...iar acum este într-o stare financiară foarte bună în comparație cu 2006, înainte de începerea crizei economice!

Dar pe când ceilalţi votanţi europeni se supun partidelor tradiţionale într-o stare de slăbiciune, în Reykjavik există exprimări puternice de opinii împotriva autorităţilor.
În contrast cu ţările din Zona Euro, atât cele de la mijloc cât şi cele de la periferie, care rămân constrânse puternic de mari datorii externe, Islanda şi-a plătit obligaţiile externe de 61 de miliarde de dolari americani, revenind la nivelul economic sigur din 2006.
În contrast cu ţările din Zona Euro, atât cele de la mijloc cât şi cele de la periferie, care rămân constrânse puternic de mari datorii externe, Islanda şi-a plătit obligaţiile externe de 61 de miliarde de dolari americani, revenind la nivelul economic sigur din 2006.

Produsul intern brut al Islandei, deja printre cele mai mari din lume pe cap de locuitor, este mai ridicat acum decât era înaintea crizei, şi se află în creştere cu 4% în 2016 şi 2017 (potrivit datelor de la banca centrală) – dublu faţă de Zona Euro și Marea Britanie.
Deşi supradimensionarea băncilor sale a fost una din cauzele crizei financiare globale, Islanda a răspuns la prăbuşirea acestora în mod invers decât restul Europei – şi împotriva sfaturilor „înţelepte” ale majorităţii economiştilor. Islanda a permis monedei sale să cadă ca valoare – o opţiune indisponibilă pentru membrii Zonei Euro, care au trebuit să reducă salariile şi preţurile prin „devalorizare internă”. Islanda a naţionalizat marile bănci care s-au înglodat în datorii nesustenabile, salvând doar fracţiunea care servea economia internă. De asemenea, a impus controale de capital așa încât creditorii băncilor şi alţi investitori străini să nu îşi poată retrage banii. Localnicii, inclusiv fondurile de pensii, nu mai puteau investi în exterior.
Să privim din punct de vedere fiscal

Sfidând austeritatea care a măturat Europa, Islanda a permis politicii fiscale să ajute ţara din punct de vedere economic şi social. Mai exact, banii publici au fost folosiţi pentru a acoperi datoriile cetăţenilor, deoarece altfel islandezii s-ar fi oprit din a mai cheltui, ceea ce ar fi afectat grav economia.
Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, a atras în mod repetat atenţia asupra modului în care aceste politici au permis Islandei, care a sărit peste regulile clasice, să îşi revină mult mai rapid decât ţări mult mai puţin afectate decât ea din Zona Euro – chiar Irlanda, exemplul pentru „politici de ajustare” convenţionale.
Până acum, criticii au avut o ripostă puternică faţă de această rază improbabilă a soarelui nordic. Ei au afirmat că de fapt asistăm la niște zori falşi. Au argumentat că întreaga revenire a fost obţinută doar pe spinarea unor controale de capital draconice, impuse în noiembrie 2008. Îndepărtarea lor ar fi dureroasă, dar de asemenea menținerea acestor politici ar avea consecinţe teribile, afirmă criticii.

Criticii spun că agoniseala investitorilor islandezi va transforma, fără a avea unde să meargă în altă parte, creditele deja stabile la bursă şi în turism în bule supraîncălzite a căror spargere ar genera multe probleme.
Citiţi şi:
Lecția exemplară pe care o dă Islanda pentru SUA și Europa
Islanda aplică iertarea datoriilor: mass-media americană tace mâlc
yogaesoteric
27 noiembrie 2016
27 noiembrie 2016