Channeler Mike Quinsey
Traducere Const. Mihăilescu.
![]() |
SaLuSa |
Situațiile precum cele pe care le-ați experimentatsunt, în marea lor majoritate,foartefluide, șiasta face ca, în unele cazuri, nici noi să nu putem face cele mai precise anticipări. Cu toate acestea, intențiile și acțiunile noastre sunt încărcate de cele mai bune intenții, în ceea ce privește viitorul populației Pământului.
Cu siguranță, nu putem face erori atunci când prezentăm imaginea de ansamblu a umanității, în ceea ce privește perspectivele vieții în sistemul vostru planetar.
Evident că ne bazăm în primul rând pe decretele și hotărârile pe care Dumnezeu le-a cuprins în programul evoluției voastre. Acest plan poate fi considerat "fait accompli" (fapt împlinit).
În concluzie, ceea ce noi vă cerem este să acceptați realitatea angajării noastre totale în sprijinirea lumii voastre să acceadă cât mai curând posibil în Noua Eră. Ceea ce a fostrânduitde Dumnezeu se va întâmpla cu necesitate pe planeta voastră, indiferent care vor fi evenimentele prin care veți trece și la care veți fi martori.
Prin urmare, vă putețifaceplanuri care să contribuie la efortul general pentru acontribui laeforturiledepusepentru transformarea vechilor energii în energiile necesare Noii Ere.Nu vă temeți că vechile energii vă vor mai ține blocați prea multă vreme. Înaintarea se va produce, cu siguranță. Atunci când considerați necesar, vă puteți proteja concentrându-vă asupra Luminii pe care s-o invocați și s-o invitați a vă înconjura și pătrunde ființa.
După cum vă amintiți, în procesul de ascensionare au trecut dincolo de 3D și ființele care nu îndeplineau condițiile de frecvență pentru dimensiunea de tranziție 4D.
După cum vă amintiți, în procesul de ascensionare au trecut dincolo de 3D și ființele care nu îndeplineau condițiile de frecvență pentru dimensiunea de tranziție 4D.
Astfel, se poate spune că, la acest moment, Lumea Nouă mai este amestecată cu Lumea Veche. Dar această situație este pasageră, căci, la momentul potrivit „se vor despărți apele”, și cei angrenați în procesul ascensionării își vor continua drumul în timp ce aceia care nu au vrut să se trezească sau au ales că le era bine în vechile energii, în dimensiunea joasă 3D, vor reveni la acea dimensiune, ceea ce înseamnă că, din acel moment, nu veți mai fi amestecați. [Nota C.M.: există două modalități prin care se va putea produce această „despărțire”, anume : cu sau fără corpul fizic. Cea mai simplă este trecerea în Noua Lume prin părăsirea corpului fizic (deci prin moarte, așa cum o cunoaștem noi). Sistemul poate fi comun atât pentru cei care ascensionează într-o dimensiune superioară cât și pentru cei care au ales - la nivel de suflet – să-și continuie existența în dimensiuni inferioare. În acest din urmă caz, ființele se vor naște fie pe Vechiul Pământ, fie pe un tărâm (planetă) aflat într-o dimensiune inferioară. Tot astfel, ființele angrenate în procesul ascensionării pot trece prin moartea corpului fizic sau vor ajunge în Noua Lume cu corpul lor fizic actual (dar modificat corespunzător, adică: trecut de la carbon la cristal, reîntinerit și revitalizat, cu un nou ADN, în a cărui formulă nu va mai exista termenul morții - cel puțin în sensul în care îl cunoaștem noi acum -, unele modificări de fizionomie (în care remodelările vor ține cont de dorințele și alegerile noastre, abilități îmbogățite (în limitele dezvoltării noastre spirituale)].
[Chiar în prezent există în desfășurare unele modalități de polarizare, de grupare, a ființelor umane, în funcție de frecvența de voibrație, adică de nivelul de evoluție la care se află. Acestă reașezare a ființelor umane (eu cred că, de asemenea, a unor plante și animale evoluate) se produce prin foarte multe modalități, dintre care voi enumera doar câteva: fenomenul de globalizare a lumii prin care granițele țărilor se deschid pentru admiterea în câmpul muncii, căsătorii, relocări prin cumpărări de proprietăți în diverse zone ale lumii, divorțuri (prin care legăturile matrimoniale ajunseseră să fie o frână în regruparea ființelor umane, cataclisme – care presupun strămutări de populație, accidente soldate cu decese, școlarizări sau specializări. Personal, consider că ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ va fi un puternic factor de regrupare (de data aceasta pe compatibilități de frecvență de vibrație) a viului (plante, animale și ființe umane). Nu se poate ca migrațiile impuse de topirea ghețarilor, uraganele, intemperiile (în general), despăduririle, violențele în anumite zone ale planetei etc. să nu aibă un important impact asupra procesului global de ”separare a apelor”. Cu siguranță că nu peste prea mulți ani, cercetătorii vor consata că toate aceste fenomene și întâmplări, din ce în ce mai accentuate ca putere și frecvență, au o explicație mult mai profundă, ele fiind modalități prin care Divinitatea își pune în aplicare Grandiosul Program)].
Mai există o modalitate de separare a lumilor, prevăzută ca variantă în Programul Divin: la un moment dat, adică atunci când condițiile vor fi fost îndeplinite, să se producă INSTANTANEU un proces de ÎNĂLȚARE a ființelor evoluate într-o dimensiune superioară.

