentul teoriei relativităţii generalizate şi al fizicii cuantice. Problema este că cele două sunt contradictorii.
În 1999, Brian Greene a scris în cartea sa nominalizată la Pulitzer, Universul Elegant: „Aşa cum sunt ambele formulate în prezent, relativitatea generalizată şi fizica cuantică nu pot fi corecte amândouă. Cele două teorii care stau la baza progresului imens al fizicii din ultima sută de ani – progres care a explicat expansiunea Universului şi structura fundamentală a materiei – sunt mutual incompatibile”.
Relativitatea funcţionează bine pentru înţelegerea universului la scară largă, a stelelor şi a galaxiilor etc. Fizica cuantică funcţionează bine pentru înţelegerea universului la cea mai mică scară, aceea a atomilor, particulelor subatomice etc. Oamenii de ştiinţă caută aşa numita „teorie a unificării”, care să le acopere pe amândouă.
Teoria stringurilor s-ar putea înscrie în această direcţie. În termeni simplificaţi, teoria stringurilor concepe universul ca fiind compus din corzi (stringuri) mai degrabă decât din puncte separate. Un electron, de exemplu, nu ar fi un punct ci mai degrabă o parte a unui string. Dacă stringul oscilează într-un anume fel, el se comportă ca un electron, dacă oscilează în alt mod, s-ar putea comporta ca un foton sau un quarc. Aceste stringuri ar putea proveni dintr-o altă dimensiune, lipsită de gravitație.
Când Capra îşi redacta tratatul în anii 1970, teoria matricei-S, precursoare a teoriei corzilor, era la modă (deşi era încă la frontiera ştiinţei).
Capra scria: „Din gândirea orientală, «I Ching» este probabil analogia cea mai apropiată de teoria matricei-S. În ambele sisteme, accentul cade mai degrabă pe proces şi nu pe obiecte. În teoria matricei-S, aceste procese sunt reacţiile particulelor care dau naştere tuturor fenomenelor din lumea hadronilor (clasă de particule subatomice).
În «I Ching», procesele de bază sunt denumite «schimbări» şi sunt văzute drept esenţiale pentru înţelegerea tuturor fenomenelor naturale
”.
3. Înţelegerea lui Lao Tze legată de particulele subatomice
Lao Tze, fondatorul Taoismului din secolul VI î.Cr., a notat: „Tao a dat naştere la unu, unu a dat naştere la doi, doi a dat naştere la trei, şi trei a dat naştere nenumăratelor lucruri. Toate nenumăratele lucruri poartă Yin-ul pe spate, iar pe Yang îl îmbrăţişează”.
Unii cercetători cred că afirmaţia lui Lao Tze se potriveşte cu diferitele niveluri de particule: molecule, atomi, electroni şi aşa mai departe.
Electronii sunt particule subatomice cu o încărcătură electrică negativă. Protonii sunt particule subatomice cu o încărcătură electrică pozitivă. Acestea prezintă paralelisme cu polaritatea Yin şi Yang din Taoism.
Diferenţa se vede prin priorităţi
Obiectivele ştiinţei antice chineze sunt diferite faţă de cele ale fizicii moderne. Ştiinţa chineză antică se concentra pe spiritual şi a recunoscut atât existenţa imaterială, cât şi pe cea materială. Comparaţia dintre ştiinţa chineză antică şi fizica modernă rămâne imprecisă, din cauza faptului că abordările şi cadrul lor sunt diferite.
În orice caz, unii din cei mai mari fizicieni moderni au fost inspiraţi de ştiinţa Chinei antice.
Fizica cuantică a arătat că observatorul poate transforma rezultatul unui experiment pur şi simplu prin actul de observare.
Fenomenul este complet neexplicat până în prezent, negând, de fapt, „materialismul” cu totul. Noile teorii ale fizicii, care încearcă să explice acest fenomen, sunt atât de revoluţionare încât se poate spune că fizica se află pe marginea unei schimbări majore, care va răsturna din temelii abordările actuale.
Misticii spun, de asemenea, că observatorul şi obiectul observat fuzionează, ele nu mai pot fi separate”, a afirmat Capra. Este posibil chiar ca intenţia cercetătorilor să influenţeze rezultatul experimentelor. Unele studii au demonstrat efectele intenţiei minţii umane asupra realităţii fizice, chiar dacă ideea nu a fost încă adoptată pe scară largă de societate. Dean Radin de la Institutul de Ştiinţe Noetice şi William A. Tiller din partea Universităţii Stanford sunt doi oameni de ştiinţă care au explorat acest subiect.
Punctul de plecare spiritual al ştiinţei antice faţă de punctul materialist absolut, din care porneşte ştiinţa modernă, ar putea produce rezultate diferite.
Ştiinţa noastră occidentală a fost obsedată încă din secolul al XVII-lea de noţiunea de control al omului asupra naturii”, a afirmat Capra. „Această obsesie a dus la dezastru.”

yogaesoteric
12 august 2015

Mii de oameni au renunțat la ochelari folosind această metodă!

$
0
0

Posted onbyLupul Dacic

Fiecare dintre noi știe că atunci când nu folosește un anumit mușchi prea mult timp, acesta devine mai slab.
De exemplu, atunci când cineva se rănește la picior și folosește scaunul cu rotile, pentru o perioadă mai lungă de timp, picioarele sale vor  deveni din ce în ce mai slăbite. Același proces are loc și în cazul mușchilor globului ocular.
În cazul în care porți ochelari și nu practici exerciții pentru ochi, vederea ta va slăbi treptat, din ce în ce mai mult. 
Mușchii ochilor necesită exerciții ca orice alt mușchi al corpului tău.
În procesul de vindecare a vederii, va trebui să urmezi mai multe reguli:
#1. Să eviți presiunea la nivelul ochilor și, pentru aceasta, se recomandă să-ți odihnești ochii timp de câteva minute la fiecare 2-3 ore.
#2. Este necesar să pui în aplicare rutina de gimnastica oculară, care conține 16 exerciții – urmează liniile cu ochii (deplasează privirea, conf. desenelor de mai jos, în ordinea indicată: 1- vertical, 2 - orizontal, 3 - în diagonală etc) .
01
#3. Execută  masajul punctelor specifice.
02
Aplică o presiune ușoara în punctele specifice cu vârful degetului arătător.
#4. Este necesar să privești în depărtare, atunci când te plimbi pe afară.
#5. Bea suc de morcovi amestecat cu câteva picături de ulei de măsline, în mod constant.
#6. Clătește-ți ochii cu apă călduță.
#7. Nu utiliza PC, laptop-ul, telefonul sau televizorul cu cel puțin 2 ore înainte de a merge la culcare.
http://www.e-dimineata.ro/

Preluare de pe >> https://lupuldacicblogg.wordpress.com  

FOTOREPORTAJ: Tabăra de Ayurveda 2015

$
0
0
În perioada 23-29 iulie 2015 a avut loc, în Maramureş, Tabăra de Ayurveda coordonată de Andrei Gămulea şi Aurora Nicolae.
Cadrul natural mirific de desfăşurare al taberei, unde fiecare dintre participanți a primit tot ceea ce avea mai mult nevoie pentru a trăi frumos şi armonios atât cu sine, cât şi cu lumea înconjurătoare, a făcut cu uşurinţă posibilă translaţia de la profan la sacru.










Tema taberei din acest an a fost revelarea în premieră a celor cinci aspecte fundamentale ale energiei vieţii (AYUS, DHARI, JIVITA, NITYADA și ANUBANDHA), implicând atât prezentarea unor noţiuni de bază introductive, cât şi exemplificări spirituale excepţionale.

Programul zilnic de ASANA-e, hrana preparată ca odinioară, pe foc de lemne, binecuvântările asupra tuturor celor prezenți în această tabără, dar și a apei, hranei şi  plantelor medicinale, împreună cu invitaţiile naturii de a o admira, cutreiera şi descoperi au făcut ca această căutare interioară legată de energia vieţii să aibă ecouri neaşteptate, pline de revelaţii, în mulţi dintre participanţi.







Ce este în realitate această energie a vieţii? Cum se manifestă, care este rolul ei, aşa cum Dumnezeu l-a conceput încă de la începuturi?
Iată câteva răspunsuri la această întrebare fundamentală oferite de unii dintre cei care au participat la Tabăra de Ayurveda 2015:

Energia vieţii este suportul a tot ceea ce sunt, gândesc, simt şi acţionez”. Scriba Cezar, an 19 ayurveda, Braşov

Am conştientizat profund şi intens că această energie există în orice creatură din univers şi că este o energie dinamică, protectoare, continuă şi plină de forţă care însufleţeşte trupul cu suflul subtil universal PRANA. Conştientizând toate acestea, fiinţa se percepe pe sine însăşi”.  Deák Orsolya, an 5 ayurveda, Baia Mare

Cine poate da naştere într-un mod atât de magistral la verdele câmpiei, la susurul neobosit al apei, la graiul fără de prihană al păsărilor, la culorile nobilelor flori, la parfumurile delicate ascunse în crânguri, la impetuozitatea de neclintit a muntelui, la albastrul de necuprins al cerului, la tot acest freamăt plin de umilinţă şi bucurie al frunzelor copacilor? Cine lasă acele semne dumnezeieşti acolo unde mâna omului nici nu poate atinge?

Eu percep energia vieţii ca fiind în legătură cu natura. Atunci când ies în natură mă conectez instantaneu cu tot ceea ce este în jurul meu. Acest simţământ mă ajută foarte mult să mă raportez direct la Dumnezeu”.  Ionescu Iulian, Suceava, an 0 ayurveda

Eu cred că atunci când vorbim de energia vieţii, în realitate vorbim de Dumnezeu”.  Verdeanu Iulian, an 21 ayurveda, Piatra Neamţ







Eu simt energia vieţii ca pe o foarte mare bucurie de a trăi”.  Bogdan Atarama, an o ayurveda, Cluj

Energia vieții este ca un combustibil care mă face să fiu mereu plină de aspiraţie, de iubire... Este acea energie care aduce în mine toate atributele divine, tot ceea ce îmi doresc eu pentru mine în această viaţă, mai bun şi mai frumos. Este acel tip de energie fără de care nimic nu are sens. Pot spune că atunci când energia vieţii curge liber prin fiinţa mea, simt că evoluez cu adevărat din punct de vedere spiritual. Altfel, dacă această energie este blocată datorită anumitor impurităţi, apar stările de suferinţă, de boală, neînţelegerile, practic toate neplăcerile vieţii”.  Paşcalău Monica, an 21 ayurveda, Cluj

Energia vieții este energia de Acasă. Ea este energia care ne susţine în permanenţă”.  Irimia Horaţiu, an 20 ayurveda, Baia Mare



Cine poate oferi continuu din bogăţia sa fără ca aceasta să se termine vreodată? Ce taine se ascund în ceea ce noi numim flori sau plante medicinale?
Fiecare participant la Tabăra de Ayurveda a putut experimenta într-un mod direct şi personal în universul său lăuntric stări excepţionale, elevate, pure prin intermediul plantelor medicinale folosite ca suport rezonator.

Planta care m-a impactat cel mai tare din cele degustate a fost menta, pentru că a trezit în mine un mod total nou de a percepe creativitatea. Simţeam că primesc ispiraţie direct de la sursă. Elementele originale se configurau şi reconfigurau, iar apoi coborau în fiinţa mea în mod direct prin nişte fascicule albe de lumină care îmi învăluiau toată fiinţa”.  Deák Orsolya anul 5 ayurveda, Baia Mare

Anghinarea mi-a plăcut foarte mult. Am simţit că ea mă ajută să mă branşez mult mai uşor la anumite energii divine, în special la energia iertării. Am mai perceput o mai mare stare de claritate, de detaşare interioară şi de acceptare a evenimentelor care îmi apar în viaţă ca o necesitate”.  Ionescu Iulian, an 0 ayurveda,  Suceava

Pentru mine planta medicinală păducel a fost cea care mi-a venit cel mai mult în întâmpinare, ea mi-a deschis inima după o perioadă destul de încărcată şi grea. Se ştie de altfel că această plantă destresează la nivel afectiv, deschide inima şi chiar o face mai bună”.  Verdeanu Iulian, an 21 ayurveda, Piatra Neamţ






Lemnul domnului mi-a plăcut foarte mult, a lăsat o puternică amprentă în fiinţa mea printr-o amplificare a pătrunderii mentale şi un gen de polarizare a minţii, analogic vorbind ca un laser care pătrunde până în profunzimile fenomenelor sau aspectelor pentru a putea revela ceea ce este esenţial”.  Pavel Ion, an 16 ayurveda, Bucureşti

La degustarea plantei medicinale trei fraţi pătaţi am simţit cum ea mă conduce în lumile astrale paradisiace, am perceput-o ca un ghid perfect înspre Dumnezeu”.  Törk Elyse, an 17 ayurveda, Deva

La meditaţia la care s-a folosit ca suport rezonator planta medicinală anghinarea am perceput foarte intens din punct de vedere energetic deschiderea centrului de forţă SAHASRARA. Îmi percepeam acest centru ca o pâlnie prin care curgea energia dumnezeiască, energie care pătrundea până la nivelul lui ANAHATA, şi am înţeles că putem capta în noi energia iertării atunci când ne abandonăm total lui Dumnezeu. Am perceput energia iertării ca fiind intens purificatoare”.  Paşcalău Monica, an 21 ayurveda, Cluj

În final, unii dintre participanţi au împărtăşit ce înseamnă pentru ei ştiinţa milenară ayurveda şi cum îi ajută ea practic în viaţa de zi cu zi.

Pe lângă faptul că reuşesc să comunic cu fiinţe care au aceleaşi nevoi ca şi mine, despre lucruri care ne uimesc, mă ajută să mă cunosc pe mine însumi şi să înţeleg mult mai rapid şi mai coerent evenimentele din viaţa mea.”  Felicien, an 21 ayurveda, Deva

Ayurveda a fost cea care m-a ajutat cel mai mult pe mine să mă cunosc. Am simţit de la bun început că ayurveda este o cale spirituală completă, care te ia de la cea mai mică celulă pe care o ai şi te duce până la Dumnezeu”.  Törk Elyse, an 17 ayurveda, Deva







În primul rând ayurveda este un mare beneficiu. Nu au fost puţine ocaziile când tratamentele naturiste pe care le-am aflat la acest curs au fost de folos altor fiinţe apropiate din familie şi prieteni, care s-au confruntat la un moment dat cu probleme de sănătate asupra cărora medicina alopată nu avea soluţii. De 21 de ani nu folosesc deloc produse alopate din farmacii”.  Verdeanu Iulian, an 21 ayurveda, Piatra Neamţ

 „Ayurveda mă ajută să înteleg ce se petrece în trupul meu şi în celelalte structuri ale fiinţei mele pentru a menţine o stare de echilibru cât mai perfect, care să mă ajute să-l găsesc cât mai repede pe Dumnezeu”.  Cristina Câmpeanu, an 21 ayurveda, Bucureşti

Tabăra de Ayurveda are loc în fiecare an și este deschisă atât cursanților, cât și celor care nu sunt înscriși la cursurile școlii MISA.



 
 
Text: Belina S.
Foto: Cezar Scriba


yogaesoteric
15 august 2015

Chemtrails – acum „se şpreiază” moartea şi în România

$
0
0
Mulţi confundă chemtrails cu contrails. Din păcate puţini ştiu însă că aceste dâre sunt de două feluri: contrails şi chemtrails.
Contrails sunt acele dâre de condensare normale care se formează datorită apei din gazele de evacuare ale motoarelor cu reacţie. Ele apar doar la înălţimi peste 9000 de metri unde temperatura exterioară este foarte joasă. Pentru a se forma contrails-urile este necesar ca temperatura gazelor evacuate de motoarele avionului să scadă, de aceea ele apar la o anumită distanţă de corpul avionului şi se dispersează foarte repede.
Chemtrails sunt acele dâre lăsate de avioane care seamănă cu dârele de condensare (contrails) dar, spre deosebire de acestea, sunt foarte persistente (pot dura câteva ore dacă nu bate vântul), de aceea le putem vedea brăzdând cerul dintr-o parte în alta, de-a lungul şi de-a latul lui ca un grilaj, de parcă cineva a dorit să acopere fiecare bucăţică de cer.
Dacă, în urmă cu câţiva ani, în America oamenii s-au revoltat deoarece au văzut tot mai multe avioane care „şpreiază” cerul, începând de câţiva ani încoace, şi pe cerul României au început să apară dâre identice, fiind înregistrate din ce în ce mai multe rapoarte.
Sunt tot mai multe relatări ale unor persoane care, după apariţia acestor chemtrails, s-au simţit rău, s-au îmbolnăvit şi au ajuns chiar la spital.
Cartea Un genocid planetar – zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morţii (chemtrails-uri) pe care anumite avioane le fac să apară pe cer (spre a răspândi pe ascuns atât unele substanţe chimice ce sunt foarte toxice, cât şi bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea), de profesor yoga Gregorian Bivolaru, prezintă mai multe astfel de relatări dar şi metode pentru a contracara efectele chemtrails-urilor.
Dacă privim cu multă atenţie şi luciditate la tot ceea ce se petrece actualmente pe această planetă, descoperim că lumea în care trăim devine pe zi ce trece din ce în ce mai periculoasă pentru fiecare dintre noi. Aceasta nu se petrece doar din cauza celor care urzesc din umbră planuri criminale monstruoase şi implementează acţiuni în mod evident satanice care vizează un genocid planetar şi fac multe alte răutăţi, ce sunt cel mai adesea nebănuite de masele de oameni naive, credule, ignorante şi atât de uşor manipulabile prin mass-media.
Toate aceste grozăvii, toate aceste aspecte foarte grave şi inadmisibile se petrec deja de ceva vreme şi există un mare pericol să continue să se petreacă (într-o proporţie din ce în ce mai mare) mai ales din cauza tuturor acelora care au descoperit între timp monstruoasa conspiraţie satanică ce se desfăşoară sub ochii noştri, dar „se mulţumesc” să privească la toate acestea cu o mare indiferenţă, lăsându-i pe aceşti criminali vicleni şi cameleonici să săvârşească nestingheriţi toate relele, crimele şi grozăviile pe care le-au plănuit. 
                                                               
Aceste fenomene s-au răspândit în toată lumea iar tot mai mulţi oameni au observat între timp că au devenit extrem de numeroase. După ce s-a demonstrat că nu au nimic de a face cu dârele de condensare sau cu dârele provenite de la combustibilul avioanelor, subiectul „Chemtrails” a fost lăsat de o parte de către media oficială iar întrebările incomode nu au primit răspuns.
În urma analizelor de laborator s-a dovedit că aceste avioane împrăştie substanţe nocive pentru oameni şi pentru mediul înconjurător. Anumite boli au fost corelate cu aceste chemtrails. Media alternativă a furnizat informaţii despre aceste dâre ale morţii.
Scepticii rămân convinşi că este doar o teorie a conspiraţiei, însă există brevete ce fac posibilă existenţa şi manifestarea chemtrails-urilor. Aceste arme chimice cu efect întârziat sunt atacuri bio teroriste ce se desfăşoară pe întregul glob.
În cadrul brevetelor lui Bernard Eastlung  se menţionează că este posibilă dispersarea bariului în straturile superioare ale atmosferei şi se specifică faptul că aceasta este de natură să mărească foarte mult conductivitatea, favorizând în felul acesta declanşarea anumitor fenomene de rezonanţă ce permit folosirea sistemelor secrete de tip HAARP.
Una dintre substanţele chimice pulverizate abundent în chemtrails, aluminiul, provoacă tot felul de probleme de sănătate. Substanţa chimică atacă în primul rând sistemul nervos, provocând tulburări de somn, nervozitate, instabilitate emoţională, pierderi de memorie, dureri de cap etc. Dacă deodorantele şi antiperspirantele pe bază de aluminiu nu sunt indicate a fi folosite, cum pot oare aceste chemtrails să nu ne afecteze? Expunerea prelungită la aluminiu poate provocă: degenerarea creierului, anemie, probleme digestive, insuficienţă renală, probleme de vorbire, dureri musculare, scade densitatea oaselor, împiedică asimilarea calciului.
Bariul este, de asemenea, un produs chimic ce a fost găsit în zonele puternic pulverizate. Prezenţa acestuia în organism, chiar şi în cantităţi infime poate duce la vărsături, dureri abdominale şi diaree apoasă. Un alt element cu care suntem otrăviţi este stronțiu-90. Acest compus chimic este utilizat în producerea tuburilor electronice, pentru tratarea anumitor boli de ochi şi în industrie. În cazul în care este inhalat se va dizolva pe suprafaţa plămânilor ajungând astfel în sânge. Astfel, poate reduce numărul de celule roşii din organism cauzând oboseala excesivă şi o rezistenţă scăzută împotriva bolilor.
                                                                  
