(1 ian 2014; channeler: Susan Holland)
Traducere Const. Mihăilescu
Salutări către voi toți fii ai Gaiei, în această primă zi de bun augur a lunii ianuarie a celui de al doilea an al Noii Ere!

Din Tărâmul nostu de Lumină vă aducem o veste care vă va bucura. Pe parcursul anului care abia a început, noi, Ființele de Lumină, avem abilitarea de a ne apropia mai mult de voi și de planeta voastră decât am făcut-o până acum.
În acest fel, vom putea contribui în mai mare măsură la schimbările necesar a fi făcute în sistemul vostru planetar dar și în ființa voastră.
O formă importantă de asistență și participare a noastră se va concretiza prin aducerea în viața voastră a unui anumit tip de Lumină Divină, care va străluci în căminele voastre, în școli, la sediile multor societăți economice sau non-profit, în instituțiile voastre de tot felul, fără a ocoli viața de la sate.
Cum se va observa influența acestor energii luminoase mai deosebite? Prin crearea unor câmpuri energetice adecvate care vor aduce mai multă armonie, mai multă căldură sufletească și mai multă bucurie. Efectul observabil va fi cel legat de eficiența eforturilor pe care le veți depune în diversele voastre activități, un mai mare interes al elevilor pentru școală, o diminuare a neînțelegerilor familiale, de grup sau colective de muncă.
Prin ajutorul nostru în direcțiile enumerate dorim să arătăm că munca Lucrătorilor în Lumină a avut și are eficiență, chiar dacă pe moment nu ar părea a se atinge scopul scontat.
În anii care vor veni, pe planeta voastă va fi o mare nevoie de ajutor acordat ființelor umane care mai au de lucru pentru a-și crește nivelul vibrațional dar și pentru crearea unor câmpuri vibraționale în diverse puncte ale planetei, acolo unde este nevoie de vindecare, chiar dacă este vorba de înlăturarea poluării mediului, de salvarea și refacerea regnului vegetal sau animal etc. Mulți dintre voi se vor simți atrași de aceste tipuri de activitate.
Își vor dovedi utilitatea cu deosebire vindecătorii, cei cu abilități de a trata oamenii sau alte ființe care, din diferite motive, au câmpuri energetice distorsionate, deformate sau lipsite de vigoare.
Dragilor, priviți cu speranță anul 2014 și fiți pregătiți pentru a contribui cu multă dăruire la crearea Noii Lumi pentru care vă aflați acum pe planetă.
Vă transmitem dragostea și binecuvântările noastre și vă asigurăm de toată disponibilitatea noastră.
Ființele Tărâmului Angelic.
SURSA: http://lightworkers.org
(C.M.)