Citiți cele de mai sus și bucurați-vă de minunățiile care vă așteaptă într-un viitor previzibil.
Vă puteți așteptape bună dreptate,la ceea ce numiți voi „sfârșitul vremurilor”ca la un amesteccomplexal tuturor tipurilor de experiențe reunite pe un traseu comun de curățare și purificare finală.
Vă puteți așteptape bună dreptate,la ceea ce numiți voi „sfârșitul vremurilor”ca la un amesteccomplexal tuturor tipurilor de experiențe reunite pe un traseu comun de curățare și purificare finală.
Sfârșitulpentrumulțiva însemnaopărăsire rapidăa Pământuluicu scopul de a-și continua experiențele acolo unde există cele mai bune oportunități de reușită. (Nota C.M.: ezoteric vorbind, se poate pune în context și tragicul eveniment aviatic din Ucraina. Desigur, în plan fizic, aceasta a fost o mare tragedie, dar eu nu cred că asemenea eveniment nu a fost programat și nu a avut un scopt foarte precis în procesul ascensionării, sau ”separării lumilor”. Întreaga Creație nu putea fi făcută la întâmplare.Totul are un scop, o finalitate. Amintiți-vă cât de tragic a dispărut civilizațăia Hathorilor, care, de fapt, s-a regăsit peste milenii și s-a reunit într-o dimensiune superioară, mult mai fericită decât anterior și curățată complet de tot zațul civilizațional pe care și-l adunaseră de-a lungul multelor milenii).
Noiștimcăunii dintre voiaulegăturiputernice cumulte suflete, darfiecăruiadintre voi trebuie săi se permită săurmezepropriacale.
Uneori,grupuriledesufletevor progresaîmpreună, și aceasta este posibil, la colectivitățile cu similitudini ale evoluției.
Cu toate acestea, atunci când vine momentulpentruo nouăexperiențăavansată, unsuflet individualse va mutala un alt nivel, plecând din colectivul care nu-i mai asigura viteza de ascensionare necesară și dorită de el.
Trebuie să faceți deosebirea între legăturile de iubire între ființele materiale, dotate cu emoționalitate și intelect și IUBIREA DIVINĂ fără condiționalizări. Contactul între suflete cu similitudini și empatie (n.m.: rezonanță vibratorie) se realizează în majoritatea cazurilor instantaneu.
Viața voastră depe Pământ prezintă un contrast evident față de cea pe care urmează să o experimentați în dimensiunea superioară către care vă îndreptați.
Dragilor, fiți deschiși multelor schimbări care au loc în voi și în jurul vostru. Veți înțelege mai târziu că ele erau necesare și inevitabile, dezvoltării voastre spirituale.
Veți redeveni suflete cu adevărat libere, aflate în corpuri de lumină.
Nu peste foarte multă vreme, atunci când vă veți afla în dimensiunea superioară, vă veți hrăni cu energiile care vă înconjoară și cu care este imbibată întreaga Creație (Nota C.M.: de fapt, și acum corpurile noastre se hrănesc cu energia cosmică „prana”, dar nu în exclusivitate).