Acestea sunt doar câteva substanţe ce sunt împrăştiate împreună cu multe altele. Ce urmăresc elitele prin aceste programe? Pur şi simplu să fim o rasă de oameni docili, care să le folosească substanţele chimice oferite chiar de ei prin industria farmaceutică. Este un întreg laţ în jurul nostru şi depinde de noi dacă ne vom lăsa pradă acestuia.
Una din metodele de luptă împotriva efectelor nocive este adoptarea unei alimentaţii naturale şi sănătoase. Este foarte important ceea ce consumăm. Să nu uităm că reclamele ce ne îndeamnă să consumăm hrana oferită de corporaţii reprezintă un alt mod de manipulare iar rezultatele sunt aceleaşi. Alimentele trebuie procurate de la surse de încredere şi dacă este posibil să fie cât mai naturale.
Pentru a putea beneficia de un efect purificator cât mai eficient este bine să urmărim să folosim în alimentația noastră următoarele legume: ovăzul, andivele, ridichea neagră, fasolea verde, morcovul, sfecla roșie, țelina, sparanghelul, ceapa, usturoiul, castravetele, salata, pătrunjelul. Cele mai indicate fructe cu efecte depurative sunt: pepenele verde, piersicile, lămâile, portocalele, grapefruitul și ananasul.
Chemtrails-urile sunt folosite de către elite în diverse scopuri malefice: acela de a ne îmbolnăvi, de a ne slăbi sistemul imunitar, de a ne manipula psihicul şi voinţa; acela de a realiza diverse experienţe biologice şi chimice asupra mediului înconjurător şi mai ales asupra oamenilor; acela de a-i împiedica pe oameni să-şi atingă potenţialul lor divin şi să-şi dezvolte capacităţile, înzestrările, talentul şi aptitudinile; acela de a controla coridoarele aeriene şi ionosfera; acela de a controla climatul, viaţa vegetală şi animală de pe Pământ, şi tot ceea ce poate fi folosit ca hrană.
Evident aceste operaţiuni de „întunecare artificială a atmosferei” sunt secrete, armata americană neagă orice implicare, deşi Barak Obama contrazice acest lucru prin declaraţiile sale oficiale. 
Obama se gândeşte să polueze stratosfera, ca să răcească planeta
După ce a distrus financiar şi înrobit populaţia cu datoria publică pentru salvarea băncilor private, preşedintele american, Barack Obama, ia în considerare un plan de a umple stratosfera de particule poluante, care ar reflecta căldura soarelui, pentru a lupta împotriva încălzirii globale. Experimentul controversat este considerat o posibilă ultimă soluţie pentru răcirea planetei, potrivit consilierului în ştiinţă al preşedintelui american, John Holdren, relatează Daily Mail. Astfel, planul prevede pulverizarea, în stratosferă, a unor particule de dioxid de sulf, dioxid de aluminiu şi aerosoli, care ar urma să reflecte căldura.
Holdren a admis că această abordare ar putea avea şi efecte negative grave şi nu ar rezolva complet problemele legate de emisiile de gaze cu efect de seră.
Dar am putea deveni destul de disperaţi încât să vrem să folosim planul”, a spus Holdren.
Întunecarea Globală
Aceste experimente fac parte din programul de „geoengineering” sau „Întunecarea Globală”, un plan prin care marile puteri ale lumii doresc să arunce particule fine în atmosferă care să reflecte lumina solară. Nu vreau să speculez cu lupta dintre întuneric şi lumină... dar e destul de clar, nu?
Orice persoană ce încearcă să privească cu o mare atenţie şi luciditate la ceea se petrece în jurul său, va observa la un moment dat că ce ni se spune şi ceea ce se vede la prima vedere nu este imaginea de ansamblu. Lucruri stranii se petrec iar descoperirea acestora este la îndemâna oricui. Adevărul este uneori prea şocant pentru a fi acceptat de către majoritatea oamenilor iar multe aspecte trec pe lângă noi fără să le acordăm importanţa cuvenită. În această categorie se înscrie şi fenomenul numit „chemtrails” sau dârele morţii. 
Scrisoarea unui mecanic de aviaţie
Iată o scrisoare extrem de interesantă, care a fost publicată pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul „dârelor morţii” – chemtrails), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim. 
 
Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de întreţinere situată într-un mare aeroport şi hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.
Mai întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.
În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui aspect, până foarte de curând.
Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi reparat de ei.
Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Atunci când am sosit la faţa locului, am descoperit că pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau menţionate în caietul de sarcini.
La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare... Tocmai descoperisem acest lucru, când un alt mecanic de la compania mea a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. El mi-a răspuns: «Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea!»
A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi nu am găsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament.
Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară!
Am început să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului.
Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut datorită îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj, chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Căutând unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului.
Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descărcare electrostatică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.
Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supraveghetori mi-a ordonat să părăsesc hangarul. El mi-a spus după aceea că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.
Aproximativ 30 minute mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.
Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.
M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele, întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.” CLIC. Am făcut imediat apropierea între ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios.
În dimineaţa următoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că datorită excelenţei dosarului meu suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: Ce încercau «ei» să ascundă şi cine sunt aceşti EI?
Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spunea: «Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc». Mi-am spus: «Ia te uită! EI mă observă.»
Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.
Cunoscând planurile de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitudine sau atunci când el se găseşte deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente ale carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este atât de mic încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.”
Un fost primar belgian poartă cruciadă împotriva Chemtrails
 „Suntem masiv otrăviţi şi spălaţi pe creier” – Fostul primar Peter Vereecke din Evergem vrea ca departamentul justiţiei şi consiliul local să acţioneze împotriva avioanelor care, potrivit dânsului, „şpreiază” zi şi noapte germeni cauzatori de boli şi chimicale peste tot pământul. „Fiţi siguri că nu sunt nebun” – spune acesta.
Nu confundaţi acestea cu contrails”, a spus Vereecke. „Acelea sunt inofensive, urme de condensare care sunt vizibile doar câteva secunde. Pe de altă parte, chemtrails sunt nori de chimicale şi germeni cauzatori de boli care sunt împrăştiaţi intenţionat peste noi pentru a ne manipula comportamentul.” Consilierii şi femeile au fost şocaţi ascultând fiecare cuvânt al său. În fine, alt subiect decât un vrac de ţigle ori susţinerea unei conducte de canalizare. „Sper că consiliul local va mobiliza toate ministerele guvernamentale pentru a lupta împotriva acestui atac mental şi psihic. Deja am făcut două reclamaţii la poliţia locală, dar ei nu au făcut nimic în schimb”, a spus Vereecke. 
Or fi râs bine pe seama lor oare?
Internetul este plin de teorii ale conspiraţiei despre chemtrails: avioanele folosite pentru „şpreiere” sunt utilizate pentru a conduce la o masivă sterilizare în zonele populate, la o largă campanie de vaccinare şi manipulare genetică a oamenilor şi plantelor, pentru împrăştierea epidemiilor, pentru subjugarea populaţiei, pentru manipularea vremii şi combaterea schimbării climatului. Sau o combinaţie a tuturor acestor acţiuni.
Am găsit toate teoriile foarte interesante însă nu ţin în mod deosebit partea niciuneia.” spune Vereecke. „Spun doar că aceste chemtrails au efecte dovedite asupra sănătăţii noastre şi sunt conduse de structuri de putere ascunse sub voalul politicii oficiale din lume. Nu vă faceţi iluzii: ceea ce vedem nu sunt decât păpuşi. Chiar şi Barack Obama este o păpuşă. Puterile reale sunt la adăpost.”
Reporter: Puteţi fi puţin mai specific? Cine sunt oamenii care într-adevăr trag sforile?
Peter Vereecke: „Aceia care se autointitulează Illuminati. Sunt membrii ai societăţilor secrete precum Bilderberg, însă sunt deopotrivă activi în lumea afacerilor şi organizaţii globale precum ONU şi NATO. Nu este vorba despre un anume grup ci despre un anumit tip de persoană posedând un anume ADN care este comun la nivelurile înalte ale puterii: indivizi cărora nu le pasă de valoarea vieţii umane şi sunt obsedaţi de putere, bani şi control.”
R: Nume, daţi-ne câteva nume.
P.V.: „Luaţi-l pe Al Gore de exemplu. El este membru al Illuminati. Mesajul lui despre încălzirea globală are doar un singur scop: banii. Deoarece lumea întreagă va avea de plătit pentru măsurile ce se vor implementa. Acestea vor determina mărirea taxelor, a preţurilor la mâncare şi a măsurilor privind protecţia mediului în afaceri. Se va determina o masivă scurgere de capital. Între timp se confirmă că activitatea umană contribuie cu doar 3% la încălzirea globală.”
R: Dar ce are de-a face Al Gore cu chemtrails?
P.V.: „Opinia mea este următoarea: toate procesele globale implică bani, putere şi control. Creierele din spatele chemtrails se află la vârful industriilor farmaceutice şi chimice. Acum 100 de ani, de exemplu, 1% din oameni aveau cancer. Astăzi a ajuns să aibă cancer unul din trei oameni. Acest fapt este foarte convenabil pentru unii. Industria curativă a cancerului este o afacere de miliarde de dolari. La fel ca şi tratamentul atâtor boli «şpreiate din avioane» în ultimii 10-15 ani. Alzheimer, Parkinson, autism, ADHD, astm, diabet, alergii... niciodată nu am fost atât de bolnavi ca şi acum. Psihicul nostru, sănătatea emoţională şi intelectuală sunt sistematic subminate. Cum explicaţi asta?
R: Chemtrails?
P.V.: „Priviti. Cu certitudine ei joacă un rol în asta pentru că avioanele care împrăştie substanţe sunt folosite mult mai intensiv în ultimii câţiva ani. Puteţi observa fenomenul în ţara noastră (Belgia) cel puţin 10 zile pe lună. De ce nu vedeţi aceste Chemtrails deasupra Saharei sau Amazonului? Pulverizarea de chimicale asupra zonelor menţionate ar fi lipsită de sens atâta timp cât acolo nu trăiesc oameni. Întregul nostru mediu este infestat chimic: mâncarea, sistemul de sănătate , totul este bazat pe chimie.”
R:  Nimeni nu face nimic...
P.V.: „Pentru că procesul nostru de gândire este condiţionat. Priviţi ochii oamenilor de pe stradă, sunt sedaţi şi se plimbă ca nişte zombi. Priviri plictisite lipsite de „bucurie de viaţă” şi fără o perspectivă a vieţii. De aici începe cruciada mea: oameni, treziţi-vă, deschideţi-vă ochii, acţionaţi înainte să fie prea târziu...”
Acestea sunt doar câteva dintre informaţiile legate de subiectul Chemtrails (dârele morţii), care pot fi găsite pe internet, dar care, deși extrem de importante pentru toți oamenii, nu își fac loc în mass media oficială. Nu este nevoie să spargeți nu ştiu ce server al nu ştiu cărui guvern şi să intrați în nu ştiu ce documente „top secret”. Tot mai multe site-uri independente furnizează dovezi concludente ale acțiunilor criminale de „șpreiere” a unor substanțe chimice în atmosferă. Totul este să doriți să fiți informați.
yogaesoteric, 14 august 2015

Programul Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă Costineşti 2015 (21 august - 6 septembrie)

$
0
0
Nota blgger: deoarece unul dintre cititori își exprimă, din nou, nedumerirea și neîncrederea asupra preocupărilor pe care le au yoghinii în tabăra de la Costinești, m-am hotărât să prezint (lui și altor „neîncrezători”) programul de activități al yoghinilor în această vară, la Costinești, preluat de pe yogaesoteric, din 11 august 2015
 C.M.

Tabăra Spirituală Yoghină de Vacanţă Costineşti 2015 va fi guvernată
de Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI.

NOTĂ! Activităţile spirituale propuse în acest program sunt opţionale.
Important! Organizatorii îşi rezervă dreptul de a face orice modificări în program.
Pentru anunţuri de ultimă oră, urmăriţi site-ul misayogacamps.net.
Meditaţiile de amiază şi seară vor fi transmise în direct pe MISA Senzational TV .
Pentru condiţii de participare şi detalii organizatorice privind fiecare eveniment, consultaţi broşura program pe care o veţi primi la înscrierea în tabără.
  
VINERI, 21 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală cu marele yoghin Yoga Swami
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Transfigurării Dumnezeieşti
Activităţi spirituale – Tehnica yoghină fundamentală Mahamudra 
Accesul în sală este permis doar cursanţilor yoga din anii de curs 22, 23, 24, 25 şi 26 care au primit iniţierea în tehnica yoghină fundamentală Mahamudra
Intrare 8:00 – 8:20
08:30 – 12:30 Prezentarea tehnicii yoghine fundamentale Mahamudra – partea 2 (prezentare realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru)
12:30 – 13:40 Seminar despre realizarea tehnicii yoghine fundamentale Mahamudra – partea 2
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 11 – audiere în premieră)
Iniţiere specială pentru femei 
16:00 – 19:00 Mantra secretă a focarului de rezonanţă ocultă YONI CHAKRA (partea 3) -activitate coordonată de Aida Călin şi Irina Baldazar. Intrare 15:40 – 16:00 
Miss Shakti Costineşti 2015 
20:00 – 01:00 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 2)
Atenţie! În această zi se vor face înscrieri și selecția pentru inițierea specială „Krishna – selecție” (Krishna 2) și înscrieri pentru iniţierea Svarga Loka. Înscrierile se fac NUMAI personal, în timpul programului Comandamentului.
SÂMBĂTĂ, 22 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală cu marele înţelept Abhinavagupta
22:00 – 22:30 Starea de comuniune profundă, exemplară, cu Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu (Maha Sahasrara)
Iniţiere specială pentru femei 
08:00 – 11:00 Mantra secretă a focarului de rezonanţă ocultă YONI CHAKRA (partea 4) -activitate coordonată de Aida Călin şi Irina Baldazar. Intrare 07:50 – 08:00
Iniţiere Svarga Loka 
08:30 – 13:45 Svarga Loka –  Tărâmul spiritual al fiinţelor divine zeieşti (1). Intrare 08:00 – 08:15 
Conferinţă specială pentru femei 
13:00 –  22:50 Conferinţe
19:30 – 20:15 Starea androginală glorioasă (Ardhanarishvara). Meditaţia se realizează la unison cu meditaţia în Spirală Yang realizată de la distanţă de către bărbați.
23:00 – 00:40 Exemplificări spirituale excepţionale pentru femei, susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg cu o energie subtilă ocultă triplă. Aceste exemplificări vor fi transmise în direct de MISA Senzational TV.
Iniţiere Krishna – selecţie 
15:30 – 19:15 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 1.Intrare 14:40 – 15:00 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 2 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:45 Acţiunile rele şi influenţele pline de viclenie, malefice, ale demonilor şi ale diavolilor (partea 1, audiere în reluare)
Spirală 
19:30 – 20:15 Meditație în spirală yang: Starea androginală glorioasă (Ardhanarishvara) – la această spirală pot participa doar bărbații. Intrarea în şirurile zodiacale  18:45 – 19:00
DUMINICĂ, 23 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală cu marele înţelept şi yoghin Balayogi
22:00 – 22:30 Starea copleşitoare de minunare pe care o trezeşte în fiinţă conştientizarea existenţei mulţimii binefacerilor dumnezeieşti
Iniţiere Svarga Loka 
08:00 – 16:30    Svarga Loka –  Tărâmul spiritual al fiinţelor divine zeieşti (2). Intrare 07:15 – 07:35. 
Iniţiere Krishna – selecţie 
10:00 – 11:00 Implementarea MANTRA-ei iniţierii speciale Krishna. Intrare 09:30 – 10:00 – seria G2
Pentru a putea participa la această iniţiere este necesar să fi participat cel puţin la prima conferinţă Krishna – selecţie.
Mişcarea Charismatică Teofanică 
12:00 – 12:55 Exemplificare spirituală excepţională: Realitatea tainică a Creaţiei şi a Manifestării Dumnezeieşti privită din punctul de vedere al lui Dumnezeu Tatăl. Intrare 10:40 – 11:20. Pentru participare sunt necesare minim 11 ştampile pe legitimaţia simplă M.C.T. Se poate participa și cu legitimaţia extinsă M.C.T.
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Acţiunile rele şi influenţele pline de viclenie, malefice, ale demonilor şi ale diavolilor (partea 2, audiere în premieră)
Miss Shakti Costineşti 2015 
20:00 – 01:00 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 3)
Activități spirituale 
23:50 – 06:00 O nouă selecţie pentru primirea iniţierii în mantra focarului secret GURU CHAKRA.
LUNI, 24 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală cu marele înţelept şi realizat spiritual Apollonius din Tyana
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Poeticului Dumnezeiesc
Iniţiere Svarga Loka 
07:45 – 13:45 Svarga Loka –  Tărâmul spiritual al fiinţelor divine zeieşti (3). Intrare 07:00 – 07:15
Iniţiere Krishna – selecţie 
10:30 – 13:40 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 2.Intrare 09:40 – 10:00 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 3 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
15:30 – 16:30 LAYA YOGA cu MANTRA secretă specială a Marelui Avatar Krishna. Intrare 14:40 – 15:00
Mişcarea Charismatică Teofanică 
08:20 – 13:40 Audierea conferinţelor 14 și 15. Intrare 07:30 – 07:50
Pentru a putea participa la următoarele conferințe din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice este necesar ca persoanele care au mai puțin de 2 ștampile pe legitimația extinsă M.C.T. să fie prezente la această reaudiere.
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
22:40 – 00:40 Stările de saturaţie spirituală (partea 1A, audiere în reluare)
Conferinţă 
14:45 – 16:30 Cum să comunici memorabil şi cu impact benefic, deosebit asupra audienţei –conferinţă susţinută prin discurs liber de instructor yoga Florin Zamfir, Braşov
Spirală 
20:00 – 21:45 Meditaţie în Spirală Yang urmată de Inducţia stării de Eliberare spirituală prin Miracol divin. Intrarea în şirurile zodiacale 18:30 – 19:00
Activități spirituale 
06:00 – 09:20 Întâlnire internaţională a instructorilor de yoga: Initiation into the technique of the spiritual impulse – activitate coordonată de instructor yoga Advaita Stoian. Intrare 05:50 – 06:00.
Spectacol spiritual-artistic 
23:45 – 01:00 Muzică sacră
MARŢI, 25 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală cu marele yoghin Shankaracharya
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Erosului Dumnezeiesc
Iniţiere Svarga Loka 
07:40 – 17:20 Svarga Loka –  Tărâmul spiritual al fiinţelor divine zeieşti (4). Intrare 07:00 – 07:20
Iniţiere Krishna – selecţie 
10:30 – 13:40 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 3.Intrare 09:40 – 10:00 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 4 de pe legitimația „Iniţiere Krishna - selecție”.
Mişcarea Charismatică Teofanică 
10:40 – 13:45 Audierea conferinţelor 16 și 17. Intrare 09:40 – 10:00
Pentru a putea participa la următoarele conferințe din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice este necesar ca persoanele care au mai puțin de 5 ștampile pe legitimația extinsă M.C.T. să fie prezente la această reaudiere.
Conferinţe ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:40 – 16:40 Stările de saturaţie spirituală (partea 1B, audiere în reluare)
16:45 – 18:30 Stările de saturaţie spirituală (partea 2, audiere în premieră)
Miss Shakti Costineşti 2015 
20:00 – 01:00 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 4)
Activități spirituale 
06:00 – 09:20 Întâlnire internaţională a instructorilor de yoga: The Atman International Teachers' Meeting – activitate coordonată de instructor yoga Advaita Stoian. Intrare 05:50 – 06:00.
MIERCURI, 26 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN)
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Libertăţii Dumnezeieşti
Mişcarea Charismatică Teofanică 
10:40 – 13:45 Audierea conferinţelor 18 și 19. Intrare 09:30 – 09:50
Pentru a putea participa la următoarele conferințe din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice este necesar ca persoanele care au mai puțin de 6 ștampile pe legitimația extinsă M.C.T. să fie prezente la această reaudiere.
Iniţiere Svarga Loka 
17:00 – 18:00 Iniţiere în MANTRA de comuniune cu tărâmul spiritual Svarga Loka Intrare 16:30 – 17:00
20:30 – 21:30 LAYA YOGA cu MANTRA secretă a Tărâmului Spiritual Svarga Loka. Intrare 20:00 – 20:20
„Relaţiile amoroase multiple”  conferință specială a profesorului yoga Gregorian Bivolaru
12:00 – 13:45 Relaţiile amoroase multiple, paralele, bazate pe iubire reciprocă, pe consacrarea prealabilă a roadelor şi pe continenţă sexuală, ce sunt în mod preponderent orientate către atingerea unor idealuri spirituale divine – partea a 5-a (audiere în premieră)
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
18:10 – 19:50 Unele gânduri luminoase despre momentele magice ale începuturilor ce apar atât în cursul existenţelor noastre, cât şi pe măsură ce ne angrenam plini de aspiraţie sau începem să progresăm pe calea spirituală (audiere în reluare)
Iniţiere Krishna - participare generală 
18:40 – 00:00 O serie de revelaţii excepţionale despre Marele Avatar Krishna (conferinţele 10 şi 11). Intrare 17:40 – 18:00
Conferinţă 
14:45 – 16:30 O ilustrare a modului în care eu consider că poate fi realizată o conferinţă de deschidere a cursului de yoga – conferinţă susţinută prin discurs liber de către instructor yoga Florin Zamfir, Braşov
Activităţi spirituale:
Tehnica yoghină fundamentală Mahamudra 
Accesul în sală este permis doar cursanţilor yoga din anii de curs 22, 23, 24, 25 şi 26 care au primit iniţierea în tehnica yoghină fundamentală Mahamudra 
08:30 – 13:50 Realizarea avansată a tehnicii yoghine fundamentale Mahamudra. Intrare 8:00 – 8:20
14:30 – 17:00 Seminar: Aspecte practice esenţiale cu privire la realizarea avansată a tehnicii yoghine fundamentale Mahamudra
SiddhaArta 
17:30 – 20:40 Întâlnire internaţională a grupurilor de Artă Divină Iniţiatică „SiddhaArta”. Un rezumat al activităţii Taberei de Artă divină iniţiatică – activitate coorodonată de actorul Ioan Pohariu.  Intrare -  17:15 – 17:30
JOI, 27 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Simt că sunt permanent îmbrăţişat de Dumnezeu şi, totodată, realizez că Îl am pe Dumnezeu în mine
Iniţiere Krishna – selecţie 
08:15 – 13:30 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţele Krishna selecţie 4 şi 5. Intrare 07:30 – 07:45 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 7 de pe legitimația „Iniţiere Krishna - selecție”.
Activități spirituale 
12:30 – 13:00 Evocare şi comuniune cu egregorul spiritual al Şcolii de yoga MISA -meditație specială susţinută în mod subtil-telepatic de Grieg.
13:00 – 13:45 Redactarea relatărilor persoanelor care doresc să împărtăşească în scris experienţele lor spirituale în cadrul proiectului „Dacă MISA nu ar fi existat...”. Relatările vor fi incluse în al doilea volum „Dacă MISA nu ar fi existat...”, iar cele mai frumose dintre acestea vor fi premiate.
Spirală 
19:00 – 20:00 Intrarea în şirurile zodiacale
20:00 – 23:00 Formarea spiralei
23:20 – 01:20 Meditaţie excepţională în spirală yang cu ocazia momentului special de Hiatus anual 2015. Momentul deHiatus anual 2015 este în data de 28 august, la ora 00:17. 
Această meditație va fi transmisă în direct de MISA Senzational TV.

