de Gregorian Bivolaru
Alege un arbore care te atrage spontan, pe care îl vezi mereu în drumul spre serviciu sau în zona unde locuieşti. Apropie-te de el cu bunătate. Urmăreşte să-l simţi intuitiv, empatic, telepatic. Vorbeşte-i, atinge-l şi îmbrăţişează-l. Aşază-te lângă el. Îi transmiţi că eşti afectuos şi nu ai de gând să-i faci niciun rău. Vizitează-l mereu, ca pe o fiinţă dragă, pe care simţi nevoia s-o revezi. Spre bucuria ta, ai să percepi cum între voi se naşte încet-încet o prietenie trainică şi sublimă. De fiecare dată când te apropii de el, trăieşti cu încântare starea de intensă afecţiune pe care ţi-o transmite empatic.
Îi percepi extraordinara energie vitală care îl animă subtil. În această fază, dacă îi vei mângâia scoarţa, ramurile, frunzele sau florile, o să-l simţi fericit ca un copil sau un prieten foarte bun. Dacă tu eşti vreodată trist, ai să descoperi, în mod obiectiv, că doar gândindu-te la el, tristeţea dispare ca prin farmec. Alteori, fără să vă aflaţi alături, îl percepi – el poate fi trist, iar tu fericit – atunci tu vei fi cel care îi modifică starea, cuprinzându-l într-o îmbrăţişare chiar nevăzută, doar cu sufletul.
Este o comuniune empatică euforică pe care o poţi învăţa. În felul acesta se va amplifica gradat în tine sentimentul dumnezeiesc al interdependenţei care se manifestă în întreaga Creaţie. Acest gen de dialog afectiv cu un arbore îţi trezeşte şi armonizează centrul subtil de forţă ANAHATA CHAKRA. Astfel vei reuşi să empatizezi cu energiile extrem de pure ale iubirii manifestate în natură.
„Am avut o bursă de studii în China şi un an de zile am locuit în apropierea unui templu foarte vechi. Era locul unde îmi plăcea să merg când aveam timp liber, să mă reculeg. Chiar la câţiva metri de clădirea misterioasă era un arbore mai înalt decât acoperişul şi atât de mare, încât cinci oameni nu-l puteau cuprinde. Tulpina lui avea la poale o pantă mult îmblânzită, aşa că mă aşezam de fiecare dată pe el, ca într-un fotoliu foarte spaţios. Închideam ochii şi mă scufundam pur şi simplu în braţele lui de energie. Bătrânul ginko biloba a fost iubitul meu. Tot ceea ce venea dinspre el era uriaş – duioşia, forţa, setea de soare, bucuria de a se ridica cu toate sevele până sus, departe! Am trăit stări de fericire explozivă, senină, tăcută, tandră, fremătătoare. De fiecare dată când mergeam să-l întâlnesc, descopeream alte nuanţe şi simţeam că este o comunicare vie, profundă. Am plecat demult din oraşul chinez unde se află cel mai iubit arbore din viaţa mea. Dar visez uneori că sunt acolo şi mă ţine în braţele lui gigantice. Mă trezesc cu inima plină. Ştiu că nici el nu m-a uitat.” (Mihaela O., anul 7 de yoga, Bucureşti)
Citiţi şi:
Bătrânul Carpaţilor. Stejarul de 900 de ani de la Braşov, unul dintre cei mai spectaculoşi copaci din ţară
Copacul Vieţii – un fenomen natural misterios
Lumea plantelor (acest articol nu are poze, te rog pune-i tu doua, daca ai timp)
yogaesoteric
11 aprilie 2017