Spiritul iniţiatic

de profesor yoga, Gregorian Bivolaru

Motto:„Atunci când aspirantul este pregătit, ghidul apare.”

Iniţierea autentică spirituală nu este niciodată un scop în sine. Ea nu ne arată de fapt decât Calea cea adevărată care trebuie să fie urmată. Dacă în timpul vieţii terestre, iniţiatul a atins cu adevărat puterea de a intra în legătură (rezonanţă) cu sferele de manifestare mai elevate şi subtile ale Universului, dacă el deja respiră cu o anume uşurinţă în atmosfera eterată a acestor tărâmuri, ori chiar dacă a fost primit de entităţi vizibile sau invizibile într-o confrerie sau într-o grupare ocultă, el va intui sau va şti cu siguranţă că nu se află decât în pragul anticamerei unui templu vast şi misterios. Ceea ce, înainte de toate, un iniţiat a realizat, este însă Spiritul Iniţiatic, fără de care nicio iniţiere spirituală nu este posibilă.

Prima învăţătură, care poate părea paradoxală sau cel puţin surprinzătoare pentru un neofit la începutul drumului său iniţiatic, este eliminarea aproape completă a oricărui scop precizat cu rigiditate în unele cazuri, în mod definitiv şi fix.

Cel ce caută doar rafinamentul pentru a „câştiga” adevăratul Spirit Iniţiatic trebuie să se obişnuiască cu ideea că Universul este atât de vast şi Adevărul Absolut este aşa de mare şi de complex încât el nu va reuşi niciodată să îl cuprindă pe de-a întregul cu mintea obişnuită, într-o căutare pur raţională, ci doar prin acea cunoaştere tainică, directă ce transcende în totalitate principiul mental. Pentru el, călătoria spirituală este, printre altele, o creştere şi o înflorire continuă.

Această învăţătură fundamentală nu este pentru cei slabi, meschini, fantasmagorici şi egoişti. Ea nu este nici pentru acela care caută doar o recompensă pentru o viaţă morală, nici pentru aceia naivi, care pândesc „cu pioşenie” câştigul.

Leneşii ce nu se gândesc decât la un somn liniştit în lumea de „dincolo”, timizii care speră că pe lumea cealaltă nu va mai fi nevoie de nicio luptă, aceia care cred în mod habotnic într-un rai ipotetic unde vor avea totul fără a da în schimb nimic, nu sunt altceva decât nişte neputincioşi sau aiuriţi ce ignoră în totalitate această învăţătură primordială a spiritualităţii. Înainte de angrenarea pe calea iniţierii spirituale, trebuie să luăm în considerare faptul că ea ne conduce încă de la început spre o muncă asiduă, plină de dăruire către Dumnezeu, ce are drept consecinţă, printre altele, mărirea forţei interioare care, la rândul său, antrenează după aceea responsabilităţi uriaşe, dar minunate.

Iniţiatul recunoaşte „cerurile” despre care vorbesc atât creştinii cât şi musulmanii sau budiştii ca fiind nişte etape elementare ale evoluţiei sale spirituale, dar, dincolo de asta, el aspiră mai departe la al şaptelea cer al Sfântului Pavel, la al nouălea cer al Sfântului Ioan, la alte sfere divine de manifestare, la universuri paralele sublime dar necunoscute, la epoci îndepărtate care îi oferă exemple luminoase.

El aspiră, de asemenea, cu detaşare să devină una cu Dumnezeu în ierarhia cosmică. Această realizare a continuităţii efortului constant şi ferm angrenat în realizarea divinului este primul pas pe calea trezirii a ceea ce numim Spiritul Iniţiatic.