VINERI, 28 AUGUST
Activităţi spirituale 
01:45 – 02:20 Exprimarea la unison, de către cel mai mare grup de fiinţe umane, prin intermediul liberului arbitru al fiecăruia, a unui „DA“ clar, ferm şi hotărât pentru ca această civilizaţie extraterestră să apară, la momentul potrivit, pe cerul planetei Pământ, pentru a ajuta, aşa cum se specifică în cadrul acestui mesaj, întreaga umanitate.
02:30 – 03:00 Starea de comuniune meditativă, telepatică cu reprezentanţii la vârf ai extratereştrilor ce sunt integraţi în Înaltul Consiliu Suprem al Fraternităţii Cosmice
Conferinţe ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
12:00 – 13:45 O nouă conferință surpriză
14:45 – 21:45 O nouă conferinţă din cadrul seriei tematice „Moravuri și năravuri”.
Aceste conferințe vor fi difuzate în direct pe postul de televiziune online MISA Senzaţional TV . La ambele conferințe accesul este liber, nefiind necesară legitimaţia de participare în tabără.
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Manifestarea copleşitoare a Chemării tainice Dumnezeieşti
22:00 – 22:30 Revelarea în universul nostru lăuntric a stării de îndumnezeire plenară şi profundă
Mişcarea Charismatică Teofanică – selecţie 
23:45 – 00:30 Intrarea în şirurile zodiacale
00:30 – 1:30 Formarea spiralei
1:30 – 2:00 Pregătire preliminară
02:00 – 04:00 Acțiune spirituală excepțională în spirală yang: O nouă selecţie pentru Mişcarea Charismatică Teofanică „Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, întru Dumnezeu”, ce va fi realizată prin intermediul lui Dumnezeu Tatăl
Miss Shakti Costineşti 2015 
00:00 – 06:00 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 5)
Spectacol spiritual-artistic 
23:45 – 02:00 Momente artistice susţinute de yoghinii din alte ţări
SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Translaţie paranormală, prin proiecţie astrală, în tărâmul tainic al Shambala-ei
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Discernământului Dumnezeiesc
Iniţiere Krishna – selecţie 
7:00 – 10:35 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 6.Intrare 6:20 – 6:40 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 10 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.


Iniţiere Krishna - participare generală

11:45 – 13:45 O serie de revelaţii excepţionale despre Marele Avatar Krishna (conferinţa 12 –audiere în premieră). Intrare 10:15 – 10:45

Conferinţe ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru
 
10:20 - 13:45 Păstrarea nealterată a stării de spirit ce este specifică unui începător în practica yoga (audiere în reluare)
14:45 – 17:00 Unele elemente practice esenţiale referitoare la consacrarea prealabilă a roadelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu (partea 1 - audiere în reluare)
22:35 – 03:00 Moravuri şi năravuri (audiere în reluare - expunerea din anul 2014)
Spirală 
20:00 – 21:45 Meditaţie în Spirală Yang urmată de Inducţia stării de Eliberare spirituală prin Miracol divin. Intrarea în şirurile zodiacale 18:30 – 19:00
Activități spirituale 
00:00 – 01:45 Film iniţiatic urmat de comentariu (partea 1) - prezentare de profesor yoga Nicolae Catrina
DUMINICĂ, 30 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală profundă cu Regele Lumii din Shambala
22:00 – 22:30 Manifestarea intensă, fermă şi tenace a credinţei de nezdruncinat în Dumnezeu
Iniţiere Krishna – selecţie 
6:20 – 10:20 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţele Krishna selecţie 6B şi 7. Intrare 5:30 – 5:50 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 13 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.

16:15 – 20:10 Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţele Krishna selecţie 8 şi 8B. Intrare 15:30 – 15:50 – seria G2
Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 15 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
Iniţiere Krishna - participare generală 
11:00 – 13:40 O serie de revelaţii excepţionale despre Marele Avatar Krishna (conferinţa 13 –audiere în premieră). Intrare 09:30 – 09:50
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Unele elemente practice esenţiale referitoare la consacrarea prealabilă a roadelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu (partea 2 – audiere în premieră)
Miss Shakti Costineşti 2015 
20:15 – 01:00 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 6)
LUNI, 31 AUGUST
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea copleşitoare de minunare pe care o trezeşte în fiinţă conştientizarea existenţei mulţimii binefacerilor dumnezeieşti
22:00 – 22:30 Experienţa spirituală profundă, indescriptibilă şi copleşitoare a descoperirii existenţei tainice a lui Dumnezeu
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 9 (audiere în premieră). Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 17 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
seria A:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria B:
10:10 – 10:40 Intrare
11:00 – 13:45 Audierea conferinței
seria C:
15:10 – 15:40 Intrare
16:00 – 18:45 Audierea conferinței
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 12 – audiere în premieră)
Spirală 
19:30 – 21:40 Meditație în Spirală Yang: Comuniune spirituală profundă cu Sufletele popoarelor reprezentate de yoghinii prezenţi în această Tabără spirituală yoghină de vacanţă cu participare internaţională. Intrarea în şirurile zodiacale 18:00 – 18:30
Activități spirituale 
00:00 – 03:30 Film iniţiatic urmat de comentariu (partea 2) – prezentare de profesor yoga Nicolae Catrina
MARŢI, 1 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune spirituală profundă cu energia subtilă a Misterului Dumnezeiesc
21:00 – 21:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Sfinţeniei Dumnezeieşti
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 9 (audiere în premieră). Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 17 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
seria D:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria E:
10:10 – 10:40 Intrare
11:00 – 13:45 Audierea conferinței
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
10:30 – 12:15 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 13 – audiere în premieră)
22:45 – 00:30 Unele elemente practice esenţiale referitoare la consacrarea prealabilă a roadelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu (partea 3 – audiere în premieră)
„Relaţiile amoroase multiple”  conferință specială a profesorului yoga Gregorian Bivolaru
11:00 – 13:45 Relaţiile amoroase multiple, paralele, bazate pe iubire reciprocă, pe consacrarea prealabilă a roadelor şi pe continenţă sexuală, ce sunt în mod preponderent orientate către atingerea unor idealuri spirituale divine – partea a 6-a (audiere în premieră)
Conferinţă specială pentru femei şi bărbaţi 
13:00 – 22:50 Conferinţe
23:00 – 00:40 Exemplificări spirituale excepţionale pentru femei şi bărbaţi, susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg cu o energie subtilă ocultă triplă. Aceste exemplificări vor fi transmise în direct de MISA Senzational TV.
Activități spirituale – GURU CHAKRA 
15:00 – 16:00 LAYA YOGA cu BIJA MANTRA centrului-focar GURU CHAKRA
Spectacol spiritual-artistic 
19:45 – 20:45 Concert de muzică instrumentală susţinut de formaţia Devas din Braşov (premieră)
MIERCURI, 2 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea de comuniune profundă, exemplară, cu Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu (Maha Sahasrara)
22:00 – 22:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Instantaneităţii Dumnezeieşti
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 9 (audiere în premieră). Pentru a putea participa la această reaudiere este necesar să fie ștampilată căsuța nr. 17 de pe legitimația „Iniţiere Krishna – selecție”.
seria F:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria G:
10:10 – 10:40 Intrare
11:00 – 13:45 Audierea conferinței
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
12:00 – 13:45 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 14 – audiere în premieră)
Mişcarea Charismatică Teofanică 
14:40 – 18:00 Audierea conferinţelor 20 și 21. Intrare 12:20 – 12:50
Pentru a putea participa la următoarele conferințe din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice este necesar ca persoanele care au mai puțin de 9 ștampile pe legitimația extinsă M.C.T. să fie prezente la această reaudiere.

19:00 – 19:55 Exemplificare spirituală excepţională: Realitatea tainică a Creaţiei şi a Manifestării Dumnezeieşti privită din punctul de vedere al lui Dumnezeu Tatăl. Intrare 18:00 – 18:30. Pentru participare sunt necesare minim 11 ştampile pe legitimaţia simplă M.C.T. Se poate participa și cu legitimaţia extinsă M.C.T.
22:40 – 00:40 Audierea conferinţei 22 (audiere în premieră). Intrare 20:15 – 20:45
Pentru participare sunt necesare minim 9 ştampile pe legitimaţia extinsă Mişcarea Charismatică Teofanică.
Activități spirituale 
22:50 – 01:30 Film iniţiatic urmat de comentariu (partea 3) – prezentare de profesor yoga Nicolae Catrina
JOI, 3 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Starea tainică de sinergie spirituală ce apare şi se manifestă în cadrul unui grup spiritual profund benefic, unit și fratern
22:00 – 22:30 Revelarea în fiinţă a stării divine de Omniprezenţă a lui Dumnezeu
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 10 (audiere în premieră). Participarea la această audiere este condiţionată de participarea la audierea conferinţei anterioare (Krishna selecție 9).
seria A:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria B:
10:10 – 10:40 Intrare
11:00 – 13:45 Audierea conferinței
Mişcarea Charismatică Teofanică 
14:30 – 17:00 Audierea conferinţei 23. Intrare 12:20 – 12:50
Pentru a putea participa la această conferinţă este necesar să fi audiat conferinţa anterioară.
Spirală 
20:00 – 21:45 Meditaţie în Spirală Yang urmată de Inducţia stării de Eliberare spirituală prin Miracol divin. Intrarea în şirurile zodiacale 18:30 – 19:00
Conferinţă specială 
22:45 – 01:00 Unele aspecte ezoterice fundamentale referitoare la două divinităţi feminine care sunt asociate cu Ganesha, şi anume soţiile mitologice ale lui Ganesha numite în tradiţia tantrică Siddhi si Riddhi - conferinţă susţinută de profesor yoga Nicolae Catrina (în cadrul expunerii vor fi realizate două exemplificări spirituale de comuniune cu cele două divinităţi feminine Siddhi şi Riddhi)
VINERI, 4 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Revelarea în universul lăuntric al fiinţei umane a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeieşti
22:00 – 22:30 Revelarea în fiinţă a stării divine de Omniscienţă a lui Dumnezeu
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 10 (audiere în premieră). Participarea la această audiere este condiţionată de participarea la audierea conferinţei anterioare (Krishna selecție 9).
seria C:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria D:
15:40 – 16:10 Intrare
16:30 – 19:15 Audierea conferinței
Mişcarea Charismatică Teofanică 
11:30 – 13:45 Audierea conferinţei 24. Intrare 10:00 – 10:30
Pentru a putea participa la această conferinţă este necesar să fi audiat conferinţa anterioară
.
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 15 – audiere în premieră)
Miss Shakti Costineşti 2015 
20:00 – 03:20 Spectacol-concurs Miss Shakti (etapa 7)
SÂMBĂTĂ, 5 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
14:00 – 14:30 Conştientizarea puterii transformatoare tainice a Adevărului Ultim Divin
22:00 – 22:30 Revelarea în fiinţă a stării divine de Omnipotenţă a lui Dumnezeu
Iniţiere Krishna – selecţie 
Comuniunea spirituală cu Marele Avatar Krishna – conferinţa Krishna selecţie 10 (audiere în premieră). Participarea la această audiere este condiţionată de participarea la audierea conferinţei anterioare (Krishna selecție 9).
seria E:
06:10 – 06:40 Intrare 
07:00 – 09:45 Audierea conferinței
seria F:
10:10 – 10:40 Intrare
11:00 – 13:45 Audierea conferinței
seria G:
15:10 – 15:40 Intrare
16:00 – 18:45 Audierea conferinței
Conferinţă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru 
14:45 – 16:30 Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice (partea 16 – audiere în premieră)
Mişcarea Charismatică Teofanică 
19:30 – 21:45 Audierea conferinţei 25. Intrare 17:45 – 18:15
Pentru a putea participa la această conferinţă este necesar să fi audiat conferinţa anterioară.
Activităţi spirituale

22:50 – 23:10 Premierea câştigătorilor concursului de auto-testare a câmpului subtil bioenergetic, desfăşurat în cadrul Taberei spirituale yoghine de vacanţă Costineşti 2015
23:20 – 00:20 Vizionarea unei înregistrări speciale: O filmare inedită cu caracter special în cadrul căreia profesor yoga Gregorian Bivolaru a testat, în mai multe moduri, două aparate de măsurare a câmpului subtil-bioenergetic şi a realizat totodată unele exemplificări semnificative ce evidenţiază declanşarea la voinţă a unor procese de rezonanţă ocultă profund benefice, care pot fi manifestate de către yoghinii ce aparţin căii Maha Siddha Yoga

DUMINICĂ, 6 SEPTEMBRIE
Meditaţii susţinute în mod subtil-telepatic de Grieg 
12:00 – 12:30 O translaţie gradată urmată de integrare excepţională în Împărăţia extatică a Tatălui Ceresc (Dumnezeu)
22:00 – 22:30 Starea de transcendeţă în Absolutul Divin
22:45 – 23:15 Starea de recunoştinţă profundă, amplă şi umilă faţă de Dumnezeu Tatăl
23:30 – 00:00 Resorbţia gradată a câmpului subtil spiritual al Taberei spirituale yoghine de vacanţă Costineşti 2015
Mişcarea Charismatică Teofanică - Acţiune excepţională 
La acest eveniment este recomandat ca participanţii să aibă fiecare câte un recipient din sticlă cu dop de plută care să conţină apă ce a fost în prealabil binecuvântată.
13:00 – 14:00 Intrare 
Accesul este permis în ordinea sosirii, pe baza legitimaţiei speciale pentru acest eveniment. Nu este permis accesul cu niciun fel de mijloace de înregistrare audio-video (reportofoane, staţii sau mijloace de transmisie audio-video, telefoane mobile etc.). La acest eveniment nu vor putea participa – niciodată – toți cei care nu şi-au ridicat la timp legitimaţia specială de participare la Mişcarea Charismatică Teofanică, toţi cei ce şi-au ridicat legitimaţia specială, dar până în anul 2014 inclusiv nu au participat niciodată la activităţile Mişcării Charismatice Teofanice (este vorba despre cei selectaţi în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012) şi toţi cei care au fost anunţaţi că, datorită abaterilor săvârşite, nu mai au dreptul de a participa la Taberele spirituale yoghine de vacanţă.
14:00 – 16:20 Formarea spiralei 
Această spirală se va forma fără a ţine cont de influenţele zodiacale. Participanţii se vor aşeza în spirală alternativ, bărbat-femeie. 
Ideea-forţă esenţială ce a fost stabilită şi care va rămâne întotdeauna de acum înainte pentru Mişcarea Charismatică Teofanică este: „Manifest în mod ferm şi cu putere în propriul meu univers lăuntric o aspiraţie divină, intensă, ce este dublată de o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu. Hrănind-o în felul acesta, fără încetare, îmi hrănesc totodată sufletul. Această aspiraţie manifestată clipă de clipă mă va ajuta să fiu din ce în ce mai aproape de Dumnezeu.”
16:20 – 17:00 Pregătire
În acest interval de timp nu mai este permisă intrarea în spaţiul sacru în care urmează să se desfăşoare acţiunea spirituală. 
„Vor putea participa la această acţiune fiinţe umane care au felurite boli sau tulburări organice şi care au deplină credinţă în Dumnezeu, şi care totodată aspiră să primească şi să beneficieze de Graţia Sa dumnezeiască, precum şi de ajutorul dumnezeiesc pe care îl vor oferi la unison cu acea ocazie îngerii, anumiţi arhangheli, anumiţi serafimi şi anumiţi heruvimi.“
17:00 – 18:15 Eveniment spiritual excepţional (manifestarea este susținută în mod subtil-telepatic de profesor yoga Gregorian Bivolaru)
„O manifestare excepţională ce va face cu putinţă felurite vindecări miraculoase, unele transformări spirituale excepţionale, precum şi revărsări ale Graţiei dumnezeieşti, asupra tuturor acelora pe care Dumnezeu Tatăl, împreună cu îngerii Săi, împreună cu arhanghelii Săi, împreună cu serafimii Săi şi împreună cu heruvimii Săi, îi va alege spre a beneficia de dumnezeieştile haruri şi daruri pe care Dumnezeu Tatăl le va revărsa din preaplinul Său infinit asupra noastră cu acea ocazie”.

18:15 – 21:00 Relatări
  Intrarea la toate activităţile se face pe baza legitimaţiei de participare în Tabăra Spirituală Yoghină de Vacanţă Costineşti 2015, cu excepţia spiralei de hiatus din 27 august, a Mişcării Charismatice Teofanice şi a iniţierii speciale Krishna - selecţie.
 
