Când Dumnezeu mi-a făcut semn (2)

Editez împreună cu ….. Hemingway
Nu pot explicacele ceurmează. Nimicînformarea measau îneducația mea nu poate explicaceea ce amînvățatși

Kathryn E.

experimentat. Sunt de formațiepsihologși am fost totdeauna interesată de știință, șinu amsimțit oafinitatefață de nicio religieanume.De fapt, efectulnegativalreligieidogmaticeesteunuldintresubiectele pe care le-am tratat în cărtea mea.
Poveștile pe care le voi spuneșiexperiențele pe care le voi descrie sebazeazăpeceea ceștiu, pentru că toate mi s-au întâmplat mie și n-au avut legătură cu niciun sistem de credințe.

Cea urmata fosto activiate destul de greoaie, dar frecventhilară, ce s-a transformat treptat într-o colaborare intimă. Mi-am păstrat întotdeauna autoritatea asupra deciziilor finale, în ceea ce privea materialul editat, dar, practic, fiecare capitol a fost comentat de ”comisie” și s-au făcut recomandări asupra formei și conținutului.Mereu am fost uimită să aud discuțiile lor privind denumirea unui anumit titlu, ca, în final, să mi se recomande un cu totul alt titlu. Alteori, comunicareapăreavagăsaudistorsionată, cao conexiune proastă pe telefonul mobil. 

În cele din urmă, Hemingway, MakartașiAmos, entitatea carem-a îndrumatșipe care-l cunoșteam de opt ani de zile, au devenittovarășii meipermanențiîn procesul de scrierea cărții. Mă simțeamca și cumaș fi fostunmembrualunei familii marișiiubitoare–care m-a provocat,m-aincitat, dar m-a și mângâiat,cânderamobosităsaufrustrată.

Frecvent, conversațiile noastrese prelungeaumult după miezul nopții, chiar dacă, uneori, ațipeam sau îmi plimbam câinele. I-am întrebat dacă ei pot comunica cu Gaia, dacă văd în întuneric, dacă îmi pot auzi gândurile, dacă pot simți parfumul unei flori, dacă simt nevoia să doarmă (nu), dacă au pătrus în corpuri și s-au rătăcit, ce gândesc, ce speranțe au etc. Pe măsură ce colaborarea noastră s-a adâncit și timpul a trecut, am început să simt o mare afecțiune pentru acele ființe neaflate în corp fizic și care m-au ajutat atât de mult și de eficient.

De fiecare dată cândamcrezut că m-am apropiat de final cu cartea pe care o scriam, mi se propunea o activitate la care nu mă gândisem. De exemplu: "Acum trebuie să rescriitoatepoeziile, pentru a obține o rimă mai bună”. Dar, Walt Whitmannu a scris piezii cu rimă, obiectam eu. "Tu nu ești WaltWhitman", mi se răspundea.  " Bine, bine, o voi face, dar vadura luni de zile..."." Nu contează, cartea asta trebuie să iasă foarte bună”.

Alteori, mi se sugera să înființez un nou capitol care să fie intitulat.....etc

Deși amacceptataceastăaventurăciudatășifascinantă, uneori, aveam un sentiment de neîncredere. Mă gîndeam: ” Doamne, e real ce mi se întâmplă sau am luat-o razna? Este cumva totul doar un vis?” Apoi, îmi aminteam de unele idei și sugestii despre care eram sigură că nu mi-au aparținut și nu puteau fi un joc al unei imaginații bogate sau bolnave.

De multe ori am fost uimită, confuză sau deranjată de intervențiile membrilor ”comisiei”, mai ales atunci când eram trezită brusc din somn pentru a mi se comunica ceva care-mi ”suna” în minte. Uneorise declanșa un râs irezistibil, alteori îmi dădeau lacrimile (cum a fost cazul când grupul a început să cânte "tuuu, trimite-mi, dragă, tuuu,trimite-mi, fii sinceră, fii sinceră...." , cântec pe care nu-l mai auzisem de ani de zile și care, cu siguranță, nu face parte din repertoriul meu preferat. Totul se făcea însă cu atât de multă iubire și sinceritate....
În cele din urmă, am vorbitcughizii meispiritualicu privire la posibilitateade a mi se deschidecanalele, astfel încâtam pututauzimai bine. Amvrutsăfiuîn măsură să amconversații clare și depline pentru a nu pierde timpul și pentru a nu înțelege greșit. Mi sa spus că voi avea o recepție clară încă din acea noapte.

Imediats-a declanșat în mintea mea unprocesneurologicuimitor, care a necesitat săptămânidevindecareși demuncă greadin partea mea, darcare a dus la realizarea unor legăturiprofunde și clare cu ceea ce eu cred că reprezintă ”partea cealaltă”.

Procesul meude învățarecontinuăși în prezent. Învățcum să vorbescdesprelucrurile pe care le-am văzut și am auzit, fărăteama de a ficonsiderată ”o ciudată”, de cei din jur. (Consider că nu sunt unică, în această privință, dar constat că nu prea sunt mulți dispuși să se destăinuie altora, în ceea ce privește transformările prin care trec și abilitățile pe care le-au căpătat, ca urmare a acestor transformări). Oamenii de știință, în specialfizicieniide prim plan, încep să recunoască timid prezența în ființa umanăaceea ce ei numescuneori"particula lui Dumnezeu". Unii dintre ei încep să fie interesați și curioși de conexiunilenoastre cu alte planuri, inclusiv cu cei dragi,careaupărăsit acesttărâm fizic.

În ultimele săptămâni, constat faptul călarmaprovenită de la diferitele vocicare vin din alte planuri s-a estompattreptat, iarla întrebările meleprimesc răspunsuri în liniște.În același timp, simtoamplificareaceea ce amnumit mereu"intuiție" -unsentiment care mă face SĂ ȘTIU ceea ce trebuie să fac, fără a trece gândul prin filtrul judecății. 

Cu promptitudine știu ce trebuie să fac, unde trebuie să mă deplasez și ce trebuie să spun. Este un sentiment ciudat, dar liniștitor.La instalarea acestor însușiri am avut parte și de unele manifestări în corpul fizic, cum ar fi: crampe musculare, valuri de căldură prin corp, sentimente de dragoste euforică față de toți și de toate.

Săptămâna trecutăm-am trezitîn timpul nopțiicuodurereatroce la un deget de la mâna dreaptă.În noaptea trecută, durerea a revenit și am înțeles că trebuie să o accept deoarece ea are un scop și o explicație. Simultan, am devenit conștientă de o conversație care se purta în creierul meu și care era în limba...franceză(!) M-am hotărât, totuși, să îmi continui somnul. Durerea, însă, a devenit chinuitoare. M-amtârât afarădinpat, am luatunpixșihârtie șiam început să scriuceea ce auzeam. 

Voi întrerupe acum povestirea mea pentru a căuta pe computer un amic pe care să-l rog să-mi traducă ceea ce am scris eu în limba franceză. Voi reveni cu traducerea. 

SURSA: http://www.whoneedslight.org/index.html

(C.M.)