Cea de-a doua învăţătură fundamentală vorbeşte despre o echilibrare a forţelor în universul nostru lăuntric. Forţa iniţiatică este bazată în esenţă pe o puritate totală. Forţa personală a unui iniţiat provine din puterea sa de a vedea dincolo de ceea ce este temporar şi superficial, de a se identifica profund, de a înţelege şi de a realiza principiul tainic, fundamental existent în toate lucrurile, de a înlătura neesenţialul, de a întrezări scânteia divină ce este prezentă în fiecare creaţie a Naturii. Iniţiatul ajunge astfel să recunoască forţa misterioasă din spatele formei şi străpungând platoşa lumii materiale, el reuşeşte să nu fie împiedicat în gândirea lui vastă şi profundă de nicio aparenţă exterioară.

Dacă priveşte cu atenţie un om, el poate pătrunde fulgerător în adâncul sufletului său, dacă priveşte cu marea sa putere de transfigurare un chip el descoperă în primul rând ceea ce este frumos şi nobil, sesizând ceea ce face, sau ceea ce ar putea face acea fiinţă receptivă la evoluţia sa spirituală.

În antrenamentul său spiritual, neofitul învaţă că nu trebuie să vâneze doar greşelile, căci astfel el nu ar face decât să intre în rezonanţă cu ideile impure şi cu energiile subtile ale răului care pot să apară pe oricare plan, fizic, astral, mental al manifestării.

Când propriile sale gânduri se găsesc prinse în mrejele răului, ele trebuie să fie imediat depistate şi eliminate.

Caracterul egoist, ataşamentul exacerbat pentru forma materială, gelozia, posesivitatea, bârfa, toate acestea sunt impurităţi ale minţii şi sufletului nostru care trebuie să fie prompt identificate şi apoi transcense.

Doar în acest moment neofitul devine astfel prietenul adevărului care l-a ajutat să iasă din falsitate, plasându-l pe orbita binelui, abia atunci aceeaşi sabie care era până în acea clipă îndreptată spre inima sa devine acum, prin sublimarea superioară a energiilor sale, o spadă puternică ce se află acum în propria sa mână.

A putea şi a şti să găseşti cu adevărat elementul tainic, central şi ultim ce există în spatele oricărei aparenţe înseamnă, înainte de toate, a avea un curaj neţărmurit. Pentru a obţine cât mai repede starea de curaj imens, iniţiaţii se angrenează într-o veritabilă luptă cu ei înşişi pentru a ajunge la stăpânirea în fiinţa lor a elementelor Pământ, Apă, Foc, Aer, Eter despre care se vorbeşte în marile tradiţii secrete ale omenirii.

Ei ştiu că imperativele să vrei şi să poţi nu-şi au adevărata lor valoare dacă lipseşte curajul şi voinţa. Probele iniţiatice de acum ca şi cele din toate timpurile nu şi-au schimbat deloc natura ci, eventual, doar forma. Luptele fizice de pe vremea Cavalerilor Mesei Rotunde erau doar o reflexie a unor lupte mentale şi spirituale. Dar, întotdeauna, s-a considerat necesară, ca o chezăşie a realizării spiritului iniţiatic, controlul asupra celor cinci elemente tainice care erau privite atât în aspectele lor fizice şi subtile, precum şi în ceea ce priveşte semnificaţia lor ezoterică.

În primul rând se urmăreşte stăpânirea aproape deplină a elementului tainic Pământ, sau, cu alte cuvinte, în această etapă aspirantul trebuie să devină stăpânul vieţii sale terestre. Aceasta înseamnă că el trebuie să ştie să îşi câştige viaţa prin muncă, să trăiască într-un mod demn, să nu fure etc, dar trebuie să fie în acelaşi timp perfect detaşat de lumea terestră, lui nefiindu-i deloc permise grijile inutile şi stresante pentru afaceri, nici temerile pentru felul în care se va derula viitorul, nici ataşamentul faţă de bogăţie sau câştig.

Pe de altă parte, este greşit să ne gândim că neofitul trebuie să fie un ignorant sau un incompetent în afacerile materiale, din contră, el trebuie să ştie să le controleze, dar cu toate acestea va trebui să le transceandă.