Pentru informații suplimentare despre evenimentele din programul taberei și detalii organizatorice, puteți apela numărul de telefon 0241 734 330.
Notă. Deoarece este posibil ca unele date să se modifice, vă rugăm să urmăriţi site-urile yogaesoteric.net şi misayogacamps.net.
  
yogaesoteric
11 august 2015
 



Ne îndreptăm către un salt de conştiinţă la nivel planetar (II)

$
0
0
de Marvin Atudorei
În ultimele decenii, o serie de observaţii perfect corelate, ce provin din mai multe domenii ale ştiinţei, indică din ce în ce mai clar că la nivelul structurii fiziologice a fiinţei umane au început să se producă anumite modificări. Este vorba despre modificări ale funcţionării creierului şi chiar ale moleculei de ADN, cea care conţine informaţia de bază necesară vieţii. Aceste transformări se fac resimţite atât prin apariția a tot mai multe ființe ce manifestă anumite capacităţi extraordinare, latente ale psihicului uman, cât şi – într-un sens mai larg –, prin ceea ce se constată a fi o trezire a conştiinţei colective către o nouă atitudine asupra vieţii în toate aspectele ei, inclusiv în sfera socială.
Citiţi prima parte a articolului

Faptul că noile generaţii de copii manifestă pe ansamblu calităţi neobişnuite faţă de generaţiile precedente a fost constatat la nivel mondial de câteva decenii. Sunt deja binecunoscute studiile despre aşa-numiţii copii indigocopii de cristal saucopii curcubeu. Există deja publicate destul de multe studii foarte serioase care arată că generaţiile noi au în mod evident un nivel intelectual, psihic şi chiar spiritual din ce în ce mai ridicat. Un exemplu edificator de un astfel de studiu este cel publicat în anul 1999 de către cercetătorii Lee Carol şi Jan Tober, în cartea Copiii Indigo. Datele statistice arată că acest tip de copii a început să se nască în număr mare pe toată planeta după anul 1965. Copiii indigo sunt mult mai inteligenţi şi mai creativi decât copiii născuţi în generaţiile anterioare. S-au remarcat, de exemplu, prin rapiditatea deosebită cu care au putut asimila concepte din toate domeniile. Copiii aşa-zişi „de cristal” s-au născut mai ales după anul 1980. Aceşti copii sunt foarte creativi în domeniile artei, sunt înclinaţi către introspecţie şi au o puternică dorinţă de a ajuta umanitatea. Ei pot simţi empatic sentimentele sau percep telepatic gândurile, vindecă prin punerea mâinilor, pot şti dinainte evenimentele viitoare, pot să simtă şi să comunice cu cei care au trecut în „lumea de dincolo” sau cu îngerii. Au uneori experienţe în afara trupului (OBE), simt că nu aparţin acestui loc şi că au venit pe Pământ cu misiunea de a ajuta umanitatea.

Unii dintre aceşti copii încep să vorbească mult mai târziu decât copiii obişnuiţi, însă motivul real este acela că ei pur şi simplu nu au nevoie să vorbească pentru că au spontan tendinţa de a comunica telepatic. Fenomenul a scăpat până în prezent atenţiei mass-media pentru că a ajuns să fie considerat prea „ciudat”. Concepţia oficială nu poate accepta deocamdată aceste lucruri la scară largă, întrucât este dominată de paradigma psihologică ce susţine că umanitatea este un model static, neschimbat. Fenomenul este însă în creștere şi tot mai multe rapoarte continuă să iasă la suprafață.

O serie interesantă de studii a fost coordonată de dr. Ilchi Lee, fondatorul Institutului Dahnhak &Brain Respiration din Coreea. El a realizat experimente mai întâi în Coreea şi apoi în America, prin care a evidenţiat că un procent impresionant dintre copii îşi pot trezi cu uşurinţă capacităţi paranormale dacă sunt antrenaţi în acest sens. Experimentele sale s-au desfăşurat pe loturi de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Prin folosirea anumitor tehnici de respiraţie şi concentrare, aceşti copii au reuşit să perceapă stimuli externi prin piele. De exemplu, ei au putut să vadă culorile și citească scrisorile cu ochii închiși. În timpul unei demonstrații, o fetiță de 13 ani a surprins publicul prin citirea cu precizie, având ochii legaţi, a unui text scris de către cercetători. S-a constatat că 25% dintre copii au reuşit să identifice culori fără să vadă cu ochii fizici, iar 33% dintre copii au reuşit să îndoaie linguri de metal folosind puterea minţii. Aceste fenomene au fost cercetate la The Institute of Brain Science din Coreea, la Universitatea Irvine din California sau la Universitatea de medicină Cornell din New York. Studiile au indicat că atunci când copiii manifestă aceste capacităţi considerate paranormale, undele lor cerebrale se situează în domeniile alpha şi theta. Din păcare informaţiile disponible pe acest subiect nu sunt doar foarte dificil de găsit, dar cel mai adesea se poate constata că ele sunt deosebit de controversate, mergând până acolo încât unii „experţi” susţin că niciuna dintre aceste cercetări nu este susţinută „ştiinţific”.
Din nefericire aceşti copii au fost adeseori diagnosticaţi cu tulburări psihice şi li s-au administrat medicamente care i-au „normalizat” făcându-i să-şi piardă gradat acele capacităţi. În acest context merită să ne punem câteva întrebări semnificative. De ce oare s-au răspândit atât de mult în zilele noastre diagnosticele pentru copii de ADD (Atention Deficit Disorder), ADHD (Atention Deficit Hyperactive Disorder), autism şi altele? De ce aerul este acum atât de contaminat cu chemtrails-uri? Este oare posibil ca fluorizarea intenţionată a apei să aibă drept scop calcifierea (blocarea) glandei pineale? Să fie oare adevărat că hrana modificată genetic care este în prezent tot mai agresiv impusă prin legi (cum ar fi Codex Alimentarius) are tocmai scopul de a ne priva de anumiţi nutrienţi esenţiali? De ce au apărut aceste legi prin care trebuie vaccinaţi obligatoriu toţi copiii sub 5 ani, uneori chiar imediat după naştere, având în vedere că foarte multe voci protestează împotriva efectelor devastatoare ale vaccinurilor, ce au fost deja (neoficial) demonstrate?

Din ce în ce mai mulţi oameni realizează că cel mai plauzibil răspuns la aceste întrebări este acela că anumite structuri guvernamentale ce acţionează la nivel mondial percep aceşti copii indigo ca pe o ameninţare. Tot mai mulţi oameni înţeleg în prezent că aproape toate pârghiile politice, economice şi ale mass-media sunt controlate la nivel mondial de anumite structuri trans-naţionale care urmăresc pas cu pas, de multă vreme, mai multe planuri secrete de subjugare a populaţiei globului. Este vorba despre planurile de dominare silnică mondială ale aşa-zisului Guvern din umbră, care se află în spatele administraţiei majorităţii ţărilor. Aceste planuri devin la ora actuală tot mai transparente, fiind demascate prin nenumărate informaţii explozive care circulă mai ales pe internet. Devine acum evident că aceste „elite” guvernamentale nu ar mai putea menţine controlul asupra societăţii, în condiţiile acestui influx masiv de copii indigo, care se nasc în fiecare zi pe planeta noastră. Aşa că planul lor nebunesc este acela de a încerca să limiteze capacităţile acestor noi oameni prin diagnostice supralicitate, medicaţie, vaccinuri, chemtrails-uri, apă fluorizată sau organisme modificate genetic. Aceste „elite” înţeleg chiar foarte bine că dacă aceşti copii paranormali ajung adulţi în număr de zeci sau sute de milioane, atunci nimeni şi nimic nu îi mai poate opri să facă pe această planetă tot ceea ce şi-ar propune.

În opinia mai multor cercetători, un criteriu esenţial care evidenţiază aceste transformări cu totul extraordinare care au început să fie observate la noile generaţii este cel al modificărilor la nivelul codului genetic uman (ADN). Se constată că aceşti copii s-au născut cu un potenţial genetic mult mai avansat decât cel al oamenilor obişnuiţi. Anumite studii arată că ADN-ul acestor copii pe care îi numim „paranormali” începe să nu mai prezinte doar două spire, ci trei sau chiar patru.

Informaţiile pe această temă sunt însă extrem de restricţionate accesului public. Se pare că cercetările foarte avansate de această natură au fost încadrate în aşa-numitele U.S.A.P. (Unacknowledged Secret Access Project). Adică, în traducere, „Operaţiune ultrasecretă complet închisă recunoaşterii oficiale”. Mai exact este vorba despre acele Black Projects pe care le desfăşoară în secret „elita” mondială. Miza acestor cercetări ce ţin de Black Projects este mult mai mare decât ar putea să pară la prima vedere. Nu este cazul să fim naivi şi să credem că cei care conduc guvernele abia aşteaptă să ne informeze ce descoperiri minunate a mai făcut ştiinţa. Organizaţiile secrete care conduc omenirea caută să folosească absolut orice pârghie esenţială doar pentru avantajul lor, pentru a-şi consolida puterea.

Din această perspectivă nu mai este surprinzător faptul că cei care au curajul să spună mai mult decât oculta mondială le permite, sunt imediat discreditaţi şi se caută eliminarea lor din spaţiul public. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie cazul doctoriţei Berrenda Fox, fostă cercetătoare la Wellness Centre din Avalon, California. În anul 2005 Berrenda Fox a acceptat să dea un interviu despre noile şi revoluţionarele descoperiri pe care le făcuse în domeniul transformărilor genetice care au început să aibă loc la nivelul întregii populaţii a planetei. Acest interviu a circulat foarte mult pe internet.

La scurt timp după acordarea acestui interviu dr. Berrenda Fox a fost arestată şi chiar închisă pentru o aşa-zisă fraudă pe care ar fi făcut-o în cercetările despre care tocmai dăduse acel interviu. Cazul ei a provocat o mare agitaţie în American Medical Association, care i-a pus numele pe „lista neagră”, iar presa a atacat cazul ei foarte agresiv. Chiar şi numai această reacţie exagerată pentru o aşa-zisă fraudă arată fără îndoială că aici ceva nu este în regulă şi că a fost atins un punct important. Redăm în continuare un fragment din interviul acordat în 2005 de dr. Fox. „ADN-ul  fiecăruia dintre noi are un dublu helix (spirală). Cercetătorii constată însă acum că ne cresc alte spirale, în total urmând ca ADN-ul uman să fie format din 12 spirale. Coroborând cu viteza transformării, se poate aprecia că într-o perioadă de câteva zeci de ani, toți oamenii vor avea noul ADN (cu 12 spirale). Este o concluzie absolut științifică, bazată pe analize și pe probe. Este clar că au loc mutații în corpul uman, dar nu știm către ce ne îndreptăm, ce forme și ce capacități vom avea în viitorul destul de apropiat. Chiar nu avem habar care va fi rezultatul final. Modificările acestea surprinzătoare nu sunt făcute publice din cauza temerii că ar apărea o puternică reacție de teamă din partea oamenilor. Cu sau fără aceste restricții, celula umană se modifică și noi nu avem altă posibilitate decât să observăm fenomenul. Personal am descoperit la trei copii că ADN-ul lor era format din trei elice de ADN. Aceştia sunt copii care prin concentrare, pot pune în mișcare unele obiecte, fără să le atingă fizic. Sau pot umple cu apă un pahar gol, doar privindu-l cu atenție. Au, de asemenea, însușiri telepatice de comunicare. Știu că doar aceste însușiri și ar fi suficiente pentru a-i considera supraoameni. Eu cred, însă, că sunt primele exemplare ale oamenilor din viitorul foarte apropiat, de peste cel mult câteva decenii.”

Impactul publicării pe internet a acestui interviu a fost uriaş. El a fost preluat şi comentat îndelung. Însă, aşa cum era de aşteptat, curiozitatea oamenilor de a afla mai mult nu a putut fi stopată decât spunându-se că totul a fost o minciună. Imaginea publică a dr. Berrenda Fox a fost compromisă şi adusă la o jenantă lipsă de credibilitate. Dar adevărul începe să iasă pas cu pas la iveală.

Un prim caz recunoscut oficial de copil ce avea prezente în celulele sale ADN cu trei spirale a fost mediatizat în anul 2011. Este vorba despre Alfie Clamp, din Marea Britanie. Citiţiaici  articolul ce anunţa această descoperire în presa britanică.

Cu toate că şi semnificaţiile acestui caz au fost foarte controversate, insistându-se mai mult pe ideea unei anomalii genetice, este de remarcat totuşi faptul că informaţia ADN-ului cu trei spirale a ajuns în spaţiul public.

Recent, în cursul anului 2013, a fost făcută o altă descoperire extraordinară care confirmă afirmaţiile dr. Berrenda Fox. Această descoperire a fost de asemenea recunoscută oficial prin canalele de informare media. Ea a fost realizată de către cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Aceştia au declarat că au pus în evidenţă pentru prima dată existența unor secvențe ale codului genetic uman (ADN) ce prezintă nu două spirale, așa cum este general cunoscut, ci patru sau chiar mai multe spirale! Cercetarea  a fost publicata în revista Nature Chemistry, iar ştirea  a fost prezentată şi pe site-ul BBC.

Imaginea alăturată prezintă comparativ o reprezentare teoretică a ADN-ului cu patru spirale (stânga) şi fotografia unor celule umane în care au fost identificate zone ce conţin ADN cu patru spire (dreapta). În partea din dreapta zonele cu ADN cvadruplu au fost marcate cu o substanţă fluorescentă. Deşi modul în care apar aceste componente cu patru spire ADN  a fost calificat de propaganda medicală oficială ca fiind un indicator al cancerului la persoana respectivă, observaţia esenţială este aceea că s-a pus în evidenţă cu probe solide faptul că ADN-ul uman poate avea patru spire. Este demn de menţionat că existaseră anterior şi alte rapoarte ale unor cercetători care puseseră în evidenţă ADN cu mai multe spire la copii, dar ele nu fuseseră luate în considerare, fiind etichetate ca teorii lipsite de fundament practic.

Mai mulţi cercetători estimează că ADN-ul uman este pe cale de a fi reprogramat şi că se vor activa încă 10 lanţuri de ADN prin rearanjarea şi activarea anumitor gene neutilizate în prezent. Ştiinţa de până acum a considerat că ADN-ul are în structura sa pe lângă cele două  componente active, şi mai multe gene ce păreau inutile, aşa-zis „de umplutură” sau „gene balast”. Se pare însă că de fapt acesta a fost până acum doar un material genetic ce rămăsese într-o stare potenţială, încă neactivată şi că acum se apropie momentul deplinei sale activări. Această activare se realizează tocmai datorită multiplelor transformări de ordin cosmic şi energetic  în care este actualmente integrată planeta Pământ. Există studii ştiinţifice foarte serioase care au evidenţiat în mod convergent aceste transformări ale ambianţei energetice planetare. Pot fi consultate în acest sens rezultatele cercetărilor efectuate de Mike Lockwood, Aleksei N. Dimitriev, Michael Mandeville, Barbara Hand Clow sau Gregg Braden. Suportul energetic şi informaţional al modificărilor ambianţei planetare este intermediat în cazul oamenilor exact de codul nostru genetic, ADN. Descoperiri de ultimă oră au evidenţiat faptul că ADN-ul reprezintă o interfaţă cu un câmp energetic invizibil care nu este de natură electromagnetică, dar care poate controla energia electromagnetică. Cu alte cuvinte, ADN-ul are un rol de receptor foarte fin, ca o antenă pentru aceste energii foarte mari care vin spre noi şi care sunt totodată şi foarte elevate ca frecvenţă de vibraţie. Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte şi tocmai de aceea ADN-ul este considerat uneori ca fiind un fel de structură de lumină condensată. Ca urmare a ieşirii ADN-lui din starea de potenţialitate, se poate spune că efectul global al acestei activări colective va fi un salt în evoluţia umanităţii!
Citiţi continuarea articolului
Citiţi şi:
yogaesoteric
10 martie 2014

Adamus: Ori va angajati sa fiti aici ori iesiti dracului afara!

$
0
0

(rezumat should)

Eu sunt cel ce eu sunt, inconfundabilul Adamus. Astazi nu este deloc.
Saint Germain, cu sigurantă, nici Kuthumi; e o zi intreaga cu Adamus cel celebru.
Cel mai drag subiect al meu e iubirea de sine. Si, uneori pare ca vă simtiti putin inconfortabil cu acest subiect, aproape jenati. Intelegeti ca eu vin aici la shoud-uri si daca exista un shoud remarcabil e pentru ca sunteti pregatiti pentru asta, pentru ca permiteti sa treceti la urmatoarea etapa.
În viata voastra va place sa va ganditi la schimbare dar nu vă permiteti sa fie ceva diferit, sa faceti o miscare indrazneata.
Luna trecuta am facut putin godtipping, l-am impuns cu un deget pe Dumnezeu in timp ce el dormea.
Dormea; era letargic. Aceasta expresie vine de la cowtiping (a impunge o vaca in timp ce ea doarme, dupa care sa fugi). Eu nu spun ca Dumnezeu e o vaca, eh, poate ca e! (rasete)
Oamenii chiar vor sa schimbe ideea de dumnezeu dar le este frica. S-au cam saturat de ideea de dumnezeu asa cum e ea acum. Ei vor ceva mai dinamic. E foarte ciudat ca de atat de multe sute de ani preotii, rabinii au trebuit sa fie barbati.
Va exista o schimbare atunci cand veti vedea ca religiile mari vor accepta ca femeile sa stea in fata oamenilor, sa predice.
Luna trecuta l-am impuns putin pe Dumnezeu si acest lucru a avut urmări. A inceput sa se cutremure fundatia interioara despre dumnezeu chiar daca voi nu va considerati religiosi.
Dumnezeu e ca o patura mare care tine sub presiune multe lucruri: frică, vinovatie, amintiri ascunse. Cand acestea dispar, apar alte lucruri la suprafata. A fost o luna nebuna.
Cand lucrurile sunt expuse constientizarii devin dureroase, pentru o vreme. Si nici eu si nici voi nu va doriti sa va intoarceti la locul vostru de confort.Veti trece peste asta. Cand intelegi ce se intampla, e mai usor decat sa fii in intuneric si sa te întrebi: ”ce e in neregula cu mine?”
Cum eu stau aici si va traduc mesajul vostru si al meu, partea din mine care nu a ascensionat asculta si ea.
Acum 25000 de ani exista o parte din mine care încă mai e atat de frustrata, confuza si pierduta. Iar eu stau aici si vorbesc cu mine si imi spun: „tu treci printr-o evolutie; va veni si momentul iluminarii”.
Eu stau aici si vorbesc cu trecutul meu care nu e undeva departe, ci aici. Si voi faceti acelasi lucru cu voi acum: vorbiti cu trecutul vostru, cu acum-ul vostru. Voi va spuneti ca totul se va rezolva asa cum l-ați creat voi. In ciuda a ceea ce vă ingrijorează acum, exista acea parte din voi (cea ascensionata) care vă spune sa nu mai fiti deprimati, sa va relaxati. Totul trebuie sa se intample acum.
Si trecutul vostru se intampla tot acum.Voi nu vedeti decat o parte foarte mica din acum. Nu trebuie sa mergeti in viitor, el e aici. Permiteti-va sa simtiti ce acest viitor e in acum. Nu faceti asta mental,
fiți doar curajoși și spuneți: „nu am ce sa pierd, pot sa fiu complet deschis acum”. Incetati sa va mai ganditi. Doar vă deschideți si permiteti, fără să gândiți.

Azi nu va voi spune nimic nou. Tot ce va voi spune, voi deja ati mai auzit, fie aici, fie in trecut, fie v-a spus sinele vostru iluminat.