Atunci, vă veți putea materializa la dorință anumite alimente; aceasta, așa, doar ca divertisment și plăcerea degustării, în amintirea timpurilor ce vor fi fost atunci trecute. Prima voastră experiență, după accesarea planului superior, va fi asemănătoare cu planurile astrale în care ajungeți atunci când ieșiți din corpul vostru fizic, pe care-l lăsați să se odihnească.
Puterea voastră creativă va crește exponențial, când vă veți afla în dimensiunea superioară. Chiar șiacumavețiputerea de a crea, dar ea este limitată și depinde strict de nivelul sipritual al fiecărui individ; ceea ce veți avea atunci va fi însă mkult amplificat și cu relizarte , îm marea majoritate a cazurilor, instantanee.

Vă vine greu să credeți acum, dar, în dimensiuni superioare, „construirea prin gândire” a unei case sau altui lucru, nu va fi nicio problemă. [Nota C.M.: este verosimil dacă ne amintim că tot ceea ce există este o anumită formă de energie. Cine deține „tehnica” de a manipula (concentra) această energie, poate realiza tot ceea ce dorește. De altfel, așa au fost construite piramidele sau alte vestigii ale trecutului, de către autohtoni, ajutați de extratereștri]
Putețiîncepe de pe acum să experimentațí producerea la voință a unor mici fenomene, stări și obiecte. Încercările voastre vor da rezultate dacă insistați și credeți că sunteți capabili de asemenea performanțe. Ar fi o noutate pentru voi dar o banalitate pentru univers.

În curând vețiaveaniveluri mai înalte deconștiințășiînțelegere, acest proces fiind amorsat chiar acum când citiți aceste rânduri. Este pur și simplu o chestiune de nivel de vibrație.
Trebuie spus că ridicarea vibrației ființei voastre vă apropie de momentul în care sufletul și spiritul vostru se vor contopi, Acela va fi momentul ELIBERĂRII VOASTRE DEPLINE.
Sunt SaLuSa de pe Sirius, și vă trimitem cele mai calde urări de bine. Vă asigurăm de sprijinul și aprecierea noastră deplină.
Vă admirăm pentru tot ceea ce ați realizat până acum și vă încurajem să continuați cu cel păuțin aceeași hotărâre. Experiența voastră este valoroasă și ea va servi multor altor civilizații ale universului, care sunt pe drumul ascernsionărtii sau care abia acum se trezesc.

Să știți că mulți dintre voi sunt ființe cunoscute la noi ca Lucrători întru Lumină, adică luptători care ajută sistemul planetar și implicit, universul în procesul de evoluție.
De fapt,uniidintre vois-auîncarnatpe Pământ pentru a ajuta acest proces, ei fiind ființe evoluate din alte lumi care au ales să-și diminuieze frecvența de vibrație pentru a se adapta condițiilor existențiale de pe planeta Pământ.
Încă o dată: sunt SaLuSa de pe Sirius și trimit dragostea noastră tuturor ființelor de pe Pământ.
SURSA: http://www.treeofthegoldenlight.comÎncă o dată: sunt SaLuSa de pe Sirius și trimit dragostea noastră tuturor ființelor de pe Pământ.