Următorul element care se urmăreşte a fi stăpânit în urma iniţierii este elementul tainic Apă. Aspirantul trebuie în această etapă să fie stăpânul emoţiilor sale. Integrându-se în mod armonios în societate, el trebuie să ştie să fie un fiu bun, un bărbat exemplar, să-şi iubească ţara şi fraţii, să fie plin de credinţă şi dăruire autentică faţă de Dumnezeu.

El nu trebuie, pe de altă parte, să se lase niciodată robit de iubirea carnală şi nici să se lase angrenat în manifestări gregare cum ar fi moda, muzica rock, politica (sunt exceptate situaţiile speciale – de exemplu Gandhi – caz în care interesele personale sunt în mod clar transcense), sau în orice altă acţiune care ar putea să îi perturbe echilibrul interior.

Dar să nu ne gândim că neofitul trebuie să fie neapărat un ascet, sau un celibatar, neglijent şi indiferent cu prietenii şi cu colegii săi, sau rece, închis faţă de ceilalţi. Persoanele foarte emotive ce se află destul de jos ca nivel de conştiinţă şi trăiesc pe planuri mai puţin elevate, cel mai adesea nu vor putea înţelege controlul şi calmul său şi vor avea tendinţa să îl acuze, probabil, că nu are suflet, aspect care este absolut fals.

Iniţiatul are emoţii sublime, mai puternice, mai intense, dar cel mai adesea cu un caracter impersonal. El priveşte astfel totul dintr-o perspectivă mai înaltă şi şocurile emoţionale nu îl mai clatină deloc pentru că el le domină.

Urmează apoi stăpânirea elementului tainic Foc. La această etapă neofitul trebuie să-şi domine mentalul, voinţa. Pentru el este esenţial să înveţe acum tot ceea ce îl ajută să meargă zi şi noapte pe drumul său către lumina divină, pentru a deveni cu adevărat un mare erudit şi apoi un înţelept. Pentru înţelegerea amplă şi profundă a tainelor lumii aspirantul trebuie să cunoască mai ales ştiinţele naturale, fizica, chimia, psihologia, religia comparată, tradiţiile spirituale.

Este greşită supoziţia că iniţiatul a dobândit această înaltă poziţie a sa trăind în singurătate, departe de studiul domeniilor ştiinţifice şi oculte. Pornit pe calea spirituală, el trebuie prin urmare să fie erudit, logic, drept, cu o personalitate puternică, rămânând stăpânul unei atitudini care implică cutezanţă, pe de o parte, dar şi respect şi stimă, pe de alta, care la el trebuie să fie în perfect echilibru.

A patra probă ce trebuie trecută este cea a controlului elementului tainic Aer. Acesta este printre altele spaţiul iubirii şi al puterilor psihice. Este necesar deci ca neofitul să controleze perfect şi aceste forţe, ce uneori se trezesc spontan în el.

Prin meditaţii, luciditate şi vigilenţă el va face totdeauna distincţie între conştient şi subconştient, pentru a înnăbuşi elementele disonante ce au tendinţa să irupă din subconştient.

El va trebui să depăşească cu rapiditate şi pentru totdeauna tentaţiile ce ţin de etapele intermediare care cuprind experimentările psihice inferioare şi spiritismul, etape ce nu au nicio valoare spirituală ci constituie chiar piedici. Este însă util aici studiul astrologiei, forma exoterică şi ezoterică. El trebuie apoi să dobândească subtilitate şi continuitate în percepţii şi receptivitate la inspiraţiile divine, superioare.

În faza controlului elementului tainic Eter, aspirantul va învăţa cum să-şi folosească mai mereu supraconştientul şi etajele elevate ale fiinţei sale. Aici se dezvoltă intuiţia spirituală, clarviziunea, domeniul existenţei şi preocupărilor sale extinzându-se mai mult, în sferele de manifestare rafinate, subtile ce există, cel mai adesea nebănuite, în Macrocosmos.