Sunt destui care asculta shoud-ul pentru a afla ce voi spune nou. Va puteti bloca in nou. Totul trebuie sa fie nou. Eu va spun ca nu e. Nimic nu e nou.Tot ce v-am spus eu v-a spus si Tobias, doar ca eu sunt mai amuzant si mai deranjant (rasete).
Exista o obsesie pentru ceva nou. ”Trebuie sa aflu ceva nou pentru a le spune celorlalti”. E ca o distragere. Voi veniti aici pentru a va deschide ca o conservă. Eu sunt ca un mare deschizator de conserve. E usor sa ramaneti blocati acolo pe pamant. Nu ma vedeti pe mine ramanand la sfarsitul shoud-ului, eu plec pentru ca e atat de usor sa ramai blocat. Nu numai ca ramaneti blocati in activitatile voastre, dar sunteti blocati si in corp.
Totul e aici. Si atunci, de ce nu stiti si voi asta ? Pentru ca nu v-ati deschis; atata tot. De ce? E o mare provocare. Sunteti dependenti de viață, de aceasta calatorie, de probleme, de tot si veniti aici pentru ca sinele vostru iluminat sa va spuna: „doar respiră!”
Descoperiti acum ca viata voastra devine o serie de contradictii si acest lucru e dificil. Umanului ii place ca totul să fie organizat. Eu va spun sa va implicati in viata voastra pentru ca în următorul moment să va spun ca sunteti dependenti de viata. Asta nu e o contradictie? Nu.
La un moment vorbesc despre a fi deschisi iar in urmatorul despre a fi concentrati. Asta nu e o contradictie? Nu.  
Sunt contradictii in momente diferite ale realitatii, ale vibratiei, energiei, in natura.
E dificil sa le vedeti pentru ca le priviti prin ochii asteptarilor. Va asteptati ca în alte tărâmuri să fie într-un anume fel. Va rog obisnuiti-va. Nu e nimic in neregula cu mintea voastra cand incepeti sa vedeti contradictii marete. De fapt e timpul sa treceti dincolo de gandirea liniara. E dificil pentru mintea voastra.
Ca maestru in corp exista multe nivele de realitate si nu toate trebuie sa fie în acord. Toate pot coexista chiar daca nu sunt in aceasi secventa, chiar daca sunt incompatibile. De asta spun ca totul e in Acum, nu se poate intampla in afara Acum-ului. Nimic nu este in afara Acum-ului. Fiinta voastra iluminata e aici si fiinta voastra imbecila e tot aici. Totul e aici si nu trebuie sa fie neapărat compatibile. E foarte important. Asta inseamna a fi deschisi.
Multi dintre voi va ingrijorati că imbatraniti. Imaginati-va cum lumineaza o lanterna. Cand bateriile sunt noi, lumina e puternica, e concentrata. Cand o persoana imbatraneste, mintea e ca bateriile lanternei, nu mai e atat de puternica, cum era inainte. Si peste toate astea, lumina, in loc sa fie ascutita si intensa, acum e difuza si dispersata.
De multe ori voi credeti ca oamenii batrani sunt putin surzi dar ei cred ca sunt mai fericiti decat au fost vreodata (iar unii doar se prefac ca sunt surzi pentru a nu mai infrunta oamenii), dar mintea incepe sa devina moale si sa se mute in celelalte taramuri. Ceea ce numiti voi un uman sanatos, rational, care asculta un om batran cum bate campii, se gandeste: „oh, isi pierde mintile, sper sa nu ajung si eu asa”. Ei bine, asa veti ajunge! Asta chiar a fost amuzant.(rasete).
Voi nu numai ca imbatraniti ci vă extindeti dincolo de minte si incepeti sa percepeti alte taramuri, sa le auziti. Cand eu va spun aceste lucruri vi se pare ceva foarte interesant: ”uau, e ca un film Sf”, dar cand aceste lucruri incep sa vi se intample chiar vouă, e groaznic: ”oh, ce mi se intampla, nu-mi aduc aminte nimic!?”. Dar in loc sa va pierdeti concentrarea, voi inca aveti bateriile incarcate, dar acum aveti o concentrare aici si o alta dincolo. Deveniti multiconcentrati. Acest lucru e foarte ciudat la inceput. Doar va distribuiți concentrarea in mai multe realitati. Mintea incearcă sa inteleaga dar nu poate.
Nu mai incercati sa intelegeti! Veniti cu mine in Acum si vedeți că nimic nu este nou. Nu e nimic nou pentru ca deja sunteti acolo. Veniti cu mine unde aveti aceasta concentrare pe acest pamant, pe corpul vostru, identitatea voastra. Dar in acelasi timp, dincolo de gandul mental, exista celelalte lucruri, numite dimensiuni. Mie nu-mi place acest cuvant, sunt doar realitati, expresii. Si acum le aveti, sunt acolo.

In timpul visului voi intrati in alta realitate. E doar sinele vostru care cântă șI simte acea expresie. Sunteti voi, un invatator uimitor care va impartasiti lumina, puteti fi in fata unui grup sau nu, doar radiati.
Alta expresie a voastra e atat de in afara umanitatii incat doar există. Alta concentrare a voastra vrea sa faca toata expresia umana din nou. Credeti-ma. Asta e cea care ma sperie.(rasete) E cea care intelege aceasta multiplicitate, SI-ul si faptul ca nu exista durere sau drama si ca totul e  o expresie uimitoare, nu un test. Si aceasta vrea sa se intoarca. Da, exista o concentrare care deja s-a intors. Nu am spus ca se va intoarce dupa concentrarea care sunteti voi, poate fi inainte de asta.
Da, puteti fi un maestru ascensionat si sa aveti o alta viata. Nu conteaza unde, nici daca e inainte sau dupa iluminare. Si o puteti face diferit, fara a mai trece prin procesul nasterii, cum a facut Tobias. O puteti face doar pentru a va distra. Eu sunt o fiinta SI. Nu sunt blocat in cacat. Nu sunteti blocati in nimic. O parte din voi se va intoarce la concentrarea singulara dupa acest shoud. Dar, opriti-va, respirati!
Si, nu sunteti blocati. Voi aici va relaxati (in timpul shoud-ului), scapati de chilotii care va strang si e provocator pentru că o parte din voi vrea sa faca acea realitate lineara mai buna. Sunteti blocati atunci cand nu sunteti SI.  
Urmatoarea mea carte se va numi  ”Linia rosie nr 2”. E vorba despre studentul care se straduieste mult sa fie iluminat. El e atat de preocupat sa-si faca o colivie mai buna incat pierde intregul sens al iluminarii. Noi vom exploda colivia. ”Oh, dar am lucrat atat de mult la ea” spuneti voi. Colivia e viata si studiul pentru iluminare. Colivia explodeaza. ”Cum ai putut sa faci asa ceva, Adamus? Dumnezeu nu mă iubeste”. Taci! Boom! ”Multumesc Adamus, aveam nevoie de asta. Doamne ce maestru ascensionat esti Adamus (rasete), ai explodat-o când eu eram blocat in a o face mai buna”.
Dar in loc s-o explodez eu, va las pe voi sa o faceti.

Prima intrebare este: ce te ingrijoreaza?
Public 1: nu am pentru ce sa ma ingrijorez.
Adamus: pentru bani?
Public 1: nu.
Adamus: sanatate?
Public 1: nu.
Adamus: ai ezitat.
Public 1: păi, am o problema la ochi, dar va trece.
Adamus: ah, sunteti prea buni pentru mine.(rasete) Chiar nu te ingrijorezi pentru nici un membru al familiei tale?
Public 1: nu prea imi pasa de ei.(rasete)
Public 2: uneori nu stiu ce voi face cu timpul meu.
Adamus: cu timpul tau sau cu intreaga ta viata?
Public 2: cu timpul meu.
Adamus: te deranjeaza?
Public 2: nu prea. Stiu ca voi ajunge acolo, dar când?
Adamus: locuiesti cu parintii?
Public 2: stau cu ei, nu locuiesc.
Adamus: haha, stai cam de 50 de ani?(rasete)
Public 2: nu, cam pentru o luna.
Adamus: ai o slujba?
Public 2: nu. Adamus: uau, nici o grija.
Public 3: pentru fiica mea.
Adamus: cat?
Public 3: nu e 24/7.
Adamus: ce procent?
Public 3: cam 30-50%.
Adamus: cum o ajuta faptul ca tu te ingrijorezi pentru ea?
Public 3: nu prea o ajuta.
Adamus: ea nu spune multumesc mama pentru ca te ingrijorezi, chiar ma ajuta. (rasete)
Public 3: ma ingrijoreaza toata treaba cu iluminarea, daca fac sau nu ce trebuie.
Adamus: sa mergem la miezul problemei: exista cu adevarat iluminarea? Eu m-as ingrijora pentru asta. E reala? Ce dovada ai? 
Public 3: nici una.
Adamus: chiar daca nu e reala, constiinta o creaza. Acest lucru se aplica la orice. Fie ca a fost acolo fie ca nu, daca constiinta e acolo, o va crea. Sa zicem ca nu exista decat vechiul Dumnezeu biblic, iar dintr-o data totul se schimba pentru ca asa vrea constiinta. Ea spune ”nu, vreau mai mult decat atat”.
Public 4: cancer. Toti cei 5 frati ai mei si tatal meu au avut cancer, e ca o gena in familia noastra.
Adamus: e mai mult decat o gena. E un atribut energetic care s-a blocat pe linia de familie.
Public 4: eu m-am intrebat care e lectia acestui cancer? Si raspunsul e ca eu sunt cel care controleaza si ca trebuie sa ma predau.
Adamus: ingrijorarea nu ajuta, nici efortul mental, si atunci ce faci? Acum cum te simti?
Public 4: bine.
Adamus:energia e tot in linia familiei. De ce nu eliberam acum acest lucru?  Unii isi spun: oh, am eliberat fundatia mea, familia mea, acum cine sunt eu? Dar treceti de asta.
Urmatoarea intrebare: cu ce te lupti?
Public 1: a permite realitatea mea. Cu mine.  
Adamus: stii ce sunt aceste lupte?
Adamus: eu am fost destul de fericita.
Adamus: daca asta e fericirea, eu ma duc in iad.(rasete) Tu ai controlat nefericirea. Te lupti cu vrajitoarea din tine, cea care ai fost intr-o viata anterioara. Si acea putere cu care te-ai jucat te bantuie in fiecare zi.
Draga mea, nu trebuie sa te mai lupti pentru ca nimeni nu va castiga. E vorba despre putere, te-ai abtinut mult, nu ai mai vrut sa fii o vrajitoare. Respira!. E o suprimare imensa: aseaz-o de-o parte. Elibereaza vrajitoarea! Te va bântui pana va exista o rezolutie. Tu iti spui: „voi incerca sa fiu o fata cuminte”, dar nu functioneaza. Sunt multe lupte interioare si cand va aud ca nu sunteti ingrijorati pentru nimic, ohhhhh….. chiar? Cine credeti ca sunt eu, Kuthumi? (rasete) Tu nu vei castiga niciodata pentru ca tu te retii. Ea va castiga mereu pentru ca ea are puterea.
Urmatoarea intrebare: de ce ai mai sta pe Pamant?
Public 1: ma intreb asta tot timpul. Pentru iluminare. 
Adamus: pentru ca iti e frica sa pleci, altfel ai pleca. Nu exista dezonoare in a pleca. Multi asteaptati sa vedeti, poate mâine se va schimba. Probabil, nu se va schimba. ”Poate ca va da norocul peste mine”. Păi, daca nu v-a gasit pana acum, nici nu o va face, de acum încolo.  
Voi aveți aceasta dinamica: „nu stiu daca voi sta, stiu ca e greu, dar nici nu vreau sa plec”. E cam dezgustator. Nu va sta bine.
Si pe mine ma intreba colegii: „si câți vor sa stea?” Hm, cam 3, poate 4, dar lucrez cu ei.
Multi sunteti intre (opțiuni) si e groaznic. ”Nu sunteti nici aici nici acolo. ”Nu stiu daca vreau sa fiu aici dar astept sa vad ce se intampla maine”. Nu vom ajunge nicaieri astfel.
Aceasta e rana lui Adam, a lui Adamus. Alegeti: ori sunteti aici ori nu. Ori va angajati sa fiti aici ori iesiti dracului afara. Va ingrijorati pentru moarte, dar ati facut-o de mii de ori.” Oh, dar e atat de greu, trebuie sa iau pastile, sa ma arunc cu masina in prapastie… ” Da, dar este usor. Traiti sau muriti!. Sa respiram!
 Exista multiple concentrari care au loc in acelasi timp, dar voi sânteti blocati doar in cea umana. Voi incercati sa realizati iluminarea din mintea umana. Asta nu va functiona. Veti fi frustrati, furiosi, bolnavi, apoi veti muri. Incetati sa o mai faceti din perspectiva umana.
„ Si, atunci cum sa fac adsta?” Voi nu santeti responsabili pentru iluminarea voastra, o.k ? Santeti atat de obsedati de acest proces in care va aflati ? Da, vad ca da. Dar de ce mereu incercati ceva ce nu a functionat si nici nu va functiona ?
Eu stiu de ce: controlul. Incetati! Voi ca umani in ACUM, nu santeti responsabili ;
Sunteti rugati sa faceti doar doua lucruri: unul deja l-ati facut, să alegeti, altfel nu ati fi aici ; numarul doi, sa fiti constienti. Prezenta Eu Sunt are grija de tot restul. Nu Dumnezeu, nu consiliile angelice, Eu Sunt face TOTUL.
Si trebuie sa permiteti. Dar un lucru amuzant i s-a intemplat permiterii in drumul catre iluminare: umanul a forțat-o.
Voi credeti ca permiterea inseamna sa permiti altora sa va fure energia. Asta nu este permitere, este idiotenie.
Permiterea inseamna deschiderea absoluta fata de voi. Voi folositi permiterea pentru a gasi un loc de parcare bun, rusine sa va fie! „ Ah, imi permit un loc de parcare bun.” Asta nu este permitere. O persoana care este cu adevarat in permitere nici nu se gandeste la locuri de parcare, nici nu trebuie, e doar acolo. Nu o folositi ca pe o unealta de putere. Unii ati fortat permiterea pentru abundenta. „Permit abundenta, permit abundenta”, cum suna asta? Exact, nu o aveti. O persoana care are abundența nu trebuie sa se gandeasca la abundenta, nu foloseste cuvantul permitere ca pe o mantra, ea a permis si nu trebuie sa munceasca pentru asta.
Sa permitem cu adevarat.
Cand eu eram un muritor, nu stiam cum sa o fac. Am crezut ca daca sunt un om bun, va fi bine. Dar nici asta nu functioneaza. Multi dintre voi incearca atat de mult sa vă iluminați. Incetati! Mergeți în următoarea lună intr-un loc cu lume spirituala, religioasa, si vedeti de cât efort este nevoie pentru acele intalniri. Si apoi priviti-va pe voi, cat de mult v-ati ingreunat calea. Nu e responsabilitatea voastra. Fiti constienti de schimbarile care se intampla in voi.Dar nu mai incercati sa intelegeti. Sunteti rugati sa permiteti: pe voi, pe Eu Sunt. Sunteti rugati sa primiti iluminarea, dar nu o puteti face daca considerati ca voi sunteti cei care trebuie sa intelegeti. Cand luati acea povara, sinele uman devine atat de obsedat, atat de distras, incat ce e deja acolo nu poate fi perceput. Respirati!
Sunt multe fațete ale sinelui vostru care sunt aici, acum, care merg dincolo de ceea ce mintea umana si-ar putea imagina. Nu puteti forta, dar puteti permite. In permitere, viata poate avea multe curburi si schimbari, iar aspectul uman are asteptari pentru ce va urma dupa iluminare. Ce se va intampla, face parte din algoritmul vostru divin, dar s-ar putea sa fie in conflict cu algoritmul vostru uman. Umanii sunt rugati să permita acest lucru.
Cineva isi dorea sa ajunga un mare invatator spiritual si nici nu s-a apropiat de acest scop, căci aceea era o asteptare umana. Sunteti rugati sa primiti tot ceea ce sunteti, dar s-ar putea sa fie in contradictie cu ceea ce asteaptă umanul din voi. Puteti permite asta?
Omida s-a uitat intr-o zi la fluture si a spus : mi-ar placea intr-o zi sa fiu fluture. Dar omida nu avea capacitatea de a face acea transformare. Omida a incercat mult, a incercat sa isi lipeasca aripi pe spate, sa isi taie din numarul de picioare, dar tot nu putea fi fluture. Era foarte frustrata. Oh, visul asta de a fi fluture este stupid.
Voi incercati sa va puneti aripi de inger pe spate, dar nu functionează. Odata ce omida a incetat sa mai incerce, sa mai faca atata efort si a permis fluturelui care era deja acolo sa existe, atunci a realizat ca de fapt el era amandoua in acelasi timp. La fel se intampla si cu voi. Nu treceti de la a fi umani la divini, sunteti amandoua starile si mult mai mult. Permiteti Eu Sunt. Permiterea inseamna si eliberarea asteptarilor pentru ce se va intampla in continuare, pentru cum se va intampla în viitor. Doar permiteti! E cel mai simplu lucru, dar poate fi si cel mai provocator. Respirati!
Totul este bine in toata creatia. Adamus.
Alexandra Grigorescu 

SaLuSa, 28 august 2015.

$
0
0
Channeler Mike Quinsey
Traducere Const. Mihăilescu.

SaLuSa
Oamenide pe Pământ, suntețiîntr-o profundă criză a sistemelor voastre societale care se năruie, dovedind încă o dată că ele sunt insuficiente și ineficiente pentru a putea menține un standard decent și suficient de viață.

Din păcate, așa trebuia să se întâmple căci au fost alegerile voastre ca maeștrii ai propriului vostru destin, alegeri care v-au fost onorate cu bunăvoință, pentru a vă respecta voința, deși ele s-au dovedit nu cele mai potrivite. Și când ne gândim că rezultatele ar fi putut fi mult diferite și infinit mai în folosul vostru! 
Cei care v-ați asumat responsabilitatea de frate mai mare (îndrumători), nu prea ați avut grijă de rasa umană, din care făceați parte și căreia ați pretins că-i vreți binele. 
Lăcomia celor care v-au condus, dorința lor de preamărire și de îmbuibare au împiedicat ca bogățiile planetei să fie împărțite echitabil tuturor. Asta a condus până la urmă la o puternică polarizare a societății, adică la crearea unei societăți complet dezechilibrate.
 Nu este treaba noastră să-i tragem la răspundere pe cei care au creat și amplificat acest dezastru civilizațional, ci a voastră, cei nedreptățiți și înșelați. Noi vă asistăm în această mare și necesară acțiune de curățare a societății umane și vă vom pune la dispoziție logistica de realizare a acestor inițiative. Tot noi vă arătăm calea care ar trebui urmată pentru a ieși din această grea situație. Ca și până acum, pentru noi va conta Liberul vostru arbitru, pe care-l vom respecta fără excepție. Cu toate acestea, vrem să vă atenționăm, din nou, că în tot ceea ce veți face este primordial să puneți la bază iubirea și credința în Dumnezeu. Fără iubire și fără credință în Dumnezeu, ființa umană nu va avea niciodată cunoașterea (know-how) și nici dreptul de a-i conduce pe alții. Ele se obțin atât prin experiență cât și prin introspecție. Doar așa vă puteți asigura evoluția individuală și ca societate umană.

Ați avut multe vieți în care au fost încercate diferite abordări de viață și, în afară de punctele de mare decizie, dar de conjunctură, majoritatea experiențelor au reprezentat lecții dure de viață. Desigur, se învață mult din eșecuri, dar cu ce preț, cu câtă suferință și cu ce mare întârziere în evoluție! Asta a făcut ca foarte puțini dintre voi să evolueze suficient de repede pentru a se putea desprinde de planurile inferioare ale vieții. Majoritatea dintre voi ați avansat foarte puțin, de loc sau chiar ați regresat. Aveți ocazia în acești ultimi ani să vă accelerați evoluția, să vă ridicați frecvența de vibrație și, ca o consecință, nivelul de conștiință.
Mulți dintre voi vă veți ridica nivelul vibrațiilor dar, se pare, nu toți.
Dragilor, țineți minte: în această perioadă vă decideți singuri destinul pentru foarte, foarte multă vreme de acum încolo. Acționați!
Este o ocazie rarisimă care s-a decis la nivelele cele mai înalte ale Universului și Cosmosului, cele care supraveghează evoluția rasei umane.

Fiecărui suflet i s-au dat șanse egale de a urca și tuturor li se oferă ajutor și grații divine; cu o condiție: să dorească să le primească. Ajutorul nu vine dacă nu te deschizi lui, dacă nu-l ceri.
Unii sunt atât de înrădăcinați în joasele vibrații, încât le este foarte greu să se desprindă de ele. Aceste vibrații îi țintuiesc în dimensiunea inferioară și îi fac să se miște cu greu prin ele. Din acest motiv, orice ajutor energetic cu vibrațiile luminii este de mare utilitate pentru ei, pentru că îi ajută să se desprindă cu mai multă ușurință de avatarurile dimensiunii inferioare în care trăiesc. 
În general nu se poate spune că majoritatea dintre aceste ființe stagnează ci doar că urcă foarte încet și cu multe dificultăți. 
Cu toate acestea, vine o vreme când un ciclu evolutiv se apropie de finalizare. În aceste perioade de încheiere, este normal ca Divinitatea să dispună accelerarea proceselor astfel încât restanțele în evoluție să fie lichidate. (nota C.M.: aceasta deoarece orice început de ciclu trebuie să pornească de la un anumit nivel. Cum nivelul la care s-a ajuns în vechiul ciclu a depins în totalitate de voința și alegerile ființelor implicate, mereu este probabilă o anume rămânere în urmă față de nivelul estimat. Singura soluție este accelerarea  proceselor). Este explicabil un anumit nivel de haos, la sfârșitul ciclurilor. De ce? Pentru că aspectele evoluției nu sunt în totalitate aliniate, deși au plecat de la același nivel la începutul ciclului (nota C.M.: este ca la o cursă de alergări: toți concurenții pornesc în același timp și de la aceeași linie, dar, practic, nu toți vor ajunge în același timp la capătul cursei.)
La sfârșitul ciclurilor evolutive se produce o uriașă acțiune de sortare a evenimentelor, lucrurilor și ființelor după diferite criterii. Pentru aceasta este nevoie de o perioadă intermediară, de tranziție. (n.m.: dimensiunea 4D, în cazul nostru).
Destul de curând va veni un moment când Lumina va atinge un asemenea nivel pe Pământ încât literalmente, joasele frecvențe (întunericul) vor fi definitiv lăsate în urmă. Aceasta înseamnă că orice suflet insuficient evoluat se va muta într-un ciclu de dezvoltare care corespunde nivelului acelui suflet, el neputând să acceadă într-o dimensiune superioară nivelului său de vibrație. În final, toate vor funcționa și vor fi astfel ordonate încât fiecărui suflet să i se asigure dimensiunea care corespunde cel mai bine dezvoltării sale viitoare. Planul lui Dumnezeu de dezvoltare a lumilor este perfect și corespunde necesităților fiecărui suflet.

Fiecare dintre voi s-a oferit (n.m.: la nivel de suflet) să experimenteze dualitatea, înainte de a se naște pe Pământ. Aceasta înseamnă că ați acceptat și scăderea frecvenței de vibrație până la nivelul compatibilității impuse de 3D. Ați știut, de asemenea, că ceea ce veți experimenta va fi dur și chinuitor, plin de privațiuni și de încrâncenare. Dar mai știați și că, după această perioadă, vă veți îmbogății cu o experiență valoroasă care vă va ajuta să progresați și să vă îmbogățiți mult cunoașterea.
Ați intrat în această viață cu multă încredere în reușită, cu atât mai mult cu cât bănuiați că sfârșitul de ciclu „se lasă cu daruri” (Nota C.M.: vedeți similitudinea cu ceea ce, de obicei, primiți la sfârșit de an, dacă sunteți salariați).
Dragilor, este o perioadă de bilanț, de retrospectivă, de împăcare și urări de mai bine.  Viitorul pentru fiecare dintre voi este aliniat perfect necesităților de dezvoltare a sufletului.Viteza cu care veți „rula” pe calea spre dimensiunea superioară va fi cea mai potrivită posibilităților „vehiculului” și calităților „șoferului”.                       

Cei care se simt o legătură puternică cu a rasei umane, vor fi aproape sau alături de voi pentru a vă ajuta cu tot ceea ce aveți nevoie, pentru ca înălțarea voastră să se facă mai ușor și mai plăcut. Desigur, vor exista și „suflete pierdute” care vor avea nevoie de tot sprijinul vostru, ca să revină pe calea spre lumină, pe care au părăsit-o cândva. 
Unele suflete evoluate vor alege să rămână în dimensiunea inferioară din dorința de a-i ajuta pe cei de care s-au atașat și pe care îi iubesc în această viață. Ei vor alege să ascensioneze mai târziu, dar împreună cu sufletul pentru care și-a amânat trecerea în dimensiunea superioară. Va fi un sacrificiu care nu va fi uitat de Divinitate.

În vremurile acestea ale schimbării, sfatul nostru pentru voi este de a menține pur și simplu obiectivul pe care vi l-ați fixat în minte și să ignorați pe cât posibil ceea ce se întâmplă rău în jurul vostru. Asta și pentru că marea majoritate dintre noi nu cunosc (la nivelul intelectului) cu adevărat ce se întâmplă „în spatele scenei”. Rămâneți permanent calați pe ideea că pentru evoluția voastră există un Plan Divin și că Dumnezeu ne-a cerut nouă, executanții Lui extraterești, să-l îndeplinim.
Repetăm că enormele forțe ale Luminii sunt gata să intre în acțiune. Avem cu ce ne face treaba în cele mai bune condiții, suntem în posesia unui Plan Măreț și dispunem de întreaga tehnică și tehnologie necesară. Totul este ca voi să acceptați acest plan, acești executanți și să ne invocați prezența și sprijinul. Avem resurse nelimitate la dispoziție pentru a îndeplini acest program. În plus, suntem în postura de a fi lichidat aproape în totalitate influența celor care nu doresc ca voi să ascensionați.

Sunteți în continuare vizitați de către civilizații extraterestre, dar aceste incursiuni sunt foarte scurte și au ca scop colectarea de probe și informații privitoare la modificările de pe planetă.
De fapt, voi vă aflați într-o situație unică în ceea ce privește particularitățile acestei ascensiuni planetare și civilizaționale și asta stârnește foarte mult interes. Mă refer în primul rând la faptul că, pentru prima oară, se va realiza Ascensionarea unor ființe fără a-și părăsi corpurile fizice, dar care sunt în continuare afectate de energiile superioare.
S-ar putea ca voi să nu fiți prea conștienți de aceasta, deși realizați că ceva se întâmplă.

Voi puteți ajuta procesul menținându-vă calmul și echilibrul și concentrându-vă pe Lumină. 
Ați putea vedea, citi sau auzi despre multe evenimente înfricoșătoare care au loc în întreaga lume, dar amintiți-vă că înainte de a fi liniște este furtună, că pentru a ajunge la ordine, nu puteți evita manifestarea dezordinii și că, pentru a atinge starea de puritate, e nevoie să se facă curățenie generală.
 Nu luați în seamă clevetirile presei și ale celorlalte mijloace de „informare”. Ele își slujesc patronii care le finanțează și care cer mereu senzaționalul, pentru a-și mări profiturile. Cei întunecați se bucură atunci când se crează teamă și panică, căci acestea sunt modalitățile de a crea energii negative cu care întunecații se hrănesc.

Federația Galacticăestegatasă ofere întunecaților instrucțiunipentru o grabnică părăsire a Pământului, singura lor șansă. Ei suntacum foartelimitațiînceea ce pot faceșise află în imposibilitatea de a-și continua planurile de preluare acontrolului asupra Pământului
Într-adevăr, noimonitorizăm permanent activitățile întunecaților și ținem sub control ceea ce se întâmplă pe planetă, prevenind astfel orice acțiuni care arprovoca daunepe scară largășipierderi de vieți omenești
Mai apar uneori confuzii deînțelegere a anumitor evenimente care agresează unele grupuri de oameni, dar acesteanu sunt întotdeaunaceea ce par. Amintiți-vă căIlluminatiauinfiltrat înmulte instituții, slujitoriilorcare încămai pot executa operațiunisecrete, dar noi le cunoaștem de fiecare dată și le prevenim efectele.
SuntSaLuSade peSirius, mulțumită de faptul cătot mai multesufletese trezescșiîncep sărealizeze căceva mareare locpe Pământ. În curândvoravea locevenimentecare vorindica cu claritate ceea cese apropie. Să știți căfiecare dintre voiavețimulte de oferit. Vă las cu dragostea mea și vă invit să reflectați asupra celor pe care vi le-am comunicat.

              Website: Tree of the Golden Light


Noi orientări aduse de Venus direct prin Maestrul Ascensionat Khutumi.

$
0
0
(6 sept. 2015; channeler Shariq Mahbub
Traducere Const. Mihăilescu

Preaiubiților,
Kuthumi
Pe măsură ce se intensifică noile nivele de auto-aliniere și de auto-adevăr pe aliniamentele iubirii care cresc exponențial pe planeta voastră,  vine acum un timp al  culegerii tuturor roadelor eforturilor interioare pe care le-ați făcut în ultimele luni, în care Venus a fost retrograd.
Acum veți începe să înțelegeți mai mult măreția care vă definește.
Acum veți înțelege drumul plin de neconcordanțe pe care l-ați lăsat deja în trecut.
Acum vi se va dezvălui mai pregnant cât de mult contează iubirea, care va începe să fie din ce în ce mai mult atrasă de ființa voastră, căci experiența iubirii vă asigură dreptul vostru divin de a experimenta acest sentiment în comuniune cu alții.
Acum, spre Equinox-ul din septembrie, falnica putere aflată în pilonul luminii și iubirii vă va înnobila suplimentar și vă va îmbogăți, într-o mai completă cunoașterea și auto-realizare, iubirea de sine și dragostea pentru alții și dragostea pentru toată creația. 
O, preaiubiților, noi, în tărâmurile Maeștrilor Ascensionați vom onora și celebra acest moment al extinderii IUBIRII pe planeta voastră.
EU SUNT Kuthumi, și reprezint tărâmul Maeștrilor Ascensionați în această transmisie.
Și așa este.


SURSA: www.goldsunhealing.com

O TAINA MEDICALA!

$
0
0
IMPORTANT!
Lifeline Romania; 14 ianuarie 2013
O TAINĂ MEDICALĂ! Sarea din sange!!!
........ si SECRET ANTICANCER



SAREA DE BUCĂTĂRIE
Va dezvaluim azi o taina ținută cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii".
Lipsa sării din sange!! Interesant, dar LOGIC. 

Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a "normalului". Sa aiba aceeasi justificare? 
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii". „Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !”
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna.prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marjă de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primește apa cea mai infecta, cel de la munte va "dizolva" si elimina mult mai repede chimicalele! 

Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul - purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! 
Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
- orice reactie a apei cu sarea produce... caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge...prostește!!!

Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasă, la televizor, unde ni se repeta zilnic prostiile astea: „excesul de sare zahar si grăsimi dăunează grav sanatatii!” 
Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor...nu mai conteaza!!! 
Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si, în fond este bine sa ai multe "legume"în sistem ! Pentru ca legumele îsi plătesc taxele la zi! Amintiti-vă! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fără sare!!!! Adică taie legăturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
ZAHĂRUL
Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de "clasicul" zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evoluției. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentrarea, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. genetică!
Grasimile ?!
Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si, mai ales, o slaba functionare a sistemului imunitar. 

 În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Urmarea? Au aparut brusc 36 de milioane de "bolnavi", si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig; dintr-un foc!. 
Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!... tot cu slanina, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine... cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani... cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.

APA.
„Ce face apa daca e baută inainte de a mânca si imediat după masă!”
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptam și noi obiceiul lor la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este plăcut sa bei un pahar cu apa rece după masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, va fi absorbita de intestine mai repede decat mâncarea solidă.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la cancer. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa masă.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord se manifestă prin „durerea bratului stang”.
Atentie la dureri intense in zona falcilor. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima durere in piept in timpul atacului de cord. Nausea (ameteala) si transpiratia intensa sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la fălci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. 


Un cardiolog spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ai putea salva o viata. Deci, fii un prieten adevarat si trimite-l tuturor prietenilor tai.
Secretul dezvăluit
Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei

Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală
canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie! 

Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele secundare ale acestei terapii, adulată şi dispreţuită în egală măsură... Uneori, după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi.
Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o şansă bolnavilor. O alternativă...După ce ani de zile au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi o cale alternativă de tratament a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre altele, cercetătorii menţionează că tratamentul prin chimioterapie care presupune "otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în
lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei
canceroase
. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice.
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret.

O sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu
competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care ne-a tăiat respiraţia!

Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie.
Timp de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural,
foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultatele au fost remarcabile !

O limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au
făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie. 

 Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia. 
Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer. După mai bine de 20 de probe de laborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas.În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extractul din lămâie cu bicarbonat acţionează de 10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii. 
Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase.În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer.
Mod de preparare:
Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la
chimioterapie, se prepară astfel:
- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei
lămâi,apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
- în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după
gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în
acest mod. 

De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
O persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu
lacrimi în ochi, tot are puterea să spună zâmbind "e în ordine".

Nu vă costă nimic să încercați, fiti deschisi la minte si nu vă mai lăsați manipulati; simtiti ce este bun pentru dumneavoastra. 
Acest mesaj nu spune sa renuntati la recomandarile medicale; fiecare face ce i se potriveste cel mai bine.

Trimite acest mesaj cel putin unei persoane de care iti pasa!
Pentru că nouă ne pasă.
https://www.facebook.com/lifeline.romania/posts/508741302503501

O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (4)

$
0
0
de Marvin Atudorei
În concepția oficială actuală, specia Homo Sapiens, din care facem și noi parte, s-a desprins prin evoluție naturală din rândul maimuțelor, acum aproximativ 200.000 de ani. Se consideră că omul primitiv ce a existat în acea perioadă a evoluat gradat către stadii tot mai avansate de civilizație, ajungând ca acum circa 10.000 de ani să realizeze primele forme de agricultură, să inventeze scrisul acum 6-7.000 de ani și să învețe să prelucreze câteva metale în urmă cu 5-6.000 de ani.

Așa cum am văzut însă în articolele anterioare, există argumente foarte serioase, susținute de evidențe materiale concrete, ce indică faptul că pe planeta noastră au existat civilizații foarte avansate în perioade ce depășesc cu mult în vechime aceste repere oficiale ale istoriei. Vom evidenția și în acest articol o serie de artefacte ce servesc drept dovezi în acest sens. Ele sunt însă atât de neobișnuite, încât au fost denumite „artefacte-anomalii” sau Out Of Place Artefacts (OOPARTS), adică obiecte ce au fost descoperite în afara locului (din timp și spațiu) unde se consideră că ar fi fost plauzibil să fie găsite. Unii savanți spun că ele pur și simplu „nu ar trebui să existe” (conform liniei oficiale), întrucât datările lor indică o vechime de zeci de mii, de sute de mii, sau chiar de milioane de ani! Au fost descoperite sute de obiecte de acest gen, iar multe dintre ele au fost chiar foarte atent studiate și documentate.

Unul dintre cercetătorii care a investigat în mod minuțios acest domeniu este Michael Cremo – membru al Societății de Istorie a Științei din SUA și membru al Asociației Mondiale a Arheologilor. Împreună cu dr. Richard Thompson (doctor în matematică), el este autorul cărțiiForbidden Archeology – The Hidden History of the Human Race („Arheologia Interzisă – Istoria Ascunsă a Rasei Umane”), lucrare care a avut un imens succes internațional, fiind vândută în peste 200.000 de exemplare și tradusă în mai mult de 20 de limbi. Cartea documentează o impresionantă bază de date ce evidențiază faptul că ființe asemănătoare nouă au existat pe Pământ încă de acum sute de milioane de ani. Cei doi autori susțin că istoria oficială este departe de a fi corectă și reală. Ei și-au prezentat rezultatele acestei cercetări inclusiv în mai multe emisiuni de televiziune și radio, evidenţiind astfel concluzia că în ultimii 150 de ani au fost sistematic blocate de către stabilimentul științific curent, multiple dovezi care răstoarnă în mod evident concepția oficial acceptată a istoriei.

Așa cum era și de așteptat, aceste argumente au fost însă – și sunt în continuare – considerate revoltătoare de către savanții ce susțin versiunea  convențională  a istoriei. De altfel, este destul de cunoscut  în mediul universitar faptul că a dezbate asemenea lucruri aduce consecințe dezastruoase pentru o eventuală carieră academică. Michael Cremo și Richard Thompson au avut totuși curajul să înfrunte dogma istorică oficială și au oferit o serie de argumente ce indică faptul că în lumea istoriei și arheologiei zilelor noastre operează un fel de „principiu de filtrare” a informațiilor, fiind selectate să ajungă publice doar acele date care nu contravin liniei teoriilor acceptate. Într-unul dintre interviurile sale, pe care îl redăm în format video și mai jos, Michael Cremo afirmă că la o analiză mai profundă putem constata că de fapt toate valorile noastre în viață derivă din răspunsurile pe care le dăm unor întrebări fundamentale, cum ar fi „Cine suntem?” și „De unde venim?”. El susține că este foarte important să înțelegem că adevărata origine a omului este de natură spirituală, fiecare dintre noi fiind în esență o conștiință pură, însă dacă oamenilor li s-ar spune public aceasta, atunci ei nu ar mai fi dispuși să se supună acestei lumi materialiste, așa cum o fac acum. Există puternice interese financiare și politice, spune Michael Cremo, ce urmăresc să țină oamenii preocupați doar de aspectele materiale, de producerea și consumul a cât mai multor produse, cetățenii devenind în felul acesta tot mai robotizați, spre beneficiul celor care manipulează aceste interese, adică guvernanții, bancherii, industriașii și chiar unii membri ai stabilimentului științific, care vor cu toții ca lucrurile să rămână așa cum sunt acum.

Există și alți cercetători curajoși care au îndrăznit să spună adevărul, în ciuda dezaprobărilor și ridiculizărilor care au venit din partea mediului științific convențional.  Să vedem în continuare câteva asemenea exemple senzaționale de cercetări și descoperiri cu totul ne-convenționale.

În anul 1966, câțiva arheologi au descoperit în Mexic, la Hueyatlaco, o serie de unelte destul de complexe din piatră, ce păreau a fi extrem de vechi. Pentru a le data, a fost chemată o echipă de geologi americani din cadrul U.S. Geological Survey. Acești geologi au folosit patru metode diferite de datare, foarte performante și anume: (1) uranium series dating, (2)fission track dating, (3) tephra hydration dating și (4)study of mineral weathering. După câțiva ani de cercetări, rezultatele au indicat că vechimea respectivelor artefacte era situată undeva între 250.000 și 350.000 de ani! Acest rezultat nu a fost însă găsit plauzibil de către unii savanți consacrați, care au ridiculizat concluziile studiului geologic respectiv, pe motiv că în acea perioadă Homo Sapiens nu avea cum să fi existat. Ca urmare – așa cum aflăm din investigațiile jurnalistului american Neil Steede (vezi Hueyatlaco Site – "Extreme Dating Controversy" ), șeful departamentului arheologic al guvernului mexican a dispus ca situl respectiv să fie închis, iar toate artefactele și materialele asociate să fie confiscate. U.S. Geological Survey a fost somată chiar prin Secretarul de Stat al SUA să modifice datarea. A fost astfel tăiat un zero din „coada” valorii datării inițiale și apoi s-a anunțat oficial că rezultatul final este de … 35.000 de ani. Știind că slujbele lor sunt în joc, niciunul dintre membrii echipei geologice nu a îndrăznit să se opună, cu excepția unei cercetătoare pe nume Virginia Steen-McIntyre. Aceasta avusese până în acel moment o reputație științifică internațională foarte bună, cu perspective de afirmare dintre cele mai strălucite. Totuşi, odată ce a luat decizia de a susține pe cont propriu versiunea inițială a datării, ea  a fost însă gradat repudiată din mediul științific internațional, iar cariera ei universitară a fost ruinată. Nimeni nu a mai dorit să o angajeze nici măcar ca geolog, ea ajungând în urma acestor situații să fie nevoită să lucreze o perioadă pe un post de simplu grădinar.

Acesta nu a fost însă un caz singular. Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile și cu Tom Lee, un arheolog canadian ce a avut „ghinionul” să descopere un sit foarte vechi pe o insulă din Marile Lacuri; sau cu Dee Simpson care a găsit artefacte de 200.000 de ani în deșertul Mojave din California; ori cu Louis Leakey, care a găsit și el unelte extrem de vechi, în Africa; sau cu George Carter ce a găsit artefacte din perioade foarte îndepărtate în zona orașului San Diego, SUA. 

Asemenea descoperiri au avut loc și în România. Una dintre ele a fost făcută în anul 1973 de câțiva muncitori care lucrau la o carieră de nisip de pe malul Mureșului, undeva lângă localitatea Aiud. Ei au găsit la un moment dat, la o adâncime de aproximativ 10 metri, trei bolovani de nisip pietrificat pe care i-au spart. În unul dintre ei au descoperit un ciudat obiect de metal. A fost chemată la fața locului o echipă de investigație formată din specialiști, care după o operațiune de curățare au constat că e vorba de un obiect confecționat în principal din aluminiu, în greutate de 2,5 kg având dimensiunile de 20x12x7 cm.
 
Pentru a determina compoziția exactă a obiectului, acesta a fost trimis la Laboratorul Institutului Măgurele. Concluzia buletinului de analiză (buletinul nr 380, proba NK-2, emisă de Centrul de Cercetări și Proiectări pentru Metale Radioactive de pe Platforma Măgurele) a fost aceea că respectiva piesă metalică este formată dintr-un aliaj având la bază aluminiul în proporție de 89%, împreună cu alte 11 metale. Aspectul uluitor constatat a fost însă acela că oxidul de aluminiu de pe suprafața obiectului era neobișnuit de gros, ceea ce indica faptul că acea piesă a stat foarte mult timp în pământ, metalul având în mod clar o structură îmbătrânită. Metalurgiștii au stabilit ca vechimea obiectului este de cel puțin 250.000 de ani! Uimiți de rezultate, cercetătorii români au trimis proba de lucru la un laborator din străinătate, la Lausanne, în Elveția, unde informația evidențiată la Măgurele a fost confirmată în totalitate. Detaliile obiectului sugerează faptul că piesa a făcut cândva parte dintr-un ansamblu funcțional și că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare în albia de atunci a râului Mureș. Dar cine să fi deținut o asemenea tehnologie acum 250.000 de ani?!

Oamenii de știință au fost mai mult decât șocați deoarece aluminiul în stare pură nu poate fi găsit în natură, iar tehnologia necesară obținerii unui grad atât de ridicat de puritate a fost disponibilă omenirii doar de la mijlocul secolului al XIX-lea. Aluminiul a fost descoperit în laborator abia în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale industrială a început tocmai în 1883. Este evident că în cei 90 de ani care au trecut din 1883 până în 1973 ar fi fost imposibil să se fi produs un strat de oxid de aluminiu atât de gros. Misterul nu a putut fi explicat în niciun fel și, în consecință, obiectul a fost încadrat la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, la secțiunea OOPART (Out of Place ARTifact – artefact care nu se încadrează locului unde a fost descoperit).

În anii care au urmat, obiectul a rămas spre păstrare la Muzeul Național de Istorie din Cluj sub denumirea de „Călcâiul din Aiud”. În anul 2005, editorii unei reviste având ca temă OZN-urile din România au găsit artefactul în depozitul muzeului și au făcut o oarecare vâlvă, publicând câteva articole despre existența acestuia. În 2007, obiectul a fost vedeta unei expoziții ce a avut loc în cadrul Muzeului, dar, în mod straniu, a fost retras după puțin timp de către conducerea de atunci a muzeului. Este semnificativ că aceeași conducere a refuzat apoi și cererea de prezentare a obiectului într-o expoziție din Germania, cerere făcută de renumitul autor și cercetător în paleoastronautică, Erich von Daniken. De atunci, oficial, nu se mai știe nimic despre „Călcâiul din Aiud”.  
 
În iunie 1851, revista Scientific American a retipărit un raport care a apărut pentru prima dată în Boston Transcript despre un vas metalic care a fost descoperit de către mineri în Dorchester-Mass, SUA. Vaza respectivă a fost găsită în două părți, printre dărâmăturile rezultate în urma dinamitării unor roci sedimentare solide. Lucrul ciudat însă, este faptul că această vază fusese adânc încrustrată în interiorul unei roci care provenea de la aproximativ 15 de metri adâncime. Acest lucru indică faptul că a fost acolo pentru un timp extrem de lung, estimat la aproximativ 100.000 de ani. Vaza în formă de clopot măsoară 10 cm înălţime şi 12 cm la bază și este alcătuită dintr-un aliaj de zinc și argint, în timp ce părțile laterale sunt decorate cu modele de flori, toate încrustate cu argint pur. Ce civilizație confecționa asemenea vaze acum 100.000 de ani? Acest artefact a fost menționat în mai multe conferințe, filme documentare și cărți de specialitate. 

Mult mai recent, în anii 1991-1993, căutătorii de aur din zona râului Narada, situat în partea de est a munților Urali, în Rusia, au  descoperit săpând la adâncimi cuprinse între 3 și 12 metri, o serie de artefacte foarte neobișnuite, în formă de spirală. Cele mai mari aveau dimensiunea de 3 cm, însă existau şi unele mult mai mici. Până în  prezent au mai fost descoperite alte cîteva mii de asemenea obiecte în apropierea râurilor Narada, Kozhim, și Balbanyu, precum  și în apropierea a două râuri mai mici, numite Vtvisty și Lapkhevozh. Obiectele-spirală sunt compuse din diferite metale: cele mai mari sunt din cupru, în timp ce cele mici și foarte mici sunt confecționate din tungsten și din molibden, care sunt metale rare și care au fost descoperite de știința modernă abia de aproximativ 150 de ani.

Aceste metale necesită, de altfel, tehnologii foarte avansate de prelucrare, având în vedere că au o greutate atomică mare, sunt foarte dense și au un punct de topire foarte ridicat (3410oC tungstenul, respectiv 2650oC molibdenul). Măsurători exacte (realizate cu microscopul electronic) au indicat în plus faptul ca aceste minuscule obiecte au fost construite în acord cu „proporția phi” numită și secțiunea de aur. Spiralele misterioase au fost examinate și analizate la Academia Rusă de Știință din Moscova, la Sankt Petersburg, precum și la Institutul Helsinki din Finlanda. Toate testele la care au fost supuse aceste obiecte indică faptul că vârsta lor este situată undeva între 20.000 şi 320.000 de ani! Cine să le fi construit oare în acea perioadă, având în vedere că fineţea prelucrării lor presupune cu siguranță nanotehnologii pe care știința actuală abia de curând a început să le pună la punct?  

Uneori oamenii găsesc lucruri uimitoare chiar în propria lor curte. În 1936, un om pe nume Tom Kenny săpa un beci pentru legume pe proprietatea sa situată pe pantele vestice ale Munților Stâncoși, în Colorado, când progresul său a fost brusc oprit atunci când lopata a lovit o lespede de piatră, la o adâncime de aproximativ trei metri. Tom Kenny a descoperit acolo un pavaj neted și nivelat realizat din plăci de gresie de 12 cm grosime, fixate cu mortar. Analiza mortarului a arătat că acesta este de o compoziție chimică diferită de orice obiect care poate fi găsit în mod curent în acea zonă. Oamenii de ştiinţă nu pot explica misterul pavajului și pot fi de acord doar cu faptul că vechimea acestuia este undeva între 20.000 și 80.000 de ani, ceea ce iese oricum din cadrul teoriei oficial acceptate. Problema care sporește însă și mai mult misterul este că pavajul a fost găsit în același strat geologic în care este situat și calul Miocen, care a fost o rudă foarte îndepărtată a calului de azi, având doar mărimea unui câine. Ei bine, acest căluţ avea reputația de a cutreiera zona într-o perioadă situată aproximativ cu 30 de milioane de ani în urmă! Acest pavaj încă mai există pe proprietatea respectivă.

O altă descoperire extraordinară, foarte similară cu cea de mai sus, a fost făcută de către câțiva muncitori ce săpau undeva în Blue Springs, Kentucky. La început, oamenii au descoperit oasele unui mastodont, la o adâncime de aproximativ 12 de metri, însă după ce au săpat în continuare, la încă trei metri mai în adâncime, au descoperit un pavaj de piatră, de origine necunoscută, care a fost complet construit din lespezi de piatră mari, tăiate frumos, care seamănau cu un fel de drum. Cine ar fi putut avea însă un drum pavat prin Munţii Stâncoşi cu atât de mult timp în urmă încât acum acesta să se afle la 15 de metri sub pământ, indicând astfel o vechime de cel puțin 100.000 de ani?

Unul dintre cele mai convingătoare semne ce indică gradul avansat de civilizaţie este cuvântul scris. În primăvara anului 1891, un fermier numit J. H. Hooper examina o suprafață împădurită de pe proprietatea sa, situată în districtul Bradley, la 13 mile de Cleveland, Tennessee. O bizară piatră i-a atras atenţia. La prima vedere părea să fie o piatră de mormânt. Dar săpând în jurul ei, el a descoperit curând că piatra respectivă era doar un vârf al unei structuri subterane prelungite mai jos, în adâncime. Hooper petrecu următoarele câteva săptămâni în încercarea de a dezgropa neobișnuita sa descoperire. El a scos la iveală un perete de aproximativ 300 metri lungime, în medie cam de 60 cm grosime şi 2,5 metri înălţime, cu numeroase proiecţii – ca și prima – distanţate în partea de sus, la fiecare 9-10 metri. Structura continua în ambele direcţii, dincolo de secţiunea expusă inițial, urmând muchia unei creste muntoase care se întinde de la nord de râul Hiawassee, Chattanooga, până către sud, la râul Tennessee.

Elementul senzaţional care a fost însă atestat ulterior este acela că datarea geologică a acestui zid îl situează aproape de începutul cuaternarului, având așadar cu mult peste un milion de ani vechime.
Pe o întindere a peretelui, aproape de capătul dinspre nord al acestuia, pe o suprafață de șase metri, Hooper a făcut fără îndoială cea mai importantă descoperire: un număr de blocuri de piatră aveau suprafeţele acoperite cu hieroglife aparținând unui limbaj necunoscut, uşor ascuns sub suprafața exterioară. Literele erau dispuse în valuri, paralel şi în linii diagonale și se împleteau cu imagini mici de animale ciudate, multe neidentificabile astăzi. Erau reprezentate și alte simboluri: ale soarelui, ale fazelor lunii, sau altele care se pare că aveau unele semnificații astronomice. Toate împreună numărau 872 caractere individuale, într-o formă oarecum asemănătoare cu scrierea chineză. Totuşi, în ciuda implicațiilor revoluţionare a descoperirii acestui zid, precum și a provocării pe care o reprezenta identificarea unei forme necunoscute de scriere, știrea a fost întâmpinată de către comunitatea științifică mai degrabă cu o copleșitoare apatie. A apărut doar un scurt articol în ziarul Tennessee Mistery, articol ce a fost înregistrat și de Academia de Științe din New York (11:26-29).  Articolul a fost scris de A. L. Rawson, care a analizat structura şi scrierea originală  şi a publicat câteva copii pe care le-a făcut după unele dintre gravurile şi imaginile prezente pe acel perete. Dar aceasta a fost tot; niciun alt studiu nu a mai fost realizat vreodată. Mai multe detalii la  adresa http://s8int.com/page27.html  din Science Frontiers #97, JAN-FEB 1995, William R. Corliss sau la http://jy3502.hubpages.com/hub/Mysterious-Wall-at-Chatata-TN

Preluare de pe : yogaesoteric; 03 decembrie 2012

O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (5)

$
0
0
de Marvin Atudorei

Continuăm prezentarea începută în articolul anterior a „artefactelor-anomalii” (Out Of Place Artefacts – OOPARTS), ce atestă existenţa unor civilizaţi avansate în perioade ce depăşesc cu mult ca vechime reperele istorice oficiale. Savanții au constatat că pentru ca un organism să fosilizeze este nevoie să treacă literalmente milioane de ani. De exemplu, au fost adeseori găsite fosile de trilobiți. Trilobiţii au fost organisme marine primitive, asemănătoare cu crustaceele, care au trăit în era paleozoică, mai exact în Cambrian și Devonian, adică acum circa 300-600 milioane de ani. Fosilizarea este un fel de proces de pietrificare ce se produce fie prin încastrarea într-o rocă – ce a fost la origine doar un gen de nisip moale sau mâl – a respectivului organism, fie prin impregnarea minerală ulterioară a acestuia. Ce spuneți însă de faptul că au fost descoperiți câțiva trilobiți încastrați în urme clare de pantofi? Ei bine, în iunie 1968, William J. Meister a despicat cu ciocanul o lespede de piatră de cinci centimetri grosime în Antelope Springs-Utah. Piatra a căzut deschizându-se  „ca o carte”, dezvăluind o urmă de pantof imprimată în piatră, care avea însă într-o parte un trilobit. Acest artefact este extrem de neobişnuit, deoarece aici nu este nici măcar vorba de o amprentă de picior în sol, e o imprimare fosilizată de pantof! Cealaltă jumătate a planşeului de piatră, la rândul său, a arătat un mulaj perfect al imprimării fosile din prima jumătate. 
  Urma de pantof are aproximativ 26 cm lungime și 8 cm lățime, călcâiul este indentat ușor (ca cel al unui pantof modern) și pare să fi strivit un trilobit viu. Problema evidentă pe care o creează acest artefact este aceea că, deși trilobiții au trăit cam între 300 și 600 de milioane de ani în urmă când, după câte știam noi, în acea perioadă nu existau pe Pământ vietăţi care să umble pe uscat, totuși aici avem o dovadă evidentă că o persoană ce a purtat un pantof a strivit la vremea aceea un trilobit sub călcâi. Tocul imprimării fosilizate are vizibile chiar anumite cusături similare cu cele găsite pe un pantof de piele modern. Urmele de mai sus au fost examinate cu microscopul electronic, stabilindu-se clar că ele au fost presate la vremea respectivă în patul de nisip, care ulterior s-a pietrificat. Specialiștii au confirmat că aceste urme nu au fost scobite, ca în cazul unei eventuale contrafaceri. Ulterior în zonă au fost descoperite şi alte urme similare.
 
În alte descoperiri ce au rămas total neexplicate, atât arheologii, cât şi paleontologii sau chiar simplii amatori, au găsit urme de dinozauri încrustate în piatră, însă alături de urme umane! Cel mai renumit site de genul acesta este Paluxy, aflat în apropiere de Glen Rose-Texas. Aici, alături de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor, se regăsesc urme cât se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le știam, era considerat imposibil ca un om să fi trăit în perioada uriaşelor reptile dinozauriene. Aşa cum am mai menţionat, conform istoriei oficiale, oamenii au apărut acum circa 200.000 de ani, în vreme ce ultimii dinozauri şi-au dat sfârşitul în urmă cu aproape 65 de milioane de ani. Şi totuşi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine, oamenii de ştiinţă nici nu vor să discute posibilitatea unei astfel de coexistenţe umano-dinozauriene.

Decât să-și revizuiască teoriile, ei preferă să considere că totul este o farsă bine pusă la punct, şi asta în ciuda faptului că urme identice au fost descoperite şi în siturile de la Antelope Spring-Nevada şi Stinnet-Texas. De asemenea, la începutul anilor 1930 au fost găsite, imprimate în stâncile de lângă Berea (Kentucky), urme de paşi de om. La unii paşi se vedeau chiar urmele degetelor şi ale călcâiului. Fără niciun dubiu însă, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. O amprentă palmară a fost găsită într-un strat de piatră calcaroasă având circa 110 milioane ani, în localitatea Glen Rose (Texas).
 
Într-o altă descoperire uimitoare, un grup de lucrători la o carieră de calcar de lângă Londra, Anglia, a dat în 1786 peste un artefact extrem de neobişnuit, ce era plasat într-un pat de nisip subteran, la aproximativ 50 de metri sub nivelul solului. În stratul de nisip au găsit cioturi de piloni de piatră și fragmente de rocă pe jumătate lucrată, iar după ce au săpat ceva mai adânc, au descoperit mânere de lemn pietrificat, precum și bucăți ale unor unelte de mână ce fuseseră confecționate din lemn, dar care erau acum pietrificate. Nisipul în care a fost făcută descoperirea se afla sub un strat de calcar care a fost datat la o vechime de cel puțin 300 de milioane de ani. Această descoperire senzațională este extrem de dificil de explicat de către arheologi deoarece deși exteriorul mânerului de lemn a fost împietrit, în interiorul acestuia s-a descoperit un conținut de cărbune poros.
 
Nu există nicio modalitate științifică de a pune un astfel de lucru pe seama unui fals. Pentru a explica, procesul de pietrificare se produce atunci când lemnul sau alte obiecte organice sunt îngropate în nămol, iar atunci când se întâmplă acest lucru, silicații impregnează acel material, care se dizolvă încet, înlocuind astfel oxigenul și hidrogenul care existaseră acolo. Cărbunele, pe de cealaltă parte, este format din lemn carbonizat, care a fost în mare măsură comprimat sub tone de pământ. Cele două procese nu ar putea fi mai diferite, dar în acest caz se pare că fiecare proces trebuie să fi avut loc practic simultan sau într-o succesiune extrem de scurtă. În ceea ce privește oamenii de știință, aceștia nu sunt în măsură să explice prin nicio teorie modernă cum s-ar fi putut obține lemn pietrificat care conține cărbune poros. Pe de altă parte însă, existența însăși a unui asemenea artefact neagă orice posibilitate ca el să constituie un fals. Dar nu a fost găsit doar atât. De atunci au avut loc și alte descoperiri mult mai recente de unelte pietrificate.
  
Astfel, în iunie 1934, într-o mină de lignit din apropierea localităţii London (din Kimble County, Texas, SUA), a fost scos la lumină un ciocan de fier cu totul neobișnuit. Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat un ciudat obiect răsărind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o rocă, Hahn a tăiat bucata cu totul şi a transportat-o acasă. Spărgând-o, a scos la iveală un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, nealterat de trecerea timpului. Familia Hahn decide să-l păstreze ca pe o curiozitate, dar după cinci decenii, îl vinde omului de ştiinţă Carl E. Baugh. Analiza efectuată de acesta în 1983 provoacă stupoare: roca formată în jurul ciocanului data din perioada geologică numită Ordovician, adică acum circa 500 de milioane de ani! Cercetări ulterioare au contestat această estimare, oprind „acul ceasului” la „doar” 150-300 de milioane de ani în urmă, ceea ce depăşeşte oricum cu mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai „bătrâne” fosile hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus Tchadensis). Aceasta fără a mai pune la socoteală (reamintim) că, potrivit antropologilor, Homo Sapiens şi-a făcut apariţia în Africa abia acum 200.000 de ani.
Aşadar, cine să fi folosit fierul cu milioane bune de ani înaintea lui Homo Sapiens? Nimeni nu poate da un răspuns, cum nu s-a putut explica nici de ce obiectul n-a oxidat deloc de la descoperirea sa şi până astăzi. Geologul american Joe Cole a încercat să susţină că, de fapt, unealta a fost pierdută de un miner din sec. XIX, iar rocile care s-au dizolvat în timp s-au întărit din nou în jurul obiectului, dând aparenţa unei vechimi uluitoare. Testele cu Carbon14 s-au dovedit neconcludente, întrucât lemnul ciocanului se transformase în cărbune. Însă analiza metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus-Ohio, a arătat o compoziţie nemaiîntâlnită: 96,6% fier, 2,6% clorină şi 0,74% sulf, combinaţie imposibil de realizat chiar şi cu ajutorul tehnologiei moderne. 
 
Iată acum o altă descoperire asemănătoare: în 1912, în mina Wilburton de lângă Oklahoma, doi angajați săpau cu lopata după cărbune pentru cuptoarele de la „Municipal Electric” din Oklahoma când, spre surprinderea lor, o oală de fier a căzut dintr-o bucată mai mare de cărbune. Mai mulți experți au examinat ulterior oala de fier și au declarat că este autentică. Amprenta vasului putea încă să fie văzută cu claritate în bucățile de cărbune care l-au îmbrăcat. Potrivit unui geolog pe nume Robert O. Fay de la institutul „Geological Survey Oklahoma”, minereul de cărbuni în care potul a fost găsit are aproximativ 300 milioane ani vechime.

Într-o serie de descoperiri și mai bizare, care sunt încă în curs de desfășurare în ultimii 60 de ani, au fost găsite de către un grup de mineri din Africa de Sud sute de sfere metalice de origine necunoscută, unele destul de adânc în subteran. O parte dintre ele au trei caneluri perfect paralele în jurul liniei de circumferință. Sferele, care au circa 3-5 cm în diametru, par a fi de două tipuri: fie dintr-un metal solid albăstrui ce are pete albe pe el, fie sunt goale, cu un centru dintr-un fel de material spongios. Directorul muzeului din Klerksdorp, Africa de Sud, unde au fost aduse multe dintre aceste sfere, profesorul Marx Roelf, le descrie astfel:„Sferele sunt un mister total. Ele sunt indubitabil artificiale, totuși după istoria pe care o știm noi, la acea perioadă în care ele au ajuns încastrate în această rocă, pe Pământ nu exista încă viață inteligentă! Nu am mai văzut nimic de genul acesta vreodată”. 
 
Domnul Roelf Marx a scris o scrisoare în data de 12 septembrie 1984 care conține mai multe informații cu privire la acele sfere. În această scrisoare el a scris: „Nu există nimic ştiinţific publicat despre globuri, dar faptele sunt următoarele: ele au fost găsite în pirofilit, în niște mine din apropierea orășelului Ottosdal. Acest pirofilit (Al2Si4O10 (OH) 2) este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs și a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizară este că acest strat de rocă din care au fost extrase sferele datează din precambrian, vechimea lui fiind estimată la aproximativ 2.8 miliarde de ani!”.
 
Cu toate acestea, ca și cum simpla existență a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficientă, există încă și alte proprietăți uimitoare ale acestora, ce au captat atenţia profesorului  John Hund din Pittsburgh, acum aproximativ cincisprezece ani. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafața plană a unei mese, domnul Hund a observat că sfera părea să fie deosebit de bine echilibrată, astfel că a decis să o testeze la Institutul „California Space” de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrată era ea de fapt. Rezultatele testelor au fost surprinzătoare : ele au arătat, că sfera era, de fapt, perfect și exact echilibrată. Echilibrul sferei era, de fapt, atât de exact, încât acesta a depășit limitele oricărui criteriu tehnologic de măsură folosit la institutele spațiale – și aceștia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA! John Hund îl citează pe un om de știință de la NASA, care a afirmat că ei nu au o tehnologie capabilă de o echilibrare atât de bună și că singurul mod în care probabil s-ar putea realiza așa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spațiu cu gravitație zero.
 