El capătă aici o uluitoare forţă de transcendere faţă de tot ceea ce este limitat şi efemer. El nu va trece proba Eterului înainte de a fi un stăpân absolut asupra acestor domenii.

Aceia care adeseori se laudă cu puterile lor intuitive sau psihice, mediumii, vindecătorii sau profeţii, nu sunt încă stăpâni asupra acestui element.

Odată cucerit controlul asupra celor cinci elemente, neofitul demonstrează cu adevărat că este înzestrat cu un mare curaj. El a atins astfel această putere personală pe care cel mai adesea noi o numim „tărie de caracter”, căci aşa cum forţa superioară se bazează pe puritate, tot aşa şi curajul se bazează într-o mare măsură pe tărie de caracter şi pe nobleţe.

Cel care caută iniţierea spirituală acţionează principial mereu în acelaşi mod. Tocmai de aceea se spune că înţelepţii au o lume comună. Acela care nu ajunge să domine lumea materială, acela care se află prins încă în capcana emoţiilor, care nu şi-a învins gândurile rele şi nu şi-a îmblânzit dorinţele, acela care nu are controlul deplin asupra conştientului său şi asupra tendinţelor sufletului, nu este pregătit pentru MAREA INIŢIERE. Ceasul iluminării sale divine nu a sunat încă.

Natura iniţierii spirituale rămâne aceeaşi fie că ne aflăm într-o şcoală ocultă, într-o grupare de yoga sau într-o mănăstire. Când vom înţelege adevăratul fundament, sau, cu alte cuvinte, esenţa iniţierii, vom vedea cu claritate valoarea celor cinci probe ale elementelor.

În esenţă, rezumată într-un singur cuvânt, iniţierea spirituală este calea cea rapidă şi adevărată ce ne duce către Dumnezeu.

Ea este calea care permite iniţiatului să avanseze cu paşi siguri spre evoluţie, mult mai rapid decât alte persoane din epoca sa, deoarece ea îi oferă o metodologie adecvată care îi facilitează elevarea conştiinţei şi un impuls subtil direct.

Iniţierea spirituală este o evoluţie rapidă care este condensată în timp, dar mărită în intensitate.

Iniţiatul realizează astfel în câţiva ani ceea ce rasa umană va realiza per ansamblu în sute de vieţi.

Este însă evident că, până la sfârşit, aproape toată lumea va ajunge în punctul unde iniţiatul deja se află acum. Tocmai de aceea iniţiatul afirmă: „Ce sunt eu vei fi şi tu, ce eşti tu am fost şi eu”.

Iniţiatul urmăreşte astfel să realizeze cu abnegaţie şi detaşare un salt înainte pentru a putea apoi instrui şi ajuta cu dragoste lumea, dar mai ales pe cei pregătiţi pe calea evoluţiei spirituale pe care el însuşi deja a parcurs-o. Apreciaţi sau nu de către oamenii obişnuiţi, de multe ori bârfiţi, huliţi sau batjocoriţi, iniţiaţii au fost întotdeauna şi vor fi mereu la datorie pentru a-i lumina, ajuta şi impulsiona pe cei aleşi.

„Mai presus de cei care nu ştiu se află cei care au cunoştinţe sau citesc.
Mai presus de cei care au cunoştinţe sau citesc se află cei care memorează.
Mai presus de cei care memorează se află cei care înţeleg.
Mai presus de cei care înţeleg se află cei care aplică.
Mai presus de cei care aplică se află cei care obţin rezultate.
Mai presus de cei care obţin rezultate sunt cei care dobândesc puteri paranormale (SIDDHI). 
Mai presus de cei care dobândesc puteri paranormale (SIDDHI) se află cei care atingând Absolutul dobândesc înţelepciunea prin care totul e cu putinţă.”  
(Tantra Sara)

Articol preluat din Revista Misterelor nr.8. 

Citiți și:Relaţia Ghid spiritual – aspirant sau fascinaţia Cunoaşterii de Sine (1) 
Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie 
Iniţierea în tradiţia indiană