Pe de altă parte, deși au fost găsite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care este mai degrabă moale din punct de vedere al consistenței, globurile sunt foarte dure și nu pot fi zgâriate, nici măcar de oţel. Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizații și instituții. Astfel, au fost realizate investigații de către grupuri de cercetare din cadrul Universității din Florida,  The Society for Physic Advancement (S.A), Kokkolan Kaupunchi (Finlanda), Esotera (Germania), Geologisches Institut der Universiteit Pleicherwall (Germania), The Department of Philosophy UICC (Chicago), Danfoss (Danemarca), Illustreret Videnskab (Copenhaga), Louisiana Geological Survey, Gale Research Company (Michigan), precum și din partea altor organizații din Canada, Elveția, Danemarca, Germania, Anglia, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franța și Botswana. Rezultatele acestor cercetări – cel puțin cele publicate – sunt însă foarte controversate, mergând de la teoria că sferele au fost aduse pe Pământ de către o civilizație extraterestră, până la aceea că nu este de fapt nimic neobișnuit la aceste obiecte, ele căpătând aceste proprietăți pe o cale absolut naturală, ceea ce este destul de neverosimil.
 
După cum am văzut din toate aceste exemple, tabloul realităţii care se prefigurează este total diferit de ceea ce eram obişnuiţi să credem. Aşa cum arăta profesorul Doug Newton în conferinţa din care am prezentat mai sus câteva fragmente video,„Dacă ar fi vorba doar despre un singur obiect de acest gen, aceasta nu ar dovedi nimic. Dar este vorba de o preponderenţă a evidenţelor. Dacă ar fi existat doar un singur element, doar o singură urmă, doar un singur exemplu din ceea ce vă spun aici, aţi putea spune că poate e o interpretare greşită, sau poate un fals, sau altceva. Dar sunt atât de multe asemenea exemple, iar noi aici doar dacă întrezărim – ca să zic aşa – vârful icebergului…”
 
Exemplele sunt atât de multe, din diferite categorii, încât aceasta conduce la anumite concluzii deosebit de radicale, care desființează complet istoria convențional acceptată, ceea ce majoritatea oficialilor nu sunt dispuși să facă. De aceea, aceste descoperiri sunt foarte rar menționate public și ca urmare cei mai mulți dintre oameni nici măcar nu au auzit despre ele. Motivul este evident: dacă măcar unul singur dintre aceste artefacte ar fi acceptat oficial așa cum o indică datele descoperirii sale, atunci întregul eșafodaj al teoriilor actuale s-ar dărâma. E vorba de prestigiu, putere și bani. Mai mult, așa cum am menționat anterior, aceasta ar fi împotriva intereselor de dominare mondială pe care „elita” francmasonică a Noii Ordini Mondiale dorește cu încrâncenare să le instaureze. Este cu mult mai uşor pentru guvernanţii din umbră să menţină populaţia sub control dacă în rândul maselor de oameni nu iau amploare preocupări „non-conformiste” legate de trecutul spiritual şi chiar tehnologic pe care umanitatea se pare că l-a avut cândva, la un nivel mult mai ridicat decât am fost educaţi să credem. Pentru aceste interese ascunse ar fi de-a dreptul periculos ca noi să ne dorim să revenim la acel nivel şi să înţelegem mult mai clar cine suntem şi de unde provenim în realitate.
 
Dincolo de toate acestea, nu putem să nu remarcăm faptul că datările tuturor acestor artefacte neobișnuite pe care le-am adus în discuţie aici sunt în perfectă concordanţă cu vechile scrieri ale unor tradiții spirituale ale omenirii, cum ar fi cele mayașe, vedice, sau sumeriene, care afirmă la unison că pe Pământ au existat mai multe cicluri de civilizație ce au apărut, s-au dezvoltat și apoi au dispărut încă de acum multe milioane de ani. Este de asemenea foarte plauzibil să luăm în considerare şi ipoteza că Pământul a fost încă din timpuri imemoriale vizitat de către fiinţe extraterestre ce posedau un foarte avansat nivel tehnologic. Vom prezenta câteva aspecte semnificative în acest sens în articolele următoare.

Citiţi şi:
yogaesoteric
11 decembrie 2012

Mesaj de la Yeshua: Profunda expansiune a energiei voastre divine.

$
0
0
(13 sep. 2015;channeler: Fran Zepeda)
Traducere Copnst. Mihăilescu

Bună ziua și binecuvântări, iubiți frați și surori. Am venit să vă aduc ghidul pentru o și mai adâncă expansiune. 
 Expansiunea profundă a energiei divine începe să fie destul de evidentă pentru mulți dintre voi, și aceasta se realizează prin deschiderea unei porți stelare ocazionată de eclipsa de lună din această lună și de Echinocțiul de toamnă. Este vorba de energiile aduse de momentul „Lunii Sângerii”.
A sosit momentul în care voi trebuie să vă simțiți mai confortabil cu propria voastră energie divină, o energie specială care se extinde și care se preconizează să vă apropie mai mult de Sinele vostru Divin unic (n.m.: în vederea contopirii sufletului cu Spiritul). 
Acum este important ca, în primul rând, să vă preocupe propria voastră ființă, și, în subsidiar, preocuparea pentru ceilalți. Așa dar, preocupați-vă de dezvoltarea și extinderea propriei conștiințe, în această perioadă unică de ascensionare.
Evoluția fiecăruia dintre voi este importantă nu numai pentru entitatea respectivă dar și pentru celelalte entități, prin influența benefică pe care o produce pentru colectivitate. Aceasta deoarece se consolidează unitatea dintre suflete, pe drumul lor ascendent.
Am venit la voi acum cu mare dragoste necondiționată pentru voi toți cu încurajarea pentru a vă menține concentrarea pe intenția de extindere a Sinelui vostru Divin. Este un lucru minunat.
Sunteți la începutul realizării imaginii de ansamblu a lungii voastre călătorii de creștere a conștiinței. A fost greu, dar sunteți pe punctul de a fi depășit această etapă existențială deosebit de dificilă.
Călătoria voastră actuală, și care se apropie de final, a început cu mult timp în urmă, când și eu mă aflam în propria mea încarnare, în urmă cu mai mult de 2000 de ani. Atunci eu am adus un anumit nivel de Lumină, potrivită și suportabilă pentru omenirea de atunci. Lumina pe care am adus-o eu s-a răspândit mult mai departe decât vă puteți voi imagina.
Perpetuarea propagării acestei Lumini de-a lungul călătoriei voastre a ajutat procesului de conștientizare și de ascensiune pe care sunteți aproape de a-l încheia, la nivel individual și colectiv.
Acum a sosit timpul pentru a explora la un nivel mai profund conexiunea voastră cu Creatorul și sursa de energie din miezul ființei voastre, centrul inimii voastre. Inima voastră are acum o legătură mai profundă și mai amplă cu Sursa, prin portaluri energetice care s-au deschis sau se vor mai deschide. Pe de altă parte, această legătură aduce un plus de libertate și de clarificare, dincolo de nivelul la care ați ajuns vreodată. 
În felul acesta, Creația devine mult mai accesibilă înțelegerii voastre și vă ajută la dizolvarea barierelor iluziei și vă ajută să vă amintiți de conținutul de cunoaștere depozitat în profunzimea ființei voastre. Concomitent, vă apar anumite abilități de existența cărora nu erați conștienți anterior. Aceste sunt abilități care vă sunt necesare în exprimarea voastră ca ființe multidimensionale, căci voi începeți acum să vă extindeți atât în Univers cât și în Multiversuri.
Vedeți voi, aceste abilități, pe care începeți a vi le redescoperi, nu privesc doar abilitățile de comportament dar sunt și elemente care vă vor apropia de înțelegerea mai corectă a Unimii  completează imaginea mai mare aTOT CEEA CE EXISTĂ. Conștiința colectivă se va extinde în continuare, pregătindu-vă să trăiți miracole mult mai mari în viitor, oferite prin Grație Divină.  
Mai marea voastră expansiune individuală, o mai mare legătură cu Sursa, o mai mare extindere către TOT CEEA CE ESTE aduc o mai deplină libertate și claritate Divină, servind scopului vostru primordial.
Acum deja, dar mai ales în viitor, puteți accesa vibrațiile mai înalte ale dimensiunilor superioare, cu mai multă ușurință și asta deschide calea păcii și iubirii care trebuie să domnească în toate lumile Creației.
Acesta este un lucru minunat, dragi frați și surori. Voi trebuie să fiți apreciați pentru determinarea cu care v-ați dorit această expansiune, chiar dacă, uneori, ați simțit aceasta ca și când ați fi fost izbiți de un zid. Cu fiecare lovitură ați devenit mai puternici și mai hotărâți să treceți „dincolo”. În final, această expansiune trebuie să curgă liber , fără să vă dea impresia că vă loviți de noi ziduri. Puteți parcurge acest drum cu atât mai ușor cu cât nu vă veți opune curgerii energiilor portalurilor care s-au deschis și care urmează a se mai deschide. Acceptați tot ceea ce vine peste voi, binecuvântați-l și aveți încredere că totul este menit să vă ajute în evoluție. Aveți credință! Momentele de claritate, de înțelegere („aha”) vor mai fi multe și toate vă sunt puse în cale pentru o din ce în ce mai bună înțelegere.
Deci, preaiubiților, expansiunea voastră va continua; nu vă temeți de ea, acceptați-o și binecuvântați-o. Harul Divin începe să se abată și asupra sufletelor voastre. Calitatea voastră de ființe infinite începe să se manifeste atât în stare de veghe cât și în pasajele onirice ale vieții voastre. Spațiul din sufletul vostru este foarte mare și, pas cu pas, voi veți începe să-l explorați. Voi sunteți ființe divine și infinite.
"Cerulreprezintă limita", dragilor. Voinu vă veți opri niciodată din expansiune. Cu cât vă veți extinde, cu atât veți realiza că această experiență mirifică este dulce și vă aduce bucuria cunoașterii.  Eu sunt mereualături de voiîn pace,dragosteșiveșnicăbinecuvântare.
Fratele vostruiubitor, Yeshua
SURSA: :https://franheal.wordpress.com


IUBIND PREZENTUL

$
0
0
Mesaj săptămânal ( 13-20 sept.2015) de la Mekchizedek
(13 sept.2015; chaneler Julie Miller)
Traducere Const. Mihăilescu.

Atunci când uneveniment sausituație estedureros,uneoridevii abătut și letargic. Astfel de experiențedureroasepot venifără nici un avertismentsau prin acumularea de evenimente dificile cărora nu le dai atenție sau le răspunzi superficial. Pas cu pas, ele se acumulează, devin tot mai presante impunând o rezolvare. Știți și voi că „până nu te lovești cu capul de pragul de sus nu-l vezi pe cel de jos”.
Înainte de a începe iradierea propriei lumini interioare, ființa umană trebuie să încerce să pătrundă mai adânc în interiorul ei pentru a-și descoperi puterea și determinarea de a evada din starea de mizerie morală dar mai ales spirituală în care a există.

Pe măsură ce începeți să ieșiți din groapa întunecată amizerieișisentimentelor deneajutorare, se produce un fenomen de măturareîn zona exterioară a ființei, acolo unde s-au depus și s-au sedimentat „praful și murdăria”, generate de modelelenegative șiformele de gândire învechite.Pentru ca să se facă loc unui fel diferit de gândire, provenit din locuri mai luminoase.Când un suflet este în curs de a se re-naște, o mulțime de evenimente favorabile se conjugă.Nuputeți să vă păstrațivechile forme de gândire, de apreciere și de comportament dacă acestea v-au cauzat multă durereși multă frustrare. Asta mai ales că există în firea fiecărei ființe tendința de a progresa.
Amintiți-vă, dragii mei, că mereu trebuie să vă țineți sub observație propria voastră persoană, care, uneori, poate fi atrasă și spre lucruri care doar par a vă fi necesare, la un moment dat. Rezistați acestor tentații neproductive și care, în fond, se opun propriei voastre evoluții. Amintiți-vă mereu că nimeni și nimic nu vă poate obliga să faceți alegeri care nu sunt în interesul ascensiunii voastre. Ca urmare, tot ceea ce faceți, tot ceea ce gândiți sau intenționați cade în propria voastră responsabilitate. Nu trebuie să mai reveniți la fapte ale trecutului. Ele sunt consumate și și-au produs efectele. Dacă se impune, luați noi hotărâri, faceți noi alegeri, pentru a nu fi obligați să repetați vechi și triste experiențe. Veți spune:” Ușor de spus, greu de realizat!” Nu, nu este de loc așa. Claritatea în gândire și determinarea contează. Le aveți pe astea, aveți totul pentru a merge înainte.

Desigur, orice obiectiv trebuie abordat la timpul potrivit iar efortul trebuie dimensionat în limitele capacităților de moment ale celor care le inițiază.Păstrați-vă în aceste limite, dacă vreți să nu treceți prin faze dureroase și dezamăgitoare.Păstrați-vă calmul și răbdarea, nu vă impacientați că ceea ce așteptați, și pentru care ați depus eforturi, nu apare prea repede în realitatea voastră. Multe condiții dau măsura modului cum aceste obiective se materializează în viața voastră.
Nu uitați că voi încă nu sunteți complet vindecați; ați fost operați pe cord deschis, ca să zicem așa, și „convalescența” poate lua timp.Timpul de vindecare este un parametru personalizat, propriu fiecărei ființe. Asta se datorează, și aici, multor condiții. Important este că fiecare „pacient” se va bucura de dragostea și compasiunea pe care le merită.
Dragii mei, important este caveți primi exact cât ființa voastră s-a calificat să primească. 
Mai facem o recomandare: iertați-vă pe voi înșivă pentru tot ceea ce ar fi trebuit să faceți altfel. 
Aveți o importantă scuză: erați în programul de experimentare, unde se mai poate și greși. Aproape tot ceea ce creați constituie prototipuri, pe care vă puneți marca proprie. Poate, și e firesc, ca primul vostru produs din această serie să nu iasă tocmai strălucit. Îl veți perfecționa până când vă veți mândri cu el și va fi considerat ca ieșit „din mâna” unui maestru.
Iartă-te pentru ceea ce acum realizezi că nu a fost bine. Dacă te ierți nu vei permite emoțiilor negative, întunecate să te contopească. Ai suferit suficient pentru această experiență dureroasă.Reține învățătura și aruncă restul. Zațul acela este o adevărată otravă pentru sănătatea ființei tale totale. 
Eliberat de tarele, de povara trecutului, eliberat de emoțiile distructive, te-ai curățat suficient pentru a deveni o ființă complet „recondiționată” și aptă pentru a avea succes în viitor.
Știm că, uneori, după doi pași înainte poate să vină unul înapoi. Ei și, oricum linia pe care o tragi acum este deasupra ultimeia pe care ai trasat-o. Ăsta este oricum o dovadă că urci, nu cobori. 
Dragul meu, crede în tine, crede în originea ta divină, crede în viitorul tău luminos!Eșticapabil de schimbarecăciîn tinestăomăreție care așteaptă să iasă pentru a străluci în tot ceea ce faci tu.

Pe măsură ce începeția vă face planuripentru de viitor, bazați-vă pe ceea ce v-a reușit foarte bine, selectați din bagajul experiențelor voastre doar ceea ce a fost pe placul inimii și sufletului vostru. Nu luați cu voi tot ce este în recipient căci, ceea ce s-a depus la fund va tulbura tot conținutul. Fiți selectivi! 

Cu cât vă veți deveni mai conștienți deanumite obiceiuri comportamentale debilitante, cu atât veți deveni o ființă mai bine „filtrată”, mai selecționată. Nu contează cine ai fost, dar contează cine ești! Aceasta implică și progresul dar poate însemna și regresul. Viitorul vostru, al fiecăruia, nu va fi un rezultat al întâmplării ci o consecință firească a prezentului.
Nu uitați că există exemple, modele pe care le puteți urma, dacă pentru alții au fost de succes. Nu este obligatoriu să urmați experiența altora, dar este firesc ca această cale să fie mai ușoară, din moment ce voi puteți sări peste faza experimentală și să aplicați doar rezultatul, modelul la care au ajuns ei. Studierea experienței evolutive a altora este foarte indicată pentru că vă dă posibilitatea să evitați erorile și să scurtați drumul către nivelele superioare de dezvoltare. 

De ce spunem noi că experiențele dureroase ale trecutului nu trebuie retrăite, reamintite? Pentru că amintirea lor reînvie scene și întâmplări dureroase, poate tragice, care sunt deținătoare de puternice energii de joasă frecvență care pot influența nu numai starea de moment dar și sănătatea ființei voastre totale (corp fizic, mental, emoțional).  
Pe măsură ce începeți explorarea cavernele adânci ale sinelui vostru interior, veți descoperi că limbajul corpului și modul vostru de viață ca ființă, se regăsește în mintea voastră, iar unele dintre aceste moduri trebuie eliberate (abandonate) pentru a nu-și mai găsi loc în prezentul vostru. Există mai multe forme de eliberare sănătoase, care pot fi avute în vedere și practicate: rugăciune contemplativă, meditație, yoga, exerciții care stimulează funcția creierului, și altele, care vă sunt recomandate de școli cu multă experiență în domeniu.

Pe măsură ce învățați să vă eliberați trecutul, căruia i se asociază emoțiile distructive, începeți să ajungeți la înțelegerea importanței care trebuie acordată iubirii pentru propria voastră ființă, iubirea pentru propriul vostru sine. Pentru a fi fericit, nu depinde de alții ci numai și numai de tine. Pentru a deveni fericiți, nu vă bazați pe alții. Numai voi sunteți sursa și beneficiarul propriei voastre fericiri. 

Mai întâi, trebuie să fiți mulțumiți de voi înșivă. Știm că recomandarea asta este dificil de realizat. Cum să fiți mulțumiți cu voi înșivă, când, de ex. sunteți bolnavi, sunteți săraci, bătrâni și ne ajutorați? Și totuși, recomandarea rămâne valabilă. Dacă tu nu te iubești, dacă nici măcar tu, atunci, ce pretenție poți avea de la alții să te iubească? Nu uita că ceea ce ești acum reprezintă rezultatul alegerii tale!! 
Ai însă o șansă: când începi să te iubești pe tine însuți, energiile care vor începe să se regăsească în tine vor fi pozitive, ceea ce înseamnă că va fi loc din ce în ce mai puțin pentru cele negative. Și acolo unde încep să predomine energiile pozitive, începe să apară și starea de bine, îndestularea, mulțumirea, sincronicitățile, sănătatea fizică, psihică, mentală. Dar, atenție, astea nu apar peste noapte.Trebuie menținută această dispoziție, crescută și permanentizată această atitudine. Adică, fiți răbdători cu voi, și schimbarea va fi inevitabilă.
Pe măsură ce veți continua să faceți schimbări pozitiveîn modul vostru de viață, vor apărea și modificările la care sperați. 
Faceți-vă un calendar cu etapele prin care doriți să treceți. Când ați depășit un termen, corectați-l cu blândețe, fără auto-pedepsire sau încrâncenare. Afișați acest program la vedere pentru a vă aminti mereu de el. 
 Poate că la început vă va fi mai greu, dar, după un timp, totul va deveni o obișnuință, aproape un automatism. Toate au un început. De ce nu ați începe chiar de astăzi?
O certitudine există: veți constata că totul a meritat din plin.
Așa dar, renunțați să vă aduceți în gândire trecutul vostru dureros. „Puneți-i cruce”!
Dacă acest trecut vrea să revină, nu-i mai permiteți să se așeze „la o cafea”. Aveți și puterea și libertatea de a o face. De ce să tot „ rupeți coaja la o rană care este aproape vindecată?”

Dragilor, nu uitați că sunteți ființe foarte puternice și puteți face o deprindere în spune adio zilei care v-a adus evenimente neplăcute. 

În plus, niciodată nu ați fost lăsați singuri. Amintiți-vă că divinitățile sunt aproape de voi și doresc să vă răspundă la orice chemare lansată din puritatea inimii voastre. 
Eu sunt Melchizedek
Sursa:http://lightworkers.org/

INCREDIBIL! Pe o singură coardă!!

Viewing all 1975 articles
Browse